Rezultate Simulare Evaluare Naţională Arad: procentul de promovare este de 39,92 la sută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rezultatele simulării examenului de evaluare naţională pentru elevii de clasa a VIII-a din judeţul Arad au fost destul de slabe.

Astfel,  din totalul celor 3687 de elevi care s-au prezentat la simulare, au reuşit să obţină media peste 5 un număr de 1472 de elevi, adică 39,92 la sută. Nici un elev nu a reuşit să obţină media 10 la examen. Cele mai bune note s-au obţinut la limba maternă, cu un procentaj de 66,83 la sută, pe locul doi fiind limba română, cu un procentaj de note peste 5 de 64,38 la sută. La matematică, rezultatele au fost la fel de slabe, fiind obţinut un procentaj de doar 21,54 la sută.

Ca urmare a situaţiei înregistrate, conducerea ministerului a decis adoptarea mai multor măsuri de remediere a situaţiei, care urmează să fie aplicate, pe verticală, la nivelul fiecărui judeţ. Se vor întreprinde următoarele: Inspectoratele şcolare vor prezenta situaţia reală tuturor directorilor de şcoli şi vor aduce la cunoştinţa acestora măsurile dispuse de MEN şi, după caz, a celor adoptate la nivel local.

De asemenea, inspectoratele vor monitoriza implementarea acestora. La nivelul şcolii, va fi analizată situaţia şi se vor lua măsurile impuse de MEN, dar şi alte măsuri suplimentare pentru pregătirea elevilor, acolo unde şcoala consideră necesar.Părinţii vor fi informaţi asupra situaţiei elevilor, în cadrul şedinţelor cu părinţii. Tot atunci, li se vor prezenta soluţiile pe care şcoala le are în vedere pentru fiecare elev în parte. Lucrările fiecărui elev vor fi analizate la nivelul clasei, pentru a se identifica punctele slabe şi, în consecinţă, pentru a putea corecta neajunsurile înregistrate.

Vă mai recomandăm: Rezultate Simulare Evaluare Naţională Vâlcea. 66 % dintre elevii de clasa a VIII-a nu au obţinut note de trecere la matematică

SUBIECTE EVALUARE NAŢIONALĂ 2014 Rezolvarea subiectelor la simularea de la Română. Elevii spun că a fost uşor

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite