Ultimul cojocar de pe Valea Sebeşului. Cum se străduieşte să ducă tradiţia mai departe VIDEO

Ultimul cojocar de pe Valea Sebeşului. Cum se străduieşte să ducă tradiţia mai departe VIDEO

Ilie Liviu Ioan confecţionează cojoace pentru ciobani. Foto captură video youtube

Una dintre ocupaţiile tradiţionale pe cale de dispariţie este cojocăritul. La Şugag, în Munţii Sebeşului, un meşter tradiţional se încăpăţâneză să ducă mai departe această meserie veche de sute de ani.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ilie Liviu Ioan confecţionează, în special, cojoace din piele şi lână de oaie, folosite de ciobani. Zona în care locuieşte este cunoscută pentru tradiţia oieritului, astfel încât are clienţi pentru produsele sale. Prin intermediul Centrului de Cultură Augustin Bena din Alba Iulia, meşterul Ilie Liviu Ioan coordonează o clasă de cojocărie la Şugag unde sunt îndrumaţi tineri care doresc să înveţe tainele acestei meserii.
 
„Lucrez de pe la 17 ani, am învăţat în familie. După Revoluţie am rămas doar eu aici în zonă. De la cine am învăţat eu, a abandonat şi, astfel, am continuat eu tradiţia mai departe”, spune meşterul cojocar.
 
Acesta deţine o mică uzină, dotată cu toate utilajele şi ustensilele de care are nevoie pentru a confecţiona vestitele cojoace pentru ciobani. 

„Prima etapă este cea de spălare şi curăţare a pieilor. Trebuie dată jos grăsimea de pe piei. Folosim un utilaj care învârte pieile ca la maşina de spălat timp de circa 2 ore, până iese apa curată”, afirmă cojocarul din Şugag. 

Urmează procesul de uscare după care pieile se bagă într-un alt utilaj închis ermetic, cu o compoziţie de rumeguş şi alte substanţe, unde sunt învârtite tot aproximativ 2 ore.
 
 
„Prin frecare, pieile devin mult mai frumoase şi dispare orice fel de miros. Cam o săptămână durează o fază completă, de pregătire a pieilor pentru faza finală de realizare a cojocului”, mai spune meşterul.
 
 
După procesele de tăbăcit şi argăsit, se trece la croit, unde intră în scenă soţia lui Ilie Liviu Ioan. „Odată pielea prelucrată, argăsită, ajunge la croi. Un cojoc se croieşte din patru părţi: faţa, spatele şi două aripi. Trebuie înădite pe mijloc pentru a fi la dimensiunea cerută de client, la lungimea dorită. Se fac cusături mici, pentru ca să nu intre apa de ploaie. La final se adaugă gulerul şi apoi buzunarele, unde îşi ţine ciobanul lanterna, merindea şi alte lucruri necesare”, afirmă femeia.
 
 
În atelierul cojocarului se fac cojoace folosite de ciobani iarna, în care pot dormi afară şi care sunt mai groase, dar şi cojoace de umblat după oi, din lână mai subţire. Cojoacele mai mici sunt realizate din piele de miel. O „bundă” de cioban costă circa 500 de lei.

Ilie Liviu Ioan afirmă că puţini tineri mai sunt interesaţi de a învăţă cojocăritul. ”Este o meserie grea, murdară, urât mirositoare. Îi mai învăţăm pe ai noştri. Căutăm şi alţi tineri care doresc să înveţe şi ducem astfel tradiţia mai departe”, mai susţine meşterul din Şugag.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările