Efectul modificării legii ANI pentru aleşii din Alba: un parlamentar, şase foşti şi actuali primari şi doi consilieri locali vor scăpa de acuzaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Agenţia Naţională de Integritate a avut în atenţie mai mulţi aleşi din Alba
Agenţia Naţională de Integritate a avut în atenţie mai mulţi aleşi din Alba

Poiectul PSD de modificare a legii ANI ar putea avea efecte devastatoare asupra cazuisticii ANI, avertizează agenţia într-un răspuns pentru România Curată. În Alba, modificarea legislaţiei ar scăpa de la răspunderea civilă sau penală un parlamentar, trei foşti primari, trei primari în funcţie şi doi consilieri locali.

Toate cazurile Agenţiei Naţionale de Integritate – acolo unde nu s-a ajuns deja la sentinţe definitive sau la aplicarea de sancţiuni – ar putea fi anulate. La nivel naţional este vorba de peste 650 de cazuri de parlamentari, primari, preşedinţi de consilii judeţene şi consilieri. Printre aceştia se află un parlamentar din Alba, trei foşti primari, trei primari în funcţie şi doi consilieri locali din judeţul Alba.

   

Cazuri constatate de ANI în judeţul Alba care ar putea fi afectate de modificarea legislaţiei privind incompatibilităţile şi conflictul de interese:

Cazuri de conflict de interese administrativ constatate de ANI privind deputaţi şi senatori în judeţul Alba:

Corneliu Olar, deputat – dată constatare: 14.10.2015 – stadiu dosar - incompatibilitatea a fost constatată pe vremea cât era primar în couna Horea. Parlamentarul a câştigat procesul al Curtea de Apel Alba Iulia, decizie contestată de ANI. Se aşteaptă alocarea unui prim termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cazuri de incompatibilitate constatate de ANI în judeţul Alba:

Traian Nicolae Ursaleş, fost primar al comunei Meteş, în prezent consilier judeţean - dată constatare: 19.06.2014 - stadiu dosar - fostul primar a câştigat procesul la Curtea de Apel Alba Iulia, decizie contestată de ANI. Se aşteaptă alocarea unui prim termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Octaviu Daniel Irimie, fost primar al comunei Livezile - dată constatare: 26.05.2015 - stadiu dosar - fostul primar a câştigat procesul la Curtea de Apel Alba Iulia, decizie contestată de ANI. Se aşteaptă alocarea unui prim termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Ilie Avram, fost primar al comunei Poiana Vadului, în prezent consilier local - dată constatare: 28.04.2016 - stadiu dosar - fostul primar a câştigat procesul la Curtea de Apel Alba Iulia, se află în termenul legal de recurare

Cazuri de conflict de interese administrativ constatate de ANI în judeţul Alba:

Mirel Vasile Hălălai, primar al oraşului Teiuş - dată constatare: 12.06.2015 - stadiu dosar - primarul din Teiuş a pierdut prima etapă a procesului penal, la Judecătoria Aiud, dar a contestat decizia, dosarul urmând să ajungă pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia,

Dănuţ Vasile Bârzan, primar al comunei Lupşa - dată constatare: 23.11.2015 - stadiu dosar - cauza penală se află pe rolul instanţei de fond, Judecătoria Cîmpeni.

Silviu Ponoran, primar al oraşului Zlatna - dată constatare: 18.03.2016 - stadiu dosar - primarul din Zlatna a pierdut prima etapă a procesului civil, la Curtea de Apel Bucureşti, dar a contestat decizia, dosarul urmând să ajungă pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Ilie Avram, fost primar al comunei Poiana Vadului, în prezent consilier local - dată constatare: 19.10.2016 - stadiu dosar - fostul primar din Poiana Vadului a pierdut prima etapă a procesului, la Curtea de Apel Alba Iulia, dar a contestat decizia, dosarul urmând să ajungă pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cazuri de incompatibilitate constatate de ANI în judeţul Alba, pentru care urmează a fi aplicate sancţiunile disciplinare:

Ilie Tomuş - primar al comunei Şibot - dată constatare 18.12.2015 - stadiu dosar: definitiv şi irevocabil câştigat de ANI. Urmează constatarea încetării de drept a mandatului de primar.

Cazuri de incompatibilitate constatate de ANI privind consilieri locali din judeţul Alba:

Sandu Cosmin Borza, consilier local în cadrul Consiliului Local Ciuruleasa - dată constatare: 19.09.2017 - stadiu dosar: în termenul legal de contestare

Cazuri de conflict de interese administrativ constatate de ANI privind consilieri locali din judeţul Alba:

Gheorghe Spătăcean, consilier local în cadrul Consiliului Local Cergău - dată constatare 28.07.2014 – stadiu dosar: pe rolul instanţelor de judecată

Citiţi şi:

Cum arată „cel mai ciudat animal care a trăit vreodată“, descoperit de Darwin în urmă cu 150 de ani

Durian, cel mai urât mirositor fruct din lume. De ce este numit „regele fructelor“ şi ce proprietăţi are

Cum a blocat Dacian Cioloş, cu o postare pe Facebook, site-ul unei întreprinderi sociale din Roşia Montană care realizează obiecte de îmbrăcăminte din lână

Crima de la Lunca Mureşului. Procurorul a cerut condamnarea inculpatului la 20 de ani de închisoare

Legenda celui mai puternic om din lume. Cum a ridicat Louis Cyr 18 persoane aflate pe o platformă

Percheziţii în Alba la ”mafia lemnului”. Directorul DSP Alba şi alte şapte persoane, reţinute pentru 24 de ore

Suspiciuni pentru conflict de interese în cazul unui fost director şi a unui fost lider sindical de la compania Cupru Min Abrud

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite