Profesorul Costică Lupu, şeful DPPD de la Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău, arestat la domiciliu pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Costică Lupu a fost arestat la domiciliu. Procurorii au investigat nouă cazuri de luare de mită
Costică Lupu a fost arestat la domiciliu. Procurorii au investigat nouă cazuri de luare de mită

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău l-a reţinut astăzi pe profesorul dr. Costică Lupu, şeful Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, pentru 9 infracţiuni de luare de mită. Are calitate de inculpat în acelaşi dosar şi Margareta Zaharia, acuzată că i-ar fi dat 1450 de lei pentru licenţă. Costică Lupu este cunoscut ca apropiat al preşedintelui Senatului Universităţii, fostul rector Valentin Nedeff.

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău au dispus, prin ordonanţă, astăzi, 31 mai, punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea inculpaţilor: - „Lupu Costică, pentru săvârşirea a 9 infracţiuni de luare de mită, prev. Şi ped. de art. 289 al.1 C.p. cu aplic. art. 38 al.1 C.p. şi - Zaharia Margareta, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. Şi ped. de art. 290 al.1 C.p“, se arată în comunicatul procurorilor de la Parchetul Tribunalului Bacău.

În cursul zilei de astăzi, Costică Lupu  a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.


Judecătorii Tribunalului Bacău au decis să-l plaseze pe conferenţiarul universitar Costică Lupu în arest la domiciliu. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău au contestat măsura arestului la domiciliu, motivat de faptul că cercetările sunt în curs de desfăşurare.


„Din coroborarea probelor administrate în cauză până în prezent, s-a reţinut următoarea situaţie de fapt: În perioada 4.04 – 30.05.2017, inculpatul Lupu Costică, cadru didactic universitar la Universitatea „Vasile Alecsandri” Bacău, a primit diverse sume de bani şi bunuri materiale de la mai multe persoane (studenţi, masteranzi, cadre didactice din învăţământul preuniversitar), în vederea facilitării obţinerii de către acestea a unor rezultate satisfăcătoare la examene, respectiv pentru obţinerea gradului I în învăţământul preuniversitar. 

La data de 30.05.2017, inculpata Zaharia Margareta a remis inculpatului Lupu Costică suma de 1.450 lei în vederea facilitării promovării examenului de licenţă. Cercetările în cauză sunt în curs de desfăşurare. Procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul D.G.A. Bacău şi B.O.S. Bacău“, se precizează în comunicatul procurorilor de la Parchetul Tribunalului Bacău.


Costică Lupu este unul dintre profesorii agreaţi de conducerea Universităţii „Vasile Alecsandri“ din Bacău. Iniţial, în 2014, când era lector, a fost numit în funcţie pentru un an, de fostul rector Valentin Nedeff, deşi  ARACIS impune standardul minim de conferentiar pentru a fi director de departament la DPPD.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite