Pietriş luat ilegal de pe un deal din Comăneşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firma care se ocupă de construirea unui supermarket în oraş a luat prundiş din zonă fără să aibă autorizaţiile necesare întrucât dealul face parte din domeniul public. Instituţiile de control din Bacău au anunţat anchete. Aleşii locali dau vina pe  primarul Viorel Miron. Edilul recunoaşte că nu a eliberat actele necesare exploatării şi invocă lipsa de timp.

Maşinile societăţii care se ocupă de construirea unui supermarket în Comăneşti au distrus dealul Goanţa din cartierul Podei. Sute de maşini au cărat pietriş fără nicio autorizaţie şi fără a se plăti vreun ban la Primărie, deşi terenul face parte din domeniul public. Locatarii din zonă sunt nemulţumiţi de distrugerea peisajului şi sunt deranjaţi că nimeni nu le-a spus ce se întâmplă.

„Au distrus dealul Goanţa. Am înţeles că se face un supermarket. Eu făceam trasee şi drumeţii pe acolo. Acum e praf şi mizerie“, a spus Constantin Lupu, de 60 de ani, din Comăneşti. Mai mult, de exploatare nu au fost anunţate nici instituţiile de mediu sau Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM).

Consilierii locali susţin că această exploatarea a fost realizată cu complicitatea primarului Viorel Miron, care a acceptat tacit situaţia.  „Eu acuz conducerea Primăriei că a permis exploatarea fără autorizaţie a resurselor minerale din acest sector. Închirierea nu a fost pusă în discuţie la şedinţa comisiei juridice a Consiliului Local şi nici nu s-a aflat pe ordinea de zi. Voi solicita Instituţiei Prefectului anularea acestei hotărâri“, a spus consilierul local Vasile Budacă.

„Au spus că vor aduce covor vegetal“

Aleşii locali spun că era normal să se închirieze suprafaţa exploatată din timp şi că trebuiau făcute demersurilelegale necesare. Pentru a evita scandalul, edilul a propus în Consiliul Local, post factum, închirierea către firma exploatatoare a unui hectar în Podei, cu destinaţia „de teren agricol“, pentru care a cerut doar 1.000 de lei pentru următoarele trei luni.

Totodată, primarul Viorel Miron recunoaşte că exploatările au început fără bază legală. „Firma NM Construct a făcut cerere la Primărie pe 1 august. Le-am spus că o voi aproba în sedinţa de Consiliu Local. Au avut nevoie de material pentru a face Kaufland. Nu au autorizaţii, dar cine în ziua de azi se mai duce să ia autorizaţii de la Mediu? De multe ori, nu e timp. Dar unii preferă să dea la gioale, atunci când se face ceva în comunitate“, a spus îngăduitor Viorel Miron. Edilul susţine că societatea va repara situaţia după finalizarea exploatării.

„Mi-au spus că vor aduce totul la situaţia iniţială. Vor pune covor vegetal“, a completat Miron. Reprezentanţii instituţiilor care se ocupă cu protejarea mediului nu au primit nicio înştiinţare legată de lucrările care afectează dealul din Comăneşti.

„E prima oară când aud“

„Nu avem nicio adresă de la acestă firmă. De-abia li s-a închiriat terenul, poate vor anunţa zilele viitoare. Aici, Garda de Mediu ar trebui să ştie“, a spus Paul Toderică, directorul Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului. Înştiinţarea privind exploatarea nu a ajuns nici la Garda de Mediu.
„Este prima oară când aud aşa ceva. Vom  face verificări“, a declarat Titi Secară, şeful Gărzii de Mediu din Bacău. Contactată telefonic, conducerea NM Construct nu a putut oferi un punct de vedere.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite