Elevi geniali din toată ţara s-au întâlnit în această dimineață la Arad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Andra Vornicu este una dintre cele mai talentate tinere din Arad
Andra Vornicu este una dintre cele mai talentate tinere din Arad

Pentru copiii supradotaţi, vacanţa nu reprezintă un prilej de odihnă, ba din contră, aceştia muncesc fără oprire, chiar şi în timpul liber. Pentru ei, continuarea hobby-urilor și visurilor reprezintă totul.

Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad a fost astăzi gazda „Şcolii de iarnă a Educaţiei de Excelenţă”, program specializat care şi-a propus să promoveze tinerii dotaţi cu înclinaţie spre cercetare, artă sau ştiinţă. Pentru stimularea copiilor înscrişi, au fost organizate diferite ateliere, în funcţie de talentul şi de hobby-urile fiecăruia.

Andra Vornicu, de 17 ani, elevă în clasa a XI-a la Liceul de Artă „Sabin Drăgoi” din Arad, este un model pentru ceea ce Şcoala de Excelenţă reprezintă. „Este una dintre cele mai mari talente pe care Aradul le-a dat în ultimul deceniu. Este membră a Vacation Chamber Orchestra (VACO), o orchestră din Anglia care reuneşte tineri din toată Europa. În perioada vacanţelor, de Paşti, de Crăciun şi în cele de vară avem repetiţii şi concerte în Anglia sau chiar turnee în Europa”, a declarat Larisa Chiţu, director Casa Corpului Didactic „Alexandru Gavra” Arad.

Arad



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite