Controversă: s-a născut poetul Vasile Alecsandri în căruţă, în comuna băcăuană Mărgineni, sau în casa părăsită din Bacău? Explicaţia specialiştilor

Controversă: s-a
născut poetul Vasile Alecsandri în căruţă, în comuna băcăuană Mărgineni, sau în casa
părăsită din Bacău? Explicaţia specialiştilor

Vasile Alecsandri a lăsat un mister nedezlegat, locul şi data naşterii

Locul şi data naşterii lui Vasile Alecsandri au fost motive de controverse în lumea culturală românească şi mai ales în cea băcăuană. Scriitori, profesori, istorici sau critici literari au încercat să ofere un punct de vedere în acest sens.

Vasile Alecsandri, marea personalitate a României din cea de-a doua jumătate a secolului al 19-lea, s-ar fi născut în căruţă, de frica cutremurului şi a grecilor, potrivit lui George Călinescu, în casa lui din zona centrală a municipiului Bacău, cum afirmă profesorul Ioan Dănilă, sau în comuna limitrofă Bacăului, Mărgineni, după cum a spus dramaturgul băcăuan Viorel Savin.

„Discuţii aprinse despre luna, anul şi locul naşterii lui Vasile Alecsandri au fost până nu demult. Astăzi, este limpede că el s-a născut la 21 iulie 1821, la Bacău. George Călinescu, după o cercetare minuţioasă scria: «Ivirea la viaţă a fost romantică. Fugind de răzmeriţă, înspre munţii Bacăului, mama îşi îndeplini rostul în căruţă, păzită de departe de patru slugi înarmate, sub vehicul fiind culcuşul tatălui». «Razmeriţă» la Bacău? Nici un document nu pomeneşte despre aceasta în târgul de atunci a Bacăului. Atunci de ce să fi părăsit casa (întărită şi bine păzită), tatăl său, vornicul Alecsandri, pentru munţii Bacăului. Înscrisurile de pe vechi cărţi bisericeşti, par să lămurească situaţia“, afirmă în cartea „Istoria Necunoscută a Bacăului“ scriitorul băcăuan Eugen Şendrea, citându-l pe George Călinescu, care face referire la o legendă care a circulat.

În documentele timpului, în perioada în care s-ar fi născut Vasile Alecsandri ar fi fost un cutremur, plus că era o iarnă grea. Alţii afirmă că vornicul Alecsandri ar fi fugit din faţa grecilor lui Ipsilanti. „Soţia vornicului, născută Elena Cozoni, îşi aştepta în casă sorocul. Suntem în 14 iulie 1821, la casa din Bacău. E o căldură înăbuşitoare. Slugile trebăluiesc prin ogradă. Deodată „la 4 ceasuri din zî, s-au cutremurat pământul”. „Aşadar, vornicul Alecsandri a fugit din casă de frica… cutremurului! Un fapt foarte normal pentru acele vremuri, când stihiile naturii te băgau în boală. Poetul Vasile Alecsandri n-a exagerat deloc, când îşi amintea de naşterea sa în acele zile sub căruţă, loc sigur…Indiferent de timp, pe cerul românesc a apărut o stea: Vasile Alecsandri“, conchide scriitorul Eugen Şendrea.

Însuşi Alecsandri ar fi afirmat în 1856 că s-ar fi născut la Bacău. Despre incertitudinea care planează asupra locului naşterii şi chiar a casei care a avut-o în Bacău a vorbit în nenumărate rânduri profesorul universitar dr. Ioan Dănilă. „Există unele controverse legat de anul şi locul naşterii poetului. Unii spun 1818, alţii 1821, dar se ştie că s-ar fi născut în Bacău, unde a avut mai multe case, despre care vorbeşte în cartea sa şi Costache Radu. Unii au negat că această casă ar fi fost a lui Alecsandri, pe baza unor consideraţii, cum că în acte ar fi fost un anume Alecsandru şi că traducerea din chirilică s-a făcut eronat. Dar chiar şi aşa, ea are poate cea mai bogată istorie culturală dintre toate casele din municipiul Bacău“, ne-a declarat profesorul Ioan Dănilă în urmă cu un an.

 

Dramaturgul băcăuan Viorel Savin, care locuieşte în comuna băcăuană Mărgineni, a afirmat în 2012, când a fost inaugurat Muzeul Satului din Trebeş, că: „Noi credem, în continuare, că Vasile Alecsandri s-a născut în comuna noastră“, a spus atunci dramaturgul, citat de publicaţia Lumea Satului.

Eugen Şendrea, autorul Istoriei Necunoscute a Bacăului (vol 3), apărută în 2014 la Editura Vicovia, crede că însuşi dramaturgul şi poetul Vasile Alecsandri a creat o legendă în jurul locului naşterii şi că şi-ar fi declarat fals şi data naşterii pentru a părea mai tânăr. „S-a născut în casă, dar nu există o certitudine. Era din familie de boieri, o mare personalitate a României. Până şi vârsta şi-a schimbat-o, pentru a fi mai tânăr“, ne-a spus Eugen Şendrea.

Vasile Alecsandri (n. 21 iulie 1821-d. 22 august 1890, Mirceşti, judeţul Neamţ) a fost un poet, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator al Academiei Române, creator al teatrului românesc şi al literaturii dramatice în România. Potrivit Wikipedia: „a fost fiul medelnicerului Vasile Alecsandri şi al Elenei Cozoni. După unii cercetători, anul naşterii ar putea fi 1821, 1819 sau chiar 1818. Locul naşterii sale este incert, deoarece naşterea s-a petrecut în timpul refugiului familiei Alecsandri în munţi din calea armatei lui Alexandru Ipsilanti“.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: