Documente desecretizate de CIA despre prezenţa armatei sovietice în România. Cazul ofiţerilor români arestaţi în 1949 pentru acuzaţii de „titoism“

Documente desecretizate de CIA despre prezenţa armatei sovietice în România. Cazul ofiţerilor români arestaţi în 1949 pentru acuzaţii de „titoism“

Documentul desecretizat prin care s-au transmis informaţii despre ofiţerii români arestaţi pentru ”titoism”

Spionii Statelor Unite ale Americii au fost deosebit de activi în România după cel de-Al Doilea Război Mondial, în condiţiile în care ţara noastră devenise parte a sferei de influenţă a URSS. Periodic, aceştia transmiteau informaţii la Washington despe mişcările armatelor sovietice şi române de pe teritoriul ţării.

Ştiri pe aceeaşi temă

Una dintre aceste informări, făcută publică ca urmare a declasificării mai multor documente CIA vechi de aproape 70 de ani, relata despre ofiţeri ai armatei romne care ar fi fost arestaţi la Alba Iulia.
 
”Un număr necunoscut de ofiţeri ai armatei române staţionaţi în Alba Iulia au fost arestaţi pentru acuzaţii de «titoism». Potrivit unui oficial al Securităţii, unii dintre cei arestaţi au fost executaţi. Un ofiţer al Curţii Marţiale a declarat că a fost evident că în acest caz autorităţile române şi-au «pierdut complet capul»”, se precizează în documentul CIA din decembrie 1949. ”Titoismul” este descris de istorici ca fiind politicile şi practicile postbelice asociate lui Josip Broz Tito, fost preşedinte şi dictator al fostei Iugoslavii, în timpul Războiului Rece, caracterizate printr-o opoziţie faţă de Uniunea Sovietică. 
 
 
Alte informări transmise de spionii americani se refereau la mişcările trupelor armate româneşti şi sovietice din Transilvania. ”Un angajat din Alba Iulia al căilor ferate a spus că, în 19 aprilie 1950, au trecut prin Alba Iulia patru trenuri militare sovietice. Fiecare tren transporta circa 45 de autovehicule militare. Primele două trenuri care au mers spre Lugoj transportau arme şi tancuri. Celealte două trenuri au fost dirijate spre Arad. Încărcătura acestora nu a putut fi determinată”, se suţine într-o astfel de informare din iunie 1950.
 
 
Într-un alt document se afirmă că ”districtul Alba Iulia din Transilvania a fost gradual transformat întrun centru militar”, iar ”unităţi sovietice şi româneşti de toate tipurile sunt constant transferate în această zonă”. ”Secţiuni ale zonei care înconjoară Alba Iulia sunt interzise civililor, mai ales în nord-vestul oraşului unde ciocniri între miliţie şi grupuri de partizani au avut loc recent. Activităţile partizanilor în zonele unde au fost concentrate trupe au crescut constat în ultima perioadă”, astfel arată informarea din mai 1953. 
 
 
În martie 1952 este furnizată o informare privind staţionarea unor unităţi militare în mai multe oraşe din Transilvania: ”La Alba Iulia – un regiment de infanterie şi cinci regimente de construcţie poduri. La Beiuş – un regiment de infanterie. În Stalin (Braşov) – un regiment de artilerie staţionat în barăcile de pe strada Lungă 221; două divizii de apărare antiaeriană staţionate la o distanţă de 3 km faţă de centrul oraşului, pe Calea Sfântu Petru; două regimente aeriene aflate în barăcile de pe aerodrom; două divizii montane, un regiment montan, trei batalioane montane. La Sfântu Gheorghe – un regiment de cavalerie, un regiment de artilerie. La Câmpulung Muscel – patru regimente de comandă montană. La Dej – un regiment montan de comandă”.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: