Inundaţie la cel mai mare spital din Botoşani. Apa s-a infiltrat la toate etajele şi a inundat saloane

Inundaţie la cel mai mare spital din Botoşani. Apa s-a infiltrat la toate etajele şi a inundat saloane

Spitalul Judeţean „Mavromati” din Botoşani FOTO stiri.botosani.ro

Spitalul Judeţean ”Mavromati„ a suferit inundaţii masive după ce o conductă de apă a cedat. Au fost inundate mai multe saloane iar apa s-a infiltrat de la etajul al patrulea până la cel dintâi. Avaria a fost remediată dar acum se evaluează pagubele.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cel mai mare spital din judeţul Botoşani a fost inundat după ce o conductă de apă situată la etajul al IV-lea a cedat. Spitalul Judeţean ”Mavromati” este cea  mai mare unitate sanitară cu paturi din Botoşani şi găzduieşte sute de pacienţi. Inundaţia s-a produs în timpul nopţii şi a afectat aproape toate etajele spitalului. 

 
Conducta care a cedat la etajul IV a făcut ca apa să se infiltreze la aproape toate etajele inferioare. Au fost inundate inclusiv câteva saloane. Din cauza situaţiei care se putea complica, s-a decis întreruperea apei în spital. În cele din urmă avaria a fost reparată şi s-a dat drumul la apă în spital. În momentul de faţă, angajaţii spitalului, din compartimentul administrativ evaluează pagubele produse de infiltraţii. Reprezentanţii spitalului spun că activitatea nu a fost întreruptă.
 
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările