FOTO Toaletă cu brad de Crăciun şi flori în Cetatea Alba Carolina. Îngrijitoarea a fost premiată de şeful Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În incinta uneia dintre toalete a fost amplasat un brad de Crăciun
În incinta uneia dintre toalete a fost amplasat un brad de Crăciun

O îngrijitoare a toaletelor publice din Cetatea Alba Iulia a fost premiată de conducerea Primăriei pentru modul în care se oucpă de curăţenie. Prin grija acesteia, una dintre toalete are permanent o vază cu flori, iar acum a aranjat un brad de Crăciun.

Porivit Primăriei Alba Iulia, viceprimarul cu atribuţii de primar – Voicu Paul a premiat miercuri, 11 decembrie, ”angajatul instituţiei care înţelege că locul de muncă este a doua casă, care prin efortul personal, modestie şi dedicare contribuie la schimbarea în bine a oraşului”. 

”Este vorba despre doamna Lenuţa Varga a cărei implicare o vedem doar când ajungem la toaletele publice din Cetate, de a căror întreţinere se ocupă. Curăţenie exemplară, flori, decoraţiuni de sezon sunt doar câteva din semnele că doamna Lenuţa Varga a fost la serviciu şi a facut ceva în plus faţă de ce îi impune fişa postului”, se precizează în comunicatul transmis de Primăria Alba Iulia. 

femeie toaleta alba iulia

„Apreciez implicarea personală şi recunosc că îmi doresc să văd mai multe astfel de exemple. Aş vrea ca anul viitor, dacă acum mi-a atras atenţia doar efortul benevol al doamnei Varga, să pot să felicit mai mulţi angajaţi ai primăriei. Dorinţa mea este ca, de la an la an, să ne însănătoşim ca atitudine şi să fim apreciaţi pentru ceea ce facem şi cum facem, să facem diferenţa, nu să lucrăm doar că scrie în fişa postului”, spune Voicu Paul, viceprimar cu atribuţii de primar. Lenunţa Varga este angajată a Municipiului Alba Iulia în funcţia de îngrijitor clădiri la Compartimentul Zone de agrement şi toalete publice. Este părinte singur şi are în îngrijire 4 copii minori.

femeie toaleta alba

Toaleta de care se ocupă femeia a costat 1,67 milioane de lei (aproximativ 370.000 de euro), proiect finanţat din fonduri europene în cadrul proiectului de restaurare şi modernizare a zonei interioare a Cetăţii. Incinta este şi muzeu pentru că cuprinde şi vestigii vechi de sute de ani şi este situată lângă statuia lui Mihai Viteazul din Cetata Alba Carolina. Intrarea se face prin subteran, iar zona de vestigii este delimitată cu sticlă de cea a WC-urilor.  Spaţiul a fost utilizat toaletă de zeci de ani, iar în 2015 un traseu de zid medieval, al unui fost depozit de făină din secolul al XVII-lea. 

femeie toaleta alba iulia

Citiţi şi:

 

Încă un dosar „greu“ rămâne fără interceptările SRI. Rechizitoriul unei grupări acuzată de contrabanda cu aur, admis fără măsurile de supraveghere

 

VIDEO Scandal la Kronospan Sebeş. Protestatari din Diaspora au identificat cu camion suspect încărcat cu lemne şi au chemat poliţia

 

Concursuri cu „cântec“ la Primăria Alba Iulia. ANFP contestă în justiţie acte prin care s-au ocupat două funcţii publice

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite