Cine câştigă în lupta dintre adolescenţi şi părinţi. Sfaturile specialiştilor pentru evitarea conflictului dintre generaţii

Adolescenţa reprezintă vârsta provocărilor atât pentru copil, cât şi pentru părinte. Psihologii atrag atenţia că vârsta marilor provocări, pusă sub semnul nevoii de independenţă pentru cei mai mulţi dintre copii şi sub semnul incertitudinilor pentru cei mai mulţi dintre părinţi, este cea mai decisivă perioadă pentru cel aflat în formare. Părintele poate deveni prieten sau duşman la vârsta la care copilul îşi caută identitatea şi independenţa.

Atât pentru copii, cât şi pentru părinţi, adolescenţa este o perioadă de schimbări şi adaptări. Cel care, până mai ieri, era un copil care nu se descurca fără ajutorul părinţilor, simte nevoia de independenţă. Nu mai vrea să iasă cu părinţii la plimbare, nu mai vrea să fie ţinut de mână, refuză gesturile afectuoase ale mamei în public, respinge mai toate propunerile venite din partea părinţilor, se revoltă împotriva autorităţii tatălui, preferă socializarea cu prietenii în detrimentul timpului petrecut cu familia, vrea intimitate şi refuză comunicarea.

”În această perioadă au loc cele mai intense schimbări cu cele mai vizibile efecte, de la cele fizice la cele comportamentale. Adolescenţa este etapa în care se realizează autoeducaţia, dorinţa de perfecţionare, reconstituirea personalităţii. Este perioada în care se formează sentimentele de responsabilitate de maturizare pe toate planurile. Adolescenta este şi o periodă a conflictelor când tensiunea interioară este mai puternică decât stăpânirea de sine”, explică psihoerapeut Adriana Neda.

Părintele, prieten sau duşman?

Potrivit specialiştilor, copilul ajuns la vârsta adolescenţei intră în plin proces de conştientizare a propriei identităţi. Căutarea presupune o serie de schimbări care de cele mai multe ori sunt şocante pentru părinţi. Dorinţa de independenţa şi autonomie a tânărului aflat în formare este interpretată de cele mai multe ori greşit de părinţii care văd cum sub ochii lor copilul ascultător se transformă într-o persoană revoltată, aproape de nerecunoscut. În cele mai multe situaţii nevoia de independenţă şi de autonomie îl impinge pe adolescent  să se manifeste în totală opozitie cu dorinţele părinţilor. În funcţie de cât de dipomaţi, atenţi, preocupaţi şi înţelegători sunt părinţii în faţa provocării numite adolescenţă ei pot rămâne prietenii copilului aflat în creştere sau pot deveni duşmanii adolescenţilor.

”Revolta împotriva părintilor este determinata de refuzul de a se conforma. Tendinţele către scandal scad atunci când personalitatea se maturizează şi nu mai exista tendinţa de a epata, de a se afirma prin astfel de comportamente”, explică specialistul.

Adolescenţa - epoca negaţiei

Adolescenţa este vârsta la care copiii spun „ NU” cu vehemenţă la aproape orice propunere venită din partea părinţilor. ”Specialiştii care au studiat pshihologia adolescentului consideră aceasta perioadă drept epoca negaţiei în care maturizarea sexuala implică: izolare, anarhism, deznădejde sau o vârstă a conflictelor şi frământărilor şi frustrărilor”, mai spune psihoterapeutul.

Părinţii greşesc?

Potrivit specialistului, părinţii nu greşesc în mod intenţionat în relaţia cu copilul aflat în formare. ”Nu cred că ar trebui să abordăm problema din perspectiva greselii. Să zicem că părinţii iau deciziile pe care le consideră cele mai bune la momentul respectiv. Părinţii au şi ei nevoie să înţeleagă şi să accepte că proprii copii nu mai sunt sunt tocmai copii. Altfel, constrângerea sau impunerea propriilor modele în faţa adolescentului pot genera conflicte”, mai spune psihologul.

Lipsa încrederii naşte conflicte

Orice adolescent este deranjat de lipsa de încredere venită din partea părinţilor. La multe dintre conflicte se ajunge atunci când, pe termen lung, părintele nu îşi creditează copilul cu încredere. ”Să-ţi creditezi copilul cu încredere este una dintre cele mai importante lecţii pe care părintii ar trebui să o arate adolescentului. Pentru asta însă şi părinţii, la rândul lor, ar trebui să aibă un nivel ridicat al stimei de sine”, mai pune psihoterapeutul.

Predicile părinţilor deranjează copii

Cei mai mulţi dintre părinţi îşi cicălesc copiii în credinţa că o cerinţă repetată de mai multe ori va avea mai multe şanse de a fi dusă la îndeplinire de copil. Pentru adolescenţi însă insistenţele părinţilor sunt interpretate drept cicăleli şi de la o predică pe tema importanţei notelor de la şcoală până la uşa trântită în nas nu este cale lungă. Cu cât sunt mai categorice cerinţele părinţilor, cu atât există riscul să crească tendinţa de revoltă din partea adolescentului care refuză să i se impună în mod categoric ceva. 

Autoritatea excesivă, sursă de scandal

Modul în care părintii îşi exercită autoritatea poate fi o sursă a conflictelor. ”Adolescenţii sunt adesea supuşi unui tir de întrebări, un adevărat interogatoriu si deşi intenţia părinţilor este bună, modul de punere în practică poate avea efectul contrar. Adolescentul nu mai comunică şi se închide în sine”, mai spune psihoterapeutul Adriana Neda.  

Criticile părinţilor, motive de supărare

Criticile părinţilor, venite în momente în care adolescentul aşteaptă doar să fie ascultat şi înţeles reprezintă un alt motiv de scandal. Asemenea atitudini îl pot descuraja sau întrista pe adolescent, făcându-l să se închidă în carapace, ceea ce va duce la lipsa comunicării şi va isca alte noi conflicte. ”De preferat este ascultarea activa, fără să ofere sfaturi care nu le-au fost solicitate. În acest fel nu se subminează încrederea adolescentului în propriile capacităţi de a lua decizii”, mai spune specialistul.

Vor copilul perfect

Aşteptările prea mari ale părinţilor şi refuzul acestora de a înţelege că adolescentul lor nu trebuie să fie neapărat perfect este o altă cauză a conflictului dintre generaţii. Mulţi dintre părinţi fac greşeala de a îşi compara copilul cu alţii de vârsta lui, analizează rezultatele şcolare ale acestuia în raport cu alte altora şi pentru un copil în formare acest lucru înseamnă un motiv de revoltă. ”Foarte important este ca părinţii să creeze propriilor copii sentimentul de încredere şi iubire necondiţionată de performante. Să îi facă să înţeleagă că le accepta imperfecţiunile", explică specialistul.

"Uite câte sacrificii fac pentru tine şi tu..."

Potrivit specialistului, în familia tradiţională românească, în relaţiile cu adolescentul părintele are tendinţa de a-l face pe copil să se simtă dator. "Uite câte sacrificii fac pentru tine şi tu...". Există această tendinţă la noi, din păcate. Părintele trebuie să îi arate că îl sprijină fără intruzivitate, fără sentimentul de îndatorare”, mai spune psihologul.

Transpun propriile neîmpliniri în viaţa copilului

Psihologii spun că, pentru evitarea conflictelor, părinţii ar trebui să facă o clară separare a nevoilor lor, ca adulţi, faţă de aspiratiile reale alea copilului lor. ”Există în unele cazuri nevoia părinţilor ca adolescenţii sa fie într-un anume fel, să urmeze un anume parcurs. Acestea sunt, practic, propriile neîmpliniri. Copiii lor pot avea cu totul alte inclinaţii, alte dorinţe, alte preocupări pe care părinţii este indicat să le respecte”, mai explică psihoterapeutul Adriana Neda.

Bagatelizează problemelor copiilor

Un conflict cu o prietenă, o ceartă cu un amic, neînţelegerile din grupul de prieteni, nemulţumirea faţă de aspectul fizic pot fi pentru adolescenţi adevărate drame. În ochii părinţilor astfel de probleme nu par reale şi cei mai mulţi dintre adulţi au tendinţa de a bagateliza problemele de acest gen.
 

Copilul rămâne cu impresia că mama sau tata nu îl înţeleg şi atunci preferă să întrerupă comunicarea cu ei. Pentru a evita conflictele şi a menţine o relaţie strânsă cu copilul lor, părinţii ar trebui să nu minimalizeze problemele cu care se confrunta un adolescent, să îi ofere susţinere şi înţelegere.

Soluţii: comunicare si iubire necondiţionată 

Există soluţii pentru evitarea sau atenuarea conflictelor din părinţi şi adolescenţi, spun specialiştii. Cu răbdare, înţelegere şi iubire necondiţionată, părinţii pot rămâne prietenii propriilor lor copii chiar şi la vârsta adolescenţei.

”Conflictele ar putea fi atenuate prin deschidere, cunoaştere, încredere, respect, comunicare şi iubire necondiţionată. Un mare pedagog spunea ca esenţial nu este ceea ce îi spui copilului, ci ceea ce faci în fata copilului, cum iei tu decizii, cum reactionezi la frustrare, cum îţi exprimi şi gestionezi emotiile, cum îţi manifeşti iubirea, cum îţi asumi greşala, cum îţi susţii punctul de vedere, cum accepţi înfrângerea şi cum trăieşti succesul”, mai spune specialistul.