Botoşani: Comerţul din Centru, blocat de şantiere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Craterele din Centrul Vechi alungă clienţii magazinelor care se închid unul după altul. Primăria a anunţat că va reduce cu 20% chiriile în perioada lucrărilor.

Centrul istoric al Botoşaniului, pol al comerţului în secolul trecut, când evreii vindeau orice în magazinele deschise la parterul clădirilor de patrimoniu, este acum cea mai evitată zonă a oraşului. Craterele făcute de-a lungul şi de-a latul arterei pietonale, utilajele abandonate peste tot şi lucrările neterminate, au transformat zona într-un şantier dezolant.

Slalom printre cratere
Peste 40 de agenţi economici au crezut că au dat lovitura când au închiriat de la Primărie spaţii la parterul clădirilor de patrimoniu. Nu numai că nu s-au îmbogăţit, dar sunt în pragul falimentului.

Magazine de îmbrăcăminte, încălţăminte, librării, frizerii şi agenţii imobiliare îşi închid rând pe rând porţile. „Nu vindem mai nimic, dar plătim chirie lunar. Nici nu se văd magazinele de panouri şi utilaje. Clienţii trebuie să facă slalom printre cratere ca să facă shopping. Patronul a zis că închide magazinul până când se termină lucrările“, a spus Dana Căjvăneanu, vânzătoare.

Puţinii agenţi economici care se încăpăţânează să-şi continue activitatea aleargă acum după clienţi. Cu toţii au ajuns în situaţia disperată de a se bucura atunci când măcar curioşii le mai trec pragul buticurilor. „Avem marfă de 15.000 de lei şi fac vânzare de 400 de lei pe zi. Aş închide, dar nu pot pentru că am datorii la bancă“, a spus Matei Bontaş, patronul unui magazin.

Reabilitarea Centrului Vechi, „susţinută“ de criza economică, a blocat comerţul în zonă. Lucrările au început acum doi ani. Proiectul include consolidarea a 17 clădiri de patrimoniu, refacerea infrastructurii, a pietonalelor adiacente şi a parcărilor. Termenul de finalizare a lucrărilor era decembrie 2009, dar a fost prelungit până în luna septembrie a acestui an întrucât s-a executat doar 60% din proiect.

„Va fi cea mai prosperă zonă a oraşului“ a spus primarul urbei, Cătălin Flutur. Conştientă de pierderile mari din această perioadă,  Primăria reduce din iulie chiria acestor spaţii cu 20% până la finalizarea lucrărilor.

Botoşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite