Cine a fost „Nababul“, cel mai bogat român. Şi-a donat salariul de primar şi a vrut să-şi facă palat cu acoperiş de aur

Cine a fost „Nababul“, cel mai bogat român. Şi-a donat salariul de primar şi a vrut să-şi facă palat cu acoperiş de aur

Gheorghe Grigore Cantacuzino zis ”Nababul” FOTO calatorim.ro

Cel mai bogat român de la sfârşitul secolului al XIX-lea era poreclit „Nababul”. Averea sa era atât de impresionată încât a ridicat palate, iar la unul dintre ele şi-a dorit chiar acoperiş de aur.

Ştiri pe aceeaşi temă

Unul dintre cei mai bogaţi români ai tuturor timpurilor a trăit în secolul al XIX-lea, în acel „Belle Epoque” european care „a molipsit“ şi Principatele Române. Se numea Gheorghe Grigore Cantacuzino şi, datorită averii sale, a fost supranumit ”Nababul“. 

Era un personaj extrem de bogat, cuantumul averii sale fiind necunoscut în epocă, dar ghicit prin manifestările excentrice ale lui Grigore Cantacuzino în plan financiar. Bogăţia extremă s-a împletit cu filantropia, bunul gust şi o educaţie aleasă, în cazul ”Nababului“. 

Este unul dintre oamenii care s-au implicat activ în cultura, administraţia şi economia românească şi a cărui moştenire continuă să dăinuie prin adevărate bijuterii arhitectonice, dar şi prin sprijinirea unor artişti care au lăsat opere nemuritoare. Povestea celui mai bogat român este fascinantă şi uşor de cuprins prin prisma documentelor păstrate în Arhivele Naţionale.

Milionarul cu o descendeţă imperială

Gheorghe Grigore Cantacuzino nu a fost un personaj îmbogăţit peste noapte care a ajuns printr-un joc de împrejurări o personalitate a României de la cumpăna dintre secole. Din contră, „Nababul“ se bucura de o descendenţă nobilă, imperială. S-a născut în 1832 la Bucureşti cu rangul de prinţ. Provenea din vestita ramură princiară a Cantacuzinilor, cu descendenţă directă din voievozi români, dar şi cu legături imperiale în lumea vechiului Bizanţ, prin neamul Cantacuzinilor. Istoria familiei sale în Principatele Române începe în secolul al XVI-lea. Mai precis, cu Andronic Cantacuzino descedent al imperialul bizantini. 

Trăia în vechiul Constantinopol, fiind nevoit în 1578 să fugă în Ţara Românească pentru a scăpa de represaliile otomane. Sultanul Murad al III-lea a decis în acel an să stârpească neamul Cantacuzinilor. În Ţara Românească neamul Cantacuzinilor a înflorit. Au ajuns pe tronul acestui principat în repetate rânduri, cei mai renumiţi fiind Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, fiind nepot după soră al lui Şerban Cantacuzino. Din acest neam se trăgea ”Nababul“, prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino. De altfel, istoricul Nicolae Iorga spunea despre acest prinţ că era ”cel din urmă reprezentant al boierului mare de odinioară”.

Milionarul excentric al Belle Epoque

Că ”Nababul“ era bogat, toată lumea o ştia. Dar ce averea avea, nimeni nu putea spune. Uriaşa potenţă financiară a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino era doar ghicită prin uriaşele moşii deţinute în Ţara Românească dar mai ales prin cheltuielile sale excentrice, care ar surclasa şi astăzi orice cheltuială nebunească de milionar.

Se spune că Nababul, aşa cum reiese şi din colecţia de documente a lui Filliti, investea doar în lucruri durabile, lucruri care să amintească mereu de familia şi renumele său princiar. Respecta eticheta şi prestanţa rangului său în tot ceea ce făcea. O măsură a averii sale incomensurabile este suma oferită pentru o serie de tablouri la o expoziţie bucureşteană. Este vorba de o expoziţie ce a avut loc pe 11 mai 1887 în Palatul Eforiei. Aici expunea renumitul pictor Nicolae Grigorescu. Erau adunate peste 200 de lucrări. „Nababul“ nu a ezitat să-l susţină pe genialul pictor cumpărându-i tabloul „Evreul cu gâsca” cu o sumă considerată şi astăzi de-a dreptul uriaşă. Grigore Cantacuzino a oferit nu mai puţin de 8.000 de lei aur pentru acest tablou, echivalentul de astăzi a aproape 90.000 de euro. 

Bogataşul îl concura pe rege

Caracterul excentric al ”Nababului“, când venea vorba de investiţii, este dovedit şi de palatele sale. Dar aşa cum am precizat, Grigore Cantacuzino investea în prestigiu şi lucruri durabile. Cel mai bun exemplu este palatul ridicat de ”Nabab” pe Calea Victoriei, cunoscut drept Palatul Cantacuzino care adăposteşte astăzi ”Muzeul George Enescu”. 

Este o operă arhitectonică care se remarcă prin lux, dar şi bun gust. A fost proiectat de arhitectul Ion Berindey în stil baroc francez tipic epocii lui Ludovic al XVI-lea. Palatul a fost construit în perioada 1898-1900 şi a costat nu mai puţin de 700.000 de lei, adică câteva milioane de euro astăzi. Faţada acestui palat era de-a dreptul impresionantă cu doi lei şi cu o stemă a Cantacuzinilor realizată de faimosul Emil Wilhem Becker. 

Se spune că ”Nababul“ a vrut să arate tuturor că poate oricând egala sau depăşi averea regilor germani ai României dar şi statutul acestora, ca om al pământului din generaţie în generaţie de prinţi şi voievozi. Recepţia de inaugurare a castelului a fost pe măsură. Pentru mulţi data deschiderii palatului nu a fost aleasă întâmplător. A fost inaugurat în 1906 chiar în ziua în care era aniversat jubileul, adică 40 de ani de domnie a regelui Carol I. La recepţia ”Nababului“ de la palat au participat peste 600 de oameni, iar printre invitaţi se numărau principele Ferdinand şi principesa Maria.

Grigore Cantacuzino a cerut tututor bărbaţilor să poarte medalii şi decoraţii iar femeile să fie îmbrăcate ca la o petrecere regală. Acest palat a devenit renumit pentru balurile date aici, inclusiv de către fiul ”Nababului“, Mihail Cantacuzino, împreună cu soţia acestuia, Maruca Cantacuzino. George Enescu dădea concerte în acest palat, devenit reşedinţă a familiei. 

Palat cu acoperiş de aur visat de ”Nabab”

Cheltuielile exorbitante cu palate şi construcţii somptuoase nu s-a rezumat doar la Palatul Cantacuzino. Pe întinsele sale moşii de la Floreşti, construieşte un altul. Palatul a fost proiectat de acelaşi Ion Berindey, iar constucţia acestuia a început în 1911. Sursa de inspiraţie au fost palatele Micul şi Marele Trianon de la Versailles. A ieşit o bijuterie arhitectonică eclectică cu elemente rococo şi neoclasice. La fel ca şi în cazul Palatului din Bucureşti, Grigore Cantacuzino a ţinut să folosească muncitori şi materiale româneşti. 

A fost folosit la acest palat şi betonul armat. După finalizare Palatul a purtat numele de Micul Trianon şi a fost ridicat ca dar pentru nepoata sa Alice, fiica lui Mihail Cantacuzino. Tot la începutul secolului XX, mai precis în anul 1901, se punea piatra de temelie a Castelului din Buşteni, o realizare arhitectonică impresionantă. Lucrările au durat 10 ani. Era considerat unul dintre cele mai moderne castele, cu reţea de curent electric şi reţea de distribuţie a apei. Era ornat cu grote şi numeroase artificii arhitectonice, servind drept casă de vacanţă. „Nababul„ a vrut să acopere acest castel cu bani din aur, întrebându-l ostentativ inclusiv pe regele Carol I, dacă poate să facă acest lucru. Nu se ştie de ce dar planul nu a fost dus la bun sfârşit. Peste tot în aceste palate se află însemnele Cantacuzinilor şi descendenţa lor măreaţă.

Zgârcitul filantrop

Despre ”Nababul„ s-a spus că era zgârcit când venea vorba de lucruri mărunte şi care nu puteau să dureze. ”Nababul nu-şi arăta mâinile. Le ţinea dosite în buzunare, de unde se auzea zăngănitul ritmic al unor obiecte metalice. Se spunea că n-avea niciodată un gologan şi că, dacă din întâmplare se urca într-o birjă, n-avea cu ce-o plăti. Nababul se juca cu cheile nenumăratelor sale case de fier în care nu ţinea aur sau argint, ci vrafuri de acte şi pergamente, documentele de veacuri ale familiei Cantacuzinilor”, spunea despre acesta I. GH. Duca în ”Portrete şi amintiri”. 

Cu toate acestea faima de zgârcit era contrazisă de numeroase acte filantropice ale „Nababului„. Acesta dădea sume uriaşe pentru săraci şi stat. În timpul războiului de independenţă de la 1877 a făcut donaţii uimitoare. Mai precis dă peste 50.000 de lei în bani şi alimente pentru ostaşi şi familiile lor. Apoi la o recepţie din 1913 a rămas cunoscut după ce a donat peste 225.000 de lei, o adevărată avere pentru flotă, aviaţie şi ambulanţele sanitare. 

Milionarul educat şi important om de stat

„Nababul„ nu a trăit doar pentru a cheltui şi a strânge avere. Avea o educaţie aleasă şi s-a implicat în politică şi administraţie. Era un renumit membru al Partidului Conservator, fiind mare proprietar de pământ şi boier sadea, reprezentant al tradiţionalismului. Era cunoscut în toată Europa ca om politic marcant. Grigore Cantacuzino a absolvit facultatea de Drept la Bucureşti şi Paris. Şi-a luat inclusiv doctoratul în drept în 1858 la Paris. 

A fost judecător la Tribunalul Ilfov şi consilier la Curtea de Apel Bucureşti până în 1864. A fost inclusiv preşedinte al Curţii de Apel Bucureşti, contribuind în 1866 la elaborarea Constituţiei. A fost deasemenea la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX un cunoscut deputat şi senator român. ”Nababul„ era erudit şi foarte muncitor, implicat în dezvoltarea ţării. A fost inclusiv ministru al Finanţelor în perioada 1873-1875, rămând cunoscut pentru ideea înfiinţări unui Credit Funciar Rural, sau mai pe scurt prima instituţie bancară cu capital românesc. A fost adeptul reducerii bugetare, a economiei la sânge, ceea ce i-a adus oprobiul mulţimii şi al alor miniştrii. Şi-a depus demisia de onoare.

Primarul Bucureştiului care-şi dona salariul

„Nababul„ a fost implicat inclusiv în administraţie. A fost primar al Bucureştiului în perioada 1869-1870, dar şi în 1913 implicându-se activ în modernizarea oraşului. A devoltat căile de comunicaţie, considerându-le vitale pentru ridicarea economiei. A înfiinţat prima staţie de omnibuze pentru transportul public local.  „Consiliul Comunal încurajează iniţiativa celor care doresc să înfiinţeze omnibuze pentru transportul persoanelor şi bagajelor de la gările drumurilor de fier pentru alte curse în oraş. Până la 1872, se vor înfiinţa trei linii de omnibuz”, scria Gheorghe Parusi în „Cronologia Bucureştilor. Tot în mandatul său se deschide Bulevardul Regina Elisabeta Doamna între Calea Mogoşoaiei şi Brezoianu. În al doilea mandat din 1913, ”Nababul„ s-a ocupat de electrificare tramvaielor. Memorabilă este construirea unei superbe fântâni pe Dealul Filaret, pe cheltuială proprie nu din bugetul Primăriei. Totodată Nababul şi-a donat salariul obţinut ca primar. 

Îngropat de răscoala de la 1907

Imaginea „Nababului“ a fost pătată de ultima mare răscoală ţărănească din Europa. Mai precis este vorba de răscoala de la 1907. Grigore Cantacuzino, ca mare proprietare de pământ, a tărăgănat adoptarea unei reforme agrare. Se opunea expropierilor şi împroprietăririi masive a ţăranilor. Acest lucru i-a ştirbit imaginea şi i-a atras ura ţărănimii. Mai mult decât atât, în 1907, Grigore Cantacuzino era prim-ministru şi preşedinte al Partidului Conservator, la apogeul carierei sale politice. 

A fost acuzat că nu a tratat cu responsabilitate mişcările ţărăneşti, care în lipsa unor măsuri rapide de aplanare a conflictelor, s-au răspândit şi a dus la un adevărat dezastru cu pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri masive. Despre răscoală, Grigore Cantacuzino spunea că este „un vânt puternic de dezorganizare şi desfrâu, care suflă peste ţara întreagă, iar simţul de dezordine şi anarhie a pătruns adânc în mintea întunecată a populaţiunii noastre rurale”. Acest eşec şi răscoala adus la înlăturarea conservatorilor de la Guvernare. ”Nababul“ pierde mandatul de prim-ministru, dar şi şefia Partidului Conservator. Gheorge Grigore Cantacuzino a murit în 1913, în urma unei pneumonii la venerabila vârstă de 81 de ani.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele ştiri:


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: