Botoşani: Obiectele de artă din patrimoniul Muzeului Judeţean, expuse la Galeriile Luchian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Atât la Muzeul Judeţean cât şi la Biblioteca Judeţeană sunt o serie de spaţii care stau nefolosite
Atât la Muzeul Judeţean cât şi la Biblioteca Judeţeană sunt o serie de spaţii care stau nefolosite

Măsura va veni în urma închiderii Secţia de Artă din Centrul Vechi unde foarte puţini botoşăneni mai trec pragul şi asta în contextul în care lunar se duc aproape 4.000 de lei pe chirie.

Autorităţile judeţene susţin că transferul Secţiei de Artă a Muzeului Judeţean, care funcţionează într-un spaţiu închiriat de la un fost consilier judeţean, este o necesitate şi că, astfel, se va reuşi şi îndreptarea unei erori.

Secţia de artă a fost redeschisă în 2008 însă la data semnării contractului de închiriere, acesta se afla în afara legii, dată fiind situaţia de incompatibilitate a consilierului - proprietar al clădirii.

„Numărul de vizitatori a scăzut şi din cauza lucrărilor din zona Centrului Vechi. Secţia de artă este înconjurată de un şantier de proporţii şi asta reduce mult activitatea acestui obiectiv. Cu siguranţă numărul de vizitatori ar creşte odată finalizate lucrările", a spus Lucica Pârvan, directorul Muzeului Judeţean.

Conducerea Consiliului Judeţean ia în calcul rezilierea contractului de închiriere a spaţiului din Centrul Vechi şi consideră că obiectele de valoare incontestabilă pot fi expuse şi în alte spaţii pentru a fi admirate de botoşăneni.

 „Trebuie luată în calcul o mai bună gestionare a suprafeţelor Muzeului Judeţean, dar şi folosirea Galeriilor de artă „Ştefan Luchian". Spaţiul a fost recent reabilitat, iar între expoziţiile tematice organizate aici se pot intercala perioade de expunere a obiectelor de artă din patrimoniul muzeului", este de părere Mihai Ţâbuleac, preşedintele Consiliului Judeţean.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite