Transfer de date printr-o simplă atingere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Comenzile vor putea fi transmise de pe un dispozitiv mobil pe un altul printr-o simplă atingere FOTO: AFP
Comenzile vor putea fi transmise de pe un dispozitiv mobil pe un altul printr-o simplă atingere FOTO: AFP

Cum ar fi să ţinem în mână un smartphone şi să putem transmite informaţii, imagini sau coduri către un ecran, o imprimantă sau un alt echipament electronic folosindu-ne doar propriul corp şi pur şi simplu atingând acel obiect?

Deşi pare o idee scoasă dintr-un poveste SF, acest tip de transfer de date este deja posibil cu ajutorul tehnologiei de cuplare capacitivă şi a conceptului Connected Me creat de Ericsson.

Jan Hederén, Strategy Manager, Development Unit Radio Access, Ericsson a explicat că posibilitatea de a comunica prin atingeri este una dintre cele mai eficiente modalităţi prin care oamenii pot ţine legătura unii cu alţii, în special din perspectiva ritmului rapid de penetrare a smartphone-urilor şi a tabletelor. „Ne folosim constant mâinile să aprindem sau să stingem lucruri, să deschidem sau să închidem; de fapt, ne folosim mâinile ca să ne îndeplinim toate activităţile zilnice", a declarat el.

„Odată ce vom putea să transmitem şi să primim semnale digitale valorificând proprietăţile naturale ale corpurilor noastre, vom reuşi să simplificăm activităţile de zi cu zi. Datorită tehnologiei de broadband mobil, care stă la baza acestei interacţiuni pe bază de atingere, putem să utilizăm conexiuni touch oriunde şi în orice situaţie", a mai explicat acesta.

Connected Me foloseşte corpul uman ca pe un conductor şi are potenţialul de a schimba comportamentul uman, fâcând interacţiunea cu Internetul şi cu alte servicii digitale mai simplă. Până acum s-a realizat un experiment important: dacă ţinem un telefon mobil într-o mână şi atingem un dispozitiv cu cealaltă, putem trimite sau primi informaţii la viteze de transfer de 6-10 Mbps. 

Hederén a declarat că, până în 2020, vom trăi într-o societate permanent conectată cu peste 50 de miliarde de dispozitive conectate, ceea ce va face conexiunile simple cu atât mai importante.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite