Mesajul Papei Francisc pentru români la finalul ceremoniei de pe Câmpia Libertăţii: „Aici, la Blaj, pe pământ de martiriu, vă aduc omagiul meu vouă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Papa Francisc pe Câmpia Libertăţii şi icoana cu cei şapte episcopi beatificaţi
Papa Francisc pe Câmpia Libertăţii şi icoana cu cei şapte episcopi beatificaţi

Papa Francisc i-a salutat în ultimul să mesaj susţinut pe Câmpia Libertăţii pe toţi cei prezenţi la Blaj, pe preşedintele Klaus Iohannis şi pe ceilalţi reprezentanţi ai autorităţilor prezenţi.

”Doresc să vă salut încă o dată pe voi toţi aici prezenţi şi pe cei care i-am întâlnit în aceste zile, mulţvindu-vă tuturor pentru primirea călduroasă. Îi salut cu respect pe Domnul Preşedinte al Republicii şi pe celelate Autorităţi, exprimându-mi recunoştinţa sinceră pentru colaborarea rodnică în ceea ce priveşte pregătirea şi desfăşurarea acestei vizite. Sunt recunoscător Prea Fericirii Sale, Patriarhul Daniel, Sfântului Sinod, Clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe din România, care m-au primit în spirit fratern”, a spus Papa Francisc.

Mai departe, Suveranul Pontif l-a salutat ”plin de afecţiune” pe Cardinalul Lucian Mureşan şi pe credincioşii Bisericii Catolice, episcopi, preoţi şi persoanele consacrate

”Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat posibilitatea de a mă ruga cu voi şi de a vă încuraja în angajamentul vostru de evanghelizare şi de mărturie a carităţii. Aici, la Blaj, pământ de martiriu, de libertate şi milostivire, vă aduc omagiul meu vouă, fii ai Bisericii Greco-Catolice care, de trei secole, daţi mărturie, cu ardoare apostolică, despre credinţa voastră. Preacurata Fecioară Maria să reverse ocrotirea ei maternă asupra cetăţenilor României care în decursul istoriei, s-au încredinţat mereu mijlocirii ei. Ei vă încredinţez pe voi toţi şi Îi cer să vă călăuzească pe drumul vostru de credinţă, pentru a înainta spre un viitor de un autentic progres şi de pace şi astfel să contribuiţi la construirea unei patrii, din ce în ce mai dreaptă şi mai fraternă”, a completat Papa Francisc.

Citiţi şi:

 

FOTO VIDEO Primii pelerini au ajuns pe Câmpia Libertăţii de la Blaj. Oamenii aşteaptă cu emoţie întâlnirea cu Papa Francisc

 

Cum au murit cei şapte episcopi greco-catolici martiri care sunt beatificaţi de Papa Francisc pe Câmpia Libertăţii de la Blaj

 

FOTO VIDEO Papa Francisc la Blaj. Imagini spectaculoase cu Câmpia Libertăţii, pregătită pentru beatificarea episcopilor greco-catolici

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite