BAC 2014 TELEORMAN Doi elevi de la Roşiorii de Vede au fost eliminaţi din examen pentru tentativă de fraudă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
examen bacalaureat adevarul

Luni, 30 iunie, încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2014. Prima probă scrisă este cea de limba română. Adevărul îţi va prezenta subiectele la limba română şi rezolvarea acestora. În Teleorman, numărul total al candidaţilor înscrişi în această sesiune de bac este 3340.

UPDATE Peste 3300 de elevi  teleormăneni au intrat, de astăzi, în febra probelor scrise din cadrul examenului de Bacalaureat 2014. Examenul a început la ora 9.30 , iar elevii au avut trei ore la dispoziţie pentru a rezolva subiectele.  

Candidaţii au avut două tipuri de subiecte, în funcţie de profilul absolvit. La ambele profiluri, subiectul al treilea a fost cel care a dat cele mai mari bătăi de cap candidaţilor. ”Subiectul al doilea a fost despre  importanţa  activităţii de îndrumare a lecturii în viaţa de elev. Am abordat şi subiectul al treilea, deşi nu m-am aşteptat. Sper că va fi bine.  Subiectul întâi a fost un text în proză, cerinţele au fost uşoare”, ne-a spus o candidată la ieşirea din examen.

Mihai Eminescu a fost supriza  de care au avut parte absolvenţii profilului real, deoarece majoritatea candidaţilor nu s-au aşteptat la un asemenea subiect în condiţiile în care Eminescu a fost cerinţă la bacalureat şi în 2012 ” Subiectul al treilea ne-a indus în eroare pe mulţi , pentru că s-a dat şi acum doi ani şi nu ne aşteptam să se mai dea”, a mărturisit un candidat la bacalaureat.

Doi elevi prinşi cu telefoane

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman, la prima probă scrisă a bacalaureatului au fost eliminaţi din examen doi elevi de la Liceul Tehnologic Virgil Madgearu şi Colegiul Tehnic ” Anghel Saligny” din Roşiorii de Vede . Supraveghetorii i-au scos afară din sala de examinare după ce au constatat că elevii aveau asupra lor telefoane mobil.

Două situaţii speciale au fost la Colegiul Naţional ” Al. D. Ghica” unde un elev cu dizabilităţi a susţinut examenul separat de colegii lui, având nevoie de ajutor special. Tot la acest centru, un elev a solicitat subiecte de rezervă, intrând în examen mai târziu, după ce şi-a petrecut noaptea la spital , din cauza unor probleme de sănătate.

Proba la limba română începe luni la centrele de examinare din toată ţara. Subiectele la limba română la Bacalaureat 2014 vor fi prezentate pe Adevărul.ro în cursul dimineţii de luni, 30 iunie. De asemenea, tot pe Adevărul.ro veţi putea afla baremul de notare, dar şi rezolvarea subiectelor la limba română.

VIDEO BAC 2014 Rezolvarea subiectelor de la proba de română de la Bacalaureat 2014

Subiectele primite de candidaţi la proba de limba română de la Bacalaureat 2014 au fost rezolvateluni, în studioul la Adevărul Live, de profesoara de română Ecaterina Stanca, de la Liceul Teoretic Naţională, fostă profesoară la Colegiul Naţional „Tudor Vianu“ din Capitală.

Subiectele la Limba Română pentru profilul Real, filiera tehnologică

bac romana tehnologic real
bac romana tehnologic real


Subiectele la Limba Română pentru profilul Uman

La primul subiect, elevii au avut textul „Donna Alba” Gib Mihăiescu, iar la subiectul al doilea au avut de făcut un text argumentativ despre importanţa activităţilor de lectură pentru elevi.

La ultimul subiect pe care aceştia l-au avut de rezolvat au avut de ales dintre Ion Barbu - „Riga Crypto şi Lapona Enigel”, Nichita Stănescu - „Către Galateea” sau „Flori de mucigai” de Tudor Arghezi  şi să scrie despre tema şi viziunea în operele lor.

Unul dintre candidaţii la examenul de bacalaureat a precizat că această probă a fost grea pentru un elev care nu a învăţat.

subiecte bac romana uman subiecte bac romana uman

Comisia Judeţeană de Bacalaureat Teleorman s-a întrunit, astăzi, la Casa Corpului Didactic Teleorman în cadrul şedinţei de instruire cu dascălii care fac parte din comisiile din centrele de examen şi centrele zonale de evaluare.

”Am încredere în dumneavoastră, cei care sunteţi în comisii. Dacă pe parcursul derulării examenului de bacalaureat aveţi situaţii cărora nu ştiţi sau nu puteţi să le faceţi faţă,rugămintea mea este să vă consulaţi cu noi, Comisia Judeţeană, înainte de a lua orice altă decizie”, le-a transmis profesorilor,  Valeria Gherghe, inspector general al ISJ Teleorman şi preşedintele Comisiei Judeţene de Bacalaureat.

Şefa ISJ Teleorman şi-a exprimat încrederea că dascălii din comisii, care sunt profesori cu experienţă, vor supraveghea în mod corect desfăşurarea examenului. ”Să avem un bacalureat corect, real. M-aş  bucura foarte mult ca rezultatele să fie ca cele de la Evaluarea Naţională de anul acesta, pentru că, la Evaluare, s-a văzut că am făcut progrese. Suntem pe locul 19, în prima jumătate a clasamentului”, a mai spus Valeria Gherghe

Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2014 vor fi prezentate pe 11 iulie pe adevarul.ro şi pe bacalaureat.edu.ro. 

Calendar Bac 2014 sesiunea iunie-iulie    

30 iunie- Limba şi literatura română

 1 iulie- Limba şi literatura maternă;

 2 iulie-: Proba obligatorie a profilului

 4 iulie- Proba la alegere a profilului şi specializării

 7 iulie- Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00); --

 7 iulie-Depunerea contestaţiilor (orele 12:00 – 16:00); 

 8-10 iulie: Rezolvarea contestaţiilor; --

11 iulie: Afişarea rezultatelor finale pe bacalaureat.edu.ro.

Citeşte şi: 

Toate informaţiile despre examenul de Bacaluareat

Modele de subiecte pentru examenul de bacalaureat 

BAC 2014 Capcanele din subiectele de la proba scrisă la Română de la Bacalaureat. Sfaturile profesorilor


BAC 2014 Oralul la Română, floare la urche pentru elevii din Timiş. Un tânăr a fost dat afară din examen pentru că i-a sunat telefonul

VIDEO BACALAUREAT 2014 A început verificarea competenţelor digitale. Patru elevi din Timiş sunt la nivelul de experţi

Alexandria



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite