Cele mai mari scandaluri cu poliţişti din Alba: achitările „bat“ condamnările

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii condamnaţi au plecat din IPJ Alba. Cei achitaţi au rămas în sistem
Poliţiştii condamnaţi au plecat din IPJ Alba. Cei achitaţi au rămas în sistem

De-a lungul ultimilor ani au ajuns în faţa instanţelor de judecată mai mulţi poliţisti din Alba pentru acuzaţii de corupţie sau purtare abuzivă. Unii au pierdut procesele şi au fost condamnaţi la închisoare, în timp ce alţii au fost achitaţi. Niciunul nu a primit sentinţă cu executare.

Cel mai cunoscut exemplu din ultimi ani este fostul comandant al Poliţiei oraşului Teiuş, comisarul şef Marius Pop. Acesta a primit în final, în decembrie 2013, 8 luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiuni de corupţie. Marius Pop a fost acuzat de favorizarea infractorului, fals intelectual, uz de fals, omisiunea sesizării organelor judiciare şi instigare neurmată de executare la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Potrivit procurorilor, în cursul lunii octombrie 2011, Marius Pop, în calitatea sa de şef al Poliţiei oraşului Teiuş, a luat la cunoştinţă cu privire la faptul că unul dintre subordonaţii săi, agent de ordine publică, a înlocuit un proces verbal de sancţionare a unei persoane cu amendă contravenţională în sumă de 500 de lei cu un altul prin care a dispus doar avertisment. El nu a sesizat autorităţile judiciare competente pentru infracţiunea de abuz în serviciu cu toate că avea această obligaţie în conformitate cu prevederile Statutului poliţistului, după cum au susţinut anchetatorii. Agentul de poliţie care a distrus procesul verbal, Ioan Eugen Popa, a fost condamnat la 4 luni cu suspendare.

Despăgubiri pentru 24 de ore de arest

De cealaltă parte, cel mai răsunător exemplu de poliţist achitat este cel al comisarului şef Milu Todea, în prezent comandant al Poliţiei oraşului Cugir. Acesta a fost achitat tot pentru acuzaţii de corupţie formulate de procurorii DNA. Milu Todea a fost trimis în judecată de procurorii DNA, în iunie 2009, sub acuzaţia de “favorizare a persoanelor care au comis o infracţiune de luare de mită”. Alături de acesta a fost trimis în judecată şi finul său, subofiţerul Gheorghe Dănuţ Pleşa. Cei doi poliţişti au fost acuzaţi că, în 4 decembrie 2008, ar fi dezvăluit o acţiune de filaj prin care se urmărea prinderea în flagrant a unui angajat de la Registrul Auto Român Alba, în timp ce lua mită. La sfârşitul lunii octombrie 2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat definitiv şi irevocabil pe Constantin Milu Todea. Subofiţerul Gheorghe Dănuţ Pleşa a fost condamnat la pedeapsa de 1 an de închisoare cu suspendare. Milu Todea a fost reţinut 24 de ore de procurori. Poliţistul a dat, în 2013, în judecată statul român pentru că a fost reţinut ilegal. La instanţa de fond a obţinut despăgubiri de 25.000 de lei, dosarul fiind acum în apel. 

Un alt poliţist condamnat este agentul şef Vasile Bogdan Păcurar, din cadrul IPJ Alba. Acesta a primit 8 luni cu suspendare pentru delapidare. Vasile Bogdan Păcurar a fost trimis în judecată pentru că a sustras şi folosit în interes personal suma de 4.060 lei din amenzi aplicate unor persoane. Infracţiunile au avut loc în perioada februarie – mai 2012.  Fapta a fost descoperită de superiorii poliţistului care au sesizat Parchetul. Poliţistul a returnat integral suma de bani cu care a prejudiciat instituţia la care lucrează. Un fost şef de post de poliţie a primit în februarie 2012 pedeapsa de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru trafic de influenţă. Cristian Vasile Cîrţu a fost prins în flagrant când a primit o de 500 de lei  pentru „rezolvarea” unui dosar penal.

Serie lungă de achitări

În seria achitărilor se înscrie şi cazul comisarului şef Mircea Radu Loiş, fost şef al Centrului Judeţean Medical Alba. A fost trimis în judecată de DNA pentru fals în declaraţii şi operaţiuni financiare ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o deţine. La Curtea de Apel Alba Iulia, în martie 2014, instanţa a decis schimbarea încadrării juridice a faptei din cele două infracţiuni în cea de fals în declaraţii. Judecătorii au constatat că fapta nu prezintă pericol social motiv pentru care au dispus achitarea inculpatului din punct de vedere penal. Loiş Radu Mircea a beneficiat şi de intrarea în vigoare a noului Cod Penal, prin aplicarea legii penale mai favorabile. Totuşi, considerând că există o culpă procesuală, Curtea de Apel Alba Iulia a hotârât, potrivit articolului 275 din noul Cod de procedură penală, ca inculpatul să plătească suma de 5.500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare la instanţa de fond.

La sfârşitul anului 2012, alţi doi poliţişti au câştigat procesul cu procurorii. Cei doi poliţişti, agentul principal Marius Şăulean din cadrul Poliţiei Cugir şi agentul şef Cornel Borla de la Postul de poliţie Săliştea, au fost surprinşi în septembrie 2010 de procurori şi ofiţeri ai Directiei Generale Anticorupţie după ce ar fi primit 500 de lei mită de la un conducator auto oprit în trafic pentru nerespectarea regulilor de circulaţie. Au fost achitaţi la Curtea de Apel Alba Iulia pe motiv că faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii. De asemenea, fostul şef al postului de poliţie din comuna Şibot, Ioan Traian Neagu, a fost achitat în 12 mai 2014, de Tribunalul Alba, unde a fost judecat pentru fapte de corupţie. Instanţa a pronunţat sentinţa după trei termene de amânare şi a hotărât că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni. Neagu are de plătit însă o amendă administrativă de 1000 de lei. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Alba Iulia.

Judecat pentru purtare abuzivă

Şeful postului de poliţie din comuna Crăciunelu de Jos, agentul şef Radu Bara a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba pentru purtare abuzivă. Poliţistul este acuzat că a bătut un bărbat de etnie romă. Poliţistul riscă o pedeapsă cuprinsă între 6 luni şi 3 ani de închisoare sau amendă. În luna martie 2013, poliţistul a lovit peste mână cu o bâtă un bărbat de etnie romă aflat în stare de ebrietate, provocându-i acestuia mai multe fracturi ale oaselor degetelor şi palmei. Victima a primit un certificat medico-legal potrivit căruia a avut nevoie de 45-55 de zile de îngrijri medicale.

Poliţistul Mircea Loiş, fost şef al Centrului Judeţean Medical Alba, achitat penal şi obligat la cheltuieli judiciare într-un dosar de corupţie

Poliţist din Alba trimis în judecată pentru purtare abuzivă. A bătut un bărbat de etnie romă

Alba Iulia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite