Jurnalist bătut cu bâta de un muncitor pe un şantier din Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jurnalistului i s-a rupt vesta FOTO  aradon
Jurnalistului i s-a rupt vesta FOTO  aradon

Un jurnalist din Arad a fost agresat fizic, cu o bâtă, de către un muncitor recalcitrant, în timp ce se afla în documentare pe şantierul de pe pasajul de la CET.

Totul s-a întamplat, marţi, la amiază când jurnalistul Valentin Goran, de la Jurnalul Arădean şi Aradon, se afla în documentare echipat corespunzător cu vestă reflectorizantă, ecuson şi legitimaţie.

În primă fază, muncitorul i-a rupt ecusonul jurnalistului cu o smucitură violentă de braţ, dar şi vesta reflectorizantă cu însemnele media. Mai apoi, muncitorul, care avea o bâtă din lemn, de aproximativ un metru, a început să lovească. Jurnalistul a încercat să fie calm să se apere şi să nu răspundă violenţei.

Valentin Goran a parcat maşina la intrarea pe şantier şi s-a îndreptat spre dirigintele de şantier pentru a se prezenta şi a cere permisiunea să facă câteva poze. Permisiune ce i-a şi fost acordată de şeful de şantier.

„După ce mi-am terminat treaba, am fost anunţat că maşina, cu care am mers la faţa locului, blochează un utilaj care trebuia să stropească cu apă nisipul de la intrarea de pe centură spre pasaj dinspre Micălaca, în drept cu CET-ul. Am mers în pas alergător pentru a lua maşina. Ei bine, când am ajuns la autoturism, un muncitor, care mişca tot timpul o bâtă în mână a început să  mă înjure ca la uşa cortului. Am încercat să îi explic că voi pleca şi că îmi pare rău, dar şi că sunt din presă şi am făcut o documentare. A urmat actul de violenţă prin care, în mod inexplicabil, muncitorul a rupt vesta şi ecusonul cu o smucitură violentă şi a început să dea cu bâta, cu mâna liberă şi picioarele în mine. Pentru a mă feri de loviturile dirijate spre cap, m-am apropiat foarte mult de muncitor. Am fost lovit în obraz şi în mâna stângă, în încercarea de a mă apăra. Mai apoi, a urmat apelul la numărul unic de urgenţă 112 şi într-un timp foarte scurt a sosit şi echipajul de jandarmi. După sosirea janadarmilor, muncitorul a aruncat, fireşte, bâta din mână şi a declarat că îi pare rău de cele întâmplate. A dat vina pe faptul că este cu nervii la pământ şi că este foarte stresat”, a declarat jurnalistul.

jurnalist batut

Acesta spune că nu va merge în instanţă şi că îl iartă pe muncitor. Jandarmii însă i-au aplicat o amendă contravenţională.

„Persoana recalcitrantă a primit o sancţiune contavenţională conform Legii 61, în valoare de 200 de lei, pentru provocarea scandalului”, a declarat Daniel Monoranu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Arad.

Mai puteţi citi:

 Bătrân snopit în bătaie în propria locuinţă: „Au intrat peste mine doi mascaţi şi m-au nenorocit“. Tâlharii, neidentificaţi

James Foley, jurnalistul american decapitat de jihadişti, a fost bătut şi crucificat înainte de a fi ucis

Arad



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite