Băcăuanul Iustin Ianău a cucerit juriul şi publicul de la "Românii au talent"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr de doar 15 ani din Bacău a lăsat fără cuvinte juriul emisiunii "Românii au talent" şi a stârnit ropote de aplauze din partea spectatorilor.

Narcis Iustin Ianau s-a prezentat timid în faţa juriului, spunând că vrea să-i demonstreze mamei sale că are într-adevăr calităţi vocale. "Mama mea fiind în Italia de câţiva ani nu prea m-a auzit cântând. Ea a crezut că nu pot realiza ceva cu această voce. Îmi doresc să mă vadă cântând la scena deschisă", a spus Narcis Iustin Ianau, care a precizat că nu a luat niciodată lecţii de canto.

Deşi publicul l-a privit cu neîncredere, unii luându-l chiar în râs, tânărul a cucerit juriul şi spectatorii de îndată ce a început să cânte: "Ne-ai şocat într-un mod extrem de plăcut. Cânţi minunat!", a declarat Andra, care l-a aplaudat ridicându-se în picioare, în timp ce Andi Moisescu i-a spus că are tot ce îi trebuie pentru a câştiga marele premiu de 120.000 de euro.

Emisiunea "Românii au talent", care a debutat vineri seară la Pro TV, a înregistrat un record absolut de audienţă în rândul show-urilor de divertisment din România, fiind urmărită de peste patru milioane de telespectatori. Emisiunea este prezentată de Smiley şi Pavel Bartoş şi este jurizată de Andra, Andi Moisescu şi Mihai Petre.

Bacău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite