VIDEO Un taximetrist a fost înjunghiat pentru că nu ascultă manele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După ce l-au înjunghiat i-au spart şi parbrizul foto: Claudiu Dumitrache
După ce l-au înjunghiat i-au spart şi parbrizul foto: Claudiu Dumitrache

Un taximetrist a fost înjunghiat de nişte clienţi nemulţumiţi pentru că a refuzat să le pună un CD cu manele. Aceştia i-au dat şi cu spray paralizant, iar la plecare, în loc să-i achite cursa, i-au spart parbrizul. Agresorii sunt căutaţi poliţişti.

O zi obişnuită de muncă din viaţa unui taximetrist s-a terminat la spital. Cu doar câteva minute înainte de a pleca acasă a primit o solicitare pentru a lua două persoane de la Spitalul Judeţean din Alexandria. La scurt timp după ce s-au urcat în maşină cei doi clienţi i-au solicitat şoferului să le pună un CD cu manele.

Taximetristul s-a scuzat, spunându-le că nu ascultă manele, dar în acel moment unul dintre ei a devenit violent. Pentru că nu avea chef de scandal, taximetristul a oprit maşina şi i-a ameninţat pe cei doi că-i dă jos. Până să termine de vorbit s-a trezit cu un cuţit înfipt în spate.

Taximetristul a reuşit să apeleze numărul de urgenţă 112 şi a solicitat intervenţia ambulanţei şi poliţiei. În urma descrierii făcută de taximetrist, oamenii legii au pornit în căutarea agresorilor.

Taximetristul înjunghiat a depus plângere la poliţie şi speră ca cei care au scos cuţitul să fie prinşi. Mai mult decât atât, el a promis că-şi va face un CD cu manele pe care să-l ţină tot timpul în maşină pentru a evita pe viitor astfel de necazuri.

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite