O şură veche de 150 de ani din Munţii Trascău este reparată pentru a deveni tabără pentru copii FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şura din Trascău, în timpul procesului de refacere a acoperişului. Foto: Facebook/ Şcoala Trimitoare
Şura din Trascău, în timpul procesului de refacere a acoperişului. Foto: Facebook/ Şcoala Trimitoare

O şură veche de circa 150 de ani din Munţii Trascău este reparată pentru a deveni unmic centru educaţional pentru copii.

Proiectul ”Şcoala Trimitoare” înseamnă la Întregalde, pe culmile Trascăului, înfiinţarea unei tabere şcolare unde cei mici să experimenteze viaţa simplă a satului arhaic,în natură. Pentru aceasta este nevoie de repararea clădirii foarte vechi şi dotarea acesteia cu obiectele necesare.

Un prim pas este reprezentat de reconstruirea acoperişului de paie, prin metoda patentată din moşi-strămoşi. Pentru aceasta, la Întregalde a fost organizată recent prima ”clacă” după mai bine de 15 ani. Mai multe persoane, majoritatea locuitori ai satului, s-au adunat pentru a da o mână de ajutor la realizarea noului acoperiş.

„După aproximativ 80 de ani de când a fost acoperită ultima oară, a venit timpul să-i dăruim şurii noastre un nou acoperiş. Nici unul din bătrânii satului nu îşi mai aminteşte nici măcar când a fost mutată clădirea, ceea ce înseamnă că are, probabil, o vechime de peste 150 de ani. Cu toate acestea, lemnul de fag încă se ţine bine şi nu sunt probleme mari la structură, ceea ce face ca şura să merite să fie acoperită. Având în vedere că face parte dintr-un peisaj deloc alterat de viaţa modernă, fără drum de maşini sau curent electric, nu putem să o acoperim cu altceva decât cu paie, care se potrivesc perfect cu cadrul natural”, susţine Paul Dărăşteanu, iniţiatorul proiectului din Trascău.

sura claca apuseni

Pentru derularea proiectului a fost lansată şi o campanie de strângere de fonduri. Până în prezent s-a adunat suma de aproape 6.000 de lei din necesarul estimat de 27.000 de lei. ”Auzind copiii strigând după ce au văzut o vâltoare, au urcat o oră pe deal şi apoi au ajutat la fân, înţelegi că natura şi activităţile fizice, cu unelte simple, pot fi îndeajuns pentru a-i bucura pe cei mici. Şi da, sunt tot acei copii care acasă par că îşi doresc doar televizorul şi tableta.

sura claca apuseni

Din aceste excursii în mediul rural, organizate ani la rând de echipa Şcolii Trimitoare, s-a născut ideea înfiinţării unei tabere ”şcolare”, unde copiii să petreacă nişte zile în cadrul natural superb al Apusenilor, dar să şi înveţe, ”pe pielea lor”, ce însemna viaţa la ţară mai demult. Întorşi din tabăra ”Satul, demult”, participanţii vor şti ce înseamnă, în sensul bun, o viaţă simplă, nu ca înlocuitor al cotidianului, ci ca alternativă”, explică reprezentantul organizaţiei neguvernamentale.

sura claca apuseni

Participanţii la claca organizată pentru refacerea acoperişului

Tehnica realizării unor acoperişuri din paie nu este una simplă şi implică chiar unele riscuri, ţinând cont că se lucrează uneori la înălţimi de aproximativ 10 metri, fără nicio asigurare. Pentru ca un acoperiş să reziste intemperiilor, de la furtuni la iernile grele, cu multă zăpadă, panta lui trebuie să fie mai mare de 60 de grade, astfel încât apa să se scurgă rapid. 

Paiele trebuie tăiate cât mai lungi, de preferat manual, în perioade ale zilei care nu sunt foarte călduroase, dimineaţa sau chiar noaptea, astfel încât ele să nu fie uscate şi să nu se fărâmiţeze la tăiere. Structura de susţinere a acoperişului moţesc se face, în zona Munţilor Apuseni, din lemn de brad şi de fag folosindu-se cuie de lemn.

sura claca apuseni

Acoperişurile au fost perfecţionate de veacuri. Trebuie construite la un unghi precis, în funcţie de înălţimea lor, dar cu grijă ca tot acoperişul să nu se năruie. Paiele din care sunt construite sunt, de cele mai multe ori, din secară, culese în momente speciale, toamna. Atunci paiul este mai lung şi mai rezistent. Aşa au ajuns să reziste şi mai bine de un secol.

Vă mai recomandăm:

 

Castelul-monument istoric abandonat, furat bucată cu bucată FOTO

 

CNN include Munţii Apuseni pe locul 6 într-un clasament al celor mai frumoase locuri din Europa: „Timpul rămâne în loc aici” 

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite