Botoşani: AS Roma a câştiga faza judeţeană a Cupei României

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campioana ligii a IV-a din acest sezon a reuşit ieri eventul câştigând şi faza judeţeană a Cupei României. Gruparea romană a învins în finală cu scorul de 4-0 pe Ecologistul Luceafărul Mihai Eminescu.

AS Roma este echipa care va reprezenta campionatul judeţean din Botoşani în Cupa României. Echipa pregătită de Ioan Asaftei a reuşit să se impună în finala fazei judeţene a Cupei României, cu scorul de 4-0 în faţa formaţiei Ecologistul Luceafărul Mihai Eminescu.

Romanii au început bine jocul şi în minutul 10 au reuşit deschiderea scorului prin Eduard Sandu care a scăpat pe contraatac şi la învins pe goakeeperul formaţiei Ecologistul Mihai Eminescu cu un şut plasat. AS Roma a rămas în ofensivă după deschiderea scorului şi a mai avut câteva oportunităţi de a majora scorul. Cu şapte minute înainte de pauză Ciprian Orăşanu a dus scorul la 2-0 cu un şut plasat de la circa 11 metri.

Repriza secundă începe tot cu AS Roma în ofensivă care în minutul 50 a beneficiat de o lovitură de la 11 metri. A executat Ciprian Orăşanu dar mingea şutată de acesta a trecut mult peste poartă. În minutul 78 AS Roma duce scorul la 3-0 şi deja conturile erau încheiate. Scorul final al partidei a fost 4-0, Eduard Sandu reuşind să-şi treacă în cont dubla în minutul 86.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite