Rivalul lui Siri va avea vocea navei Enterprise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Google se pregăteşte să lanseze un program de asistenţă şi comandă vocală pentru smartphone-urile Android, similar cu Siri-soft introdus de Apple odată cu iPhone 4S.

Presa britanică speculează că asistentul digital personal va fi lansat peste câteva luni şi se va numi Majel,în onoarea actriţei Majel Barrett-Roddenderry (1932-2008), care a interpretat vocea navei USS Enterprise, din seria „Star Trek The Next Generation". Compania a recunoscut că proiectul este în plină desfăşurare la Google X Labs şi a precizat că vocea aplicaţiei pentru Android „va suna foarte asemănător cu a navei Entreprise".

Pentru realizarea lui Majel, Google a achiziţionat zilele trecute compania Clever Sense, specializată în crearea de aplicaţii de control vocal, scrie blogul androidandme.com, cel care a dezvăluit informaţia, citând surse din interiorul Google. Majel se vrea la fel de performant ca Siri, însă cu un sistem de funcţionare uşor diferit: o interfaţă mai complexă, care va furniza simultan imagini ale obiectului căutat, locul unde poate fi găsit şi linkul dedicat în Wikipedia.

Asistentul personal care-ţi vorbeşte exact ca o persoană reală a fost invenţia celor de la Apple, dar deja are o concurenţă redutabilă. După Google, se pare că şi Amazon intenţionează să lanseze o astfel de aplicaţie, zvon întărit după cumpărarea companiei Yap, cunoscută pentru experienţa ei în sistemele cu comenzi vocale. 

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite