FOTO Povestea oamenilor munţilor din Maramureş. Cum trăiesc foştii haiduci de temut ai Ardealului de Nord

FOTO Povestea
oamenilor munţilor din Maramureş. Cum trăiesc foştii haiduci de temut ai Ardealului de Nord

Hutulii din Maramures, prea putin cunoscuti FOTO> Mircea Farcas, Vasile Popovici

Un popor uitat, despre care se ştiu foarte puţine, dar care continuă să rămână un subiect deschis pentru cercetare şi documentare. Din punct de vedere etno-cultural, huţulii se plasează la întretăierea dintre români, ucrainieni şi polonezi. Foştii haiduci de temut ai Ardealului de Nord trăiesc acum din prelucratului lemnului, creşterea animalelor sau din arta şi meşteşugul tradiţional.

Ştiri pe aceeaşi temă

Caracteristicile etno-culturale ale acestei minorităţi de pe teritoriul României sunt distinctive, deşi foarte puţin evidenţiate în cultura de mainstream şi, în general, sunt confundate cu cele ale ucrainienilor.  

Tocmai de aceea câţiva profesori de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare, alături de preşedintele Uniunii Huţulilor din România, Vasile Popovici, alături de care s-a aflat şi un cercetător japonez, au trecut la efectuarea unei vizite pe teren într-o regiune din Ucraina locuită de huţuli. Asta pentru a scoate în evidenţă toate asemănările care există între huţulii din Maramureş şi cei din Ucraina.  

“Huţulii sunt oamenii din zonele muntoase ale Carpaţilor. Avem în Maramureş, dar şi Bucovina. Este şi normal să fie aşa, din moment ce dincolo de graniţa cu muntele Pop Ivan, care delimitează Maramureşul de Ucraina, trăiesc huţuli. Ca şi populaţie, vorbim de circa aproape 40.000 de oameni. Nu sunt recunoscuţi oficial pentru că pratic vorbim de un subgroup ucrainean şi au fost asimilaţi de către ucraineni. 

Mai mult de huţuli în România se vorbeşte în partea Bucovinei, pentru că în Maramureş foarte puţină lume au spus că suntem huţuli. Toată lumea zice să suntem ruşi. Şi în diplomele maramureşene se spune Valea Rusului, dare u sunţin că suntem huţuli datorită factorilor care ne leagă. Linie melodic, obiceiuri, tradiţii ş.a.m.d.”, a declarat Vasile Popovici, preşedintele Uniunii Huţulilor din România.

Cercetare în teren

Echipa de cercetători au fost într-o zonă din Ucraina locuită de huţuli pentru a studia la faţa locului un obicei huţul şi anume cel legat de nuntă. S-au făcut fotografii, s-au făcut filme, totul pentru a putea fi documentat totul ca la carte. Astfel de deplasări vor avea loc şi în perioada următoare.

“În primul rând constatăm că munţii nu reprezintă o graniţă între comunităţile umane. Deşi a fost trasată o graniţă între noi şi Ucraina, contactele au rămas. Se constată o unitate a portului, a limbii dintre huţulii din România şi din Ucraina. Şi în Bucovina avem huţuli, am şi scris despre asta. Numele de huţul se pare că şi-ar trage denumirea de la rasa de cai Huţan, care e mai săltăreţ, fiind specific cailor de munte. Huţulii erau cunoscuţi ca maeştri în arta lemnului, de aceea ei trăiau prin munţi şi călăreţi iscusiţi. 

Există documente care îi atestă pe huţuli ca fiind oameni care se ocupau mai mult cu jaful şi cu prădăciunile. Pentru că sunt acte în arhivele oraşului Bistriţa unde sunt atestate o serie de jafuri ale huţulilor, care veneau să fure vite ş.a.m.d. Avem şi noi în limba română huţuţ, de unde şi interjecţia huţa, huţa. Huţulii au intrat şi în preocupările lui Mihai Eminescu. Care era foarte interesat de problema românilor din afara graniţelor ţării. Eminescu a făcut câteva observaţii legate de faptul că huţulii îi înţeleg pe români şi ”

Prof. Delia Suiogan de le Centrul Universitar Nord a studiat toate elementele care ţin de casa huţulă, portul huţul şi obiceiurile huţule pentru că “şi casa, şi portul şi obiceiurile evoluează în timp, dar structura de început române. E doar un început al cercetării noastre. 

Pentru început facem doar cercetări participative, participăm la diferite activităţi, obiceiuri, ca mai apoi să dezvoltăm un alt tip de cercetare, cea cu interviuri, intrebări, răspunsuri. Nu cunosc limba ucraineană, dar cunosc limba rusă şi ne ajută la citit. Dacă citim înţelegem cuvintele”.

“Pe Valea Ruscovei cu precădere vom găsi foarte multe elemente commune cu huţulii din Ucraina. Mai ales în portul de sărbătoare, pentru că portul de zi cu zi se pierde cel mai repede. Şi acolo am găsit elemente de structură a portului, dar şi de cromatică. 

La obiceiuri am participat la o nuntă tradiţională. Avem foarte multe elemente commune cu Poienile de sub Munte şi de la Repedea. Mirele poartă cu el tot timpul la nuntă un topor, şi la cizmă şi la brâu, sau în mână în momentele cheie”, a explicat Delia Suiogan.

Ce înseamnă a fi huţul în Ucraina ?

Pentru a da un răspuns clar la această întrebare, explicaţia trebuie împărţită în mai multe părţi, după cum explică un huţul authentic din Ucraina. În opinia lui Iaroslav Kikinciuk, preşedintele Consiliului Raional Verhovena, Regiunea Zakarpatea, huţulii trăiesc şi astăzi pe teritoriul bine definit al Ucrainei, care de mulţi ani se menţine statornică.

 “În general, în toate timpurile, hutulii au trăit respectând un principiu (familie → rude → şi locul natal), trăind  mai multe generaţii la rând pe locurile neamului lor, transmiţând în felul acesta din generaţie în generaţie originalitatea lor.

 În momentul de faţă, pentru a fi   huţul trebuie să fie respectat acest principiu „ trei în unu”:  moştenitor, ocrotitor şi continuator al tradiţiilor huţule.  Tinand seama de faptul că huţulii, de-a lungul timpului, s-au ghidat numai după acest principiu, au reuşit să păstreze autenticitatea şi moştenirea lor.

În ultimii 10 – 15 ani pentru mulţi a fi huţul sau „huţul onorabil” a devenit o atracţie. Mulţi gândesc că dacă îţi pui pălăria pe cap, mai  iei şi  cămaşa cusută ( huţulka) peste o pereche de blugi şi ieşi pe o colină, atunci ai devenit deja huţul. Dar sunt departe de acest lucru...

Huţul este acela care are un sentiment de mândrie (autosatisfacere) , dar nu superficial, deoarece un huţul are foarte bine dezvoltat sentimentul de demnitate, el este purtătorul culturii sale inconfundabile, a limbii, al portului, a mâncărurilor şi a meşteşugului tradiţional.

De aceea, în timpurile noastre, pentru a fi un huţul autentic în Ucraina sau oriunde în lume este o adevărată provocare. La ce mă refer...? Toate obiectele autentice ale huţulilor sunt făcute manual. 

Această lucrare este foarte costisitoare peste tot în lume şi este binecunoscută sub denumirea de „ hand made”. Fiecare familie de huţuli are obiecte uzuale care se transmit din generaţie în generaţie, dar în acelaşi timp huţulii confecţionează pentru ei şi pentru familia lor „veşminte” şi „ construcţii” noi , actuale, de vară şi de iarnă, atât pentru adulţi cât şi pentru copii. Bineînţeles, pentru a confecţiona toate acestea îţi trebuie material de calitate : lână, piele şi pânză. 

Astfel, huţulii trebuie să crească oi, capre, cai, porci, vaci şi să deţină terenuri pentru a întreţine toate aceste animale. Dacă luăm în considerare că huţulii sunt şi gazde primitoare, iubitori de oaspeţi, se străduiesc să facă construcţii noi ( dar din lemn masiv), doar pe baza acestui lucru putem trage concluzia că viaţa unui huţul în Ucraina este în acelaşi timp scumpă, dar şi prestigioasă, în condiţiile destul de aspre, mai ales pe timpul iernii” – a concluzionat Iaroslav Kikinciuk. 

Pe aceeasi tema: FOTO VIDEO Colţul de rai de la Lucina, locul unde sute de cai huţuli zburdă liberi pe crestele munţilor

Hai la Lucina, în patria huţulilor!

citeste totul despre: