FOTO Uzinele lui Ceauşescu, mărturii că la Botoşani s-a şi muncit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Praful şi pulberea s-a ales de zona industrială a oraşului care a hrănit decenii la rând circa 80.000 de guri. Vechile construcţii comuniste care făceau să duduie oraşul asigură acum traiul de pe o zi pe alta la o mână de oameni. Foştii muncitori îşi ţin de foame cu amintiri din vremea când moldovenii nu erau catalogaţi leneşi şi beţivi.

La cinci dimineaţa, pe străzile din Botoşani era în urmă cu peste două decenii ca la Revoluţie. O armată de muncitori, cei mai mulţi aduşi de Ceauşescu de la sate cu arcanul să facă producţie, lua drumul zonei industriale, considerată timp de vreo 30 de ani zona zero a oraşului. Cu greu găseai un loc pe trotuare.

 Autobuzele circulau din cinci în cinci minute. Crăpau uşile de atâta amar de lume, iar municitorii îşi vărsau gamelele cu ciorbă pe picioare în îngrămădeala generală. Textilişti, mecanici, sudori sau simpli manipulanţi, oamenii muncii se remarcau de la o poştă prin şacoşele de pânză Irak, furată de la fabricile din zonă.


Toată lumea era motivată de un ţel şi toţi erau hotărâţi, povesteşte Mihai Condrei, care a muncit jumătate de viaţă la Electrocontact, una dintre uzinele construite de comunişti în anii ’70.

image
image

. „Vreo 5.000 de oameni vedeai dimineaţa pe străzi. Toţi mergeau spre zona industrială pe jos, cu autobuzul sau pe biciclete. Oraşul era viu. Se muncea, iar oamenii nu se temeau pentru ziua de mâine“, întăreşte fostul CTC-ist ideea că botoşănenii nu se dădeau în lături de la muncă. Nici nu aveau cum altfel. Salba de fabrici construită de Ceauşescu făcea parte din marele plan de industrializare a României şi peste 20.000 de oameni au fost angrenaţi în acest sistem timp de 30 de ani.

image


Producţia, la export

Uzinele Textile Moldova deschideau zona industrială a oraşului. Vreo 12.000 de oameni ţeseau şi vopseau pânza care îi îmbrăca pe români, dar şi pe militarii irakieni, pe africani sau alte naţii.„80% din producţie pleca la export în ţările asiatice, în URSS, în America Latină şi chiar Africa. Se muncea pe rupte, dar nimeni nu se plângea pentru că atunci trăiai bine şi mergeai în concedii cu banii din salariu“, a spus Vasile Chiru, fost şef de formaţie la fostele Uzine Textila şi actual lider de sindicat. Cu cât înaintai în zonă, cu atât mirosea a bani, spune Vasilică Iftimie, un mecanic căzut în patima băuturii ca mulţi dintre colegii săi, aruncaţi în stradă acum 10 ani.

image

Nea Vasile are 56 de ani şi 36 a făcut garnituri pentru instalaţii la Fabrica de Cauciuc. S-a pensionat anticipat şi ia 570 de lei pe lună. Mai are de aşteptat vreo cinci ani ca să i se dubleze pensia, dar nu crede că îi mai apucă. Sărac şi bolnav, nea Vasile vorbeşte cu mândrie de vremurile când era util societăţii. „De la gară în sus era teritoriul nostru, al bărbaţilor. Aici se făcea adevărata producţie de rânjeau în colţul gurii activiştii. Nu te crede nimeni că ai muncit o viaţă“, spune cu amărăciune nea Vasile. Şi acum mâinile îi miros a uleiuri, iar palmele i s-au întărit ca talpa de la bocancii militari, dar nu regretă, pentru că sunt dovada vie că nu a stat cu mâinile în sân toată viaţa, ci a muncit pe rupte.

image


O pâine mai curată au mâncat însă vreo 8.000 de suflete care mergeau peste drum, la Electrocontact. „Aici s-au făcut piese pentru Uzina 2 de la Cernavodă şi o parte din instalaţia electrică pentru Casa Poporului. Ne mândream că lucrăm aici, se vede şi din pozele pe care ni le făceam în fabrică“, a declarat Mitică Iacob, unul dintre electromecanicii care şi-au petrecut viaţa în faţa tablourilor electrice, iar acum ia o pensie de handicap de 360 de lei.

Vreo 7.000 de meseriaşi lucrau şi la Fabrica de Şuruburi, la cea de lapte, la Mobilă şi la IMAIA, o nestemată a industriei româneşti care făcea piese şi utilaje agricole. Din cei 3.000 de oameni care munceau acolo, numai patru au reuşit să supravieţuiască tranziţiei.

Fabrici goale, crâşme pline

Unul dintre ei este Dan Grunzac( foto).Pe vremuri era mare şef, iar acum este om bun la toate. L-a îngropat pe Ceauşescu, s-a descurcat pe vremea baronilor politici care au cumpărat fabrica, iar acum se înţelege de minune cu managerul indian care conduce societatea de patru ani. Vrea doar să apuce să mănânce din pensie.  Anii de muncă îi are, dar e prea tânăr ca să umple rândurile pensionarilor.

image

„De 40 de ani vin la muncă în zona industrială. Îmi plânge inima când văd că totul este pustiu. Doar crâşmele sunt pline. Spuneţi tuturor că s-a şi muncit cândva aici şi nu eram doar nişte moldoveni leneşi şi beţivi. Sărăcia şi lipsurile i-au dus pe mulţi în pragul disperării“, a afirmat Dan Grunzac, unul dintre miile de botoşăneni mult prea bătrâni să plece la cules de căpşuni în Spania, dar prea tânăr ca să beneficieze de o pensie din partea statului român pentru care a muncit patru decenii pe muchie.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite