Secretul căsniciei perfecte: certaţi-vă, nu vă iertaţi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Certurile eliberează partenerii de frustrări, spun psihologii
Certurile eliberează partenerii de frustrări, spun psihologii

Nu ar trebui să laşi de la tine prea des dacă vrei o căsnicie lungă şi fericită, potrivit unor psihologi americani. Dacă partenerul te supără, arată-ţi nemulţumirea, spun ei.

Să te enervezi este cea mai bună cale de a rezolva problemele din căsnicie, susţin psihologii de la Universitatea din Tennessee, SUA. Potrivit profesorului James McNulty, persoanele care nu-şi manifestă nemulţumirile în cuplu acumulează frustrări, iar acestea îşi vor pune amprenta asupra relaţiei la un moment dat.

„Neplăcerile pe termen scurt pe care le creează o discuţie furioasă, dar bazată pe onestitate, sunt compensate de beneficiile pe termen lung pe care ea le are pentru relaţia de cuplu", spune McNulty, citat de cotidianul britanic Daily Mail.

Furia este benefică pentru relaţie

Specialistul a efectuat o serie de studii în care a urmărit impactul psihologic al obiceiului unor persoane de a trece cu vederea greşelile partenerului de viaţă. „Dacă partenerul ofensat poate să facă ceva pentru a rezolva o problemă care altfel se va perpetua şi va afecta negativ relaţia, el va benefia de avantaje pe termen lung dacă nu va mai fi iertător şi îşi va manifesta furia", a mai spus el.

Furia este şi o modalitate de a arăta partenerului că modul în care se comportă nu este acceptat, a mai spus James McNulty.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite