Poliandria: când infidelitatea este firească

În anumite culturi, bărbatul îi căuta soţiei sale un al doilea soţ care să o protejeze

Din punct de vedere istoric, poliandria a fost mult mai răspândită decât am fi crezut, termenul desemnând o formă de organizare a societăţii în cadrul căreia femeia se poate căsători cu doi sau mai mulţi bărbaţi în acelaşi timp.

Potrivit site-ului theatlantic.com, poliandria este recunoscută oficial ca formă de uniune  în foarte puţine comunităţi, iar această recunoaştere este privită ca o anomalie în cele mai multe părţi ale lumii.

Conform unui studiu publicat în revista „Human Nature“, există 53 de societăţi poliandrice, cu excepţia celor cunoscute din regiunea tibetană, în care uniunile de acest fel sunt permise. Potrivit autorilor studiului, poliandria există în cadrul mai multor comunităţi răspândite de-a lungul Globului. Astfel, având în vedere faptul că multe dintre aceste comunităţi sunt formate din vânători şi culegători, cercetătorii bănuiesc că este posibil ca poliandria să fi existat şi acum mult timp, „având rădăcini adânci în istorie“.

Se pare că această formă de împerechere a fost uneori rezultatul acţiunii mai multor factori. De pildă, în Asia faptul că femeia se putea căsători cu mai mulţi bărbaţi în acelaşi timp le permitea membrilor unei familii să deţină în comun un teren agricol. Căsătoria tuturor fraţilor dintr-o familie cu aceeaşi femeie le permitea acestora să păstreze intact pământul pe care îl deţineau, fără să fie nevoie să împartă moştenirea.

În alte culturi, bărbatul îi căuta soţiei sale un al doilea partener – adesea tot fratele său – pentru că ştia că, atunci când va fi absent, cel de-al doilea soţ al femeii o va proteja pe aceasta, respectiv interesele primului soţ.

Un alt factor care a condus la existenţa acestui tip de uniune este „efectul paternităţii“, demonstrat de Stephen Beckerman, în studiul asupra tribului Bari din Venezuela. Aceştia au un sistem pentru a recunoaşte paternitatea a doi bărbaţi asupra aceluiaşi copil. Grupul coordonat de Beckerman a descoperit că acei copii care înţelegeau că au doi taţi aveau mai multe şanse de supravieţuire până la vârsta de 15 decât ceilalţi, de aici provenind şi termenul de „efectul paternităţii“.

Deşi ideea că un copil are doi taţi poate părea ciudată în contextul în care se ştie că el apare în urma întâlnirii unui singur spermatozoid cu un ovul, multe culturi menţin încă ideea că fetusul care se dezvoltă în pântecul mamei este rezultatul contribuţiei mai multor bărbaţi. În anumite culturi, chiar dacă femeia nu este căsătorită cu ambii bărbaţi, amândoi sunt consideraţi taţii copilului, ceea ce i-a determinat pe cercetători să propună termenul de poliandrie informală.

Ce au în comun toate comunităţile menţionate este că femeia poate avea simultan mai mulţi parteneri, fără să fie considerată infidelă. Asta nu înseamnă însă că ea este stăpâna casei. De cele mai multe ori, primul soţ este cel care hotărăşte dacă este nevoie de un al doilea bărbat în casă.

Antropologilor occidentali le-a venit adesea greu să creadă în poliandrie, motiv pentru care s-a considerat că este o raritate. Cu timpul, lucrurile s-au mai nuanţat şi s-a ajuns la concluzia că nu este rară, ci mai degrabă rareori permisă. De asemenea, oamenii par să fie predispuşi la gelozie, ceea ce conduce la concluzia că astfel de uniuni sunt imposibile. Cu toate acestea, în societăţile în care numărul femeilor este depăşit de cel al bărbaţilor, poliandria este posibilă şi practicată.

Potrivit cercetătorilor, asta nu se poate petrece însă în orice societate în care există mai multe femei decât bărbaţi, deoarece trebuie îndeplinite şi alte condiţii. De pildă, poliandria tinde să apară în societăţile cu structuri simple, puţin birocratizate, cum este tribul Yanomamo din America de Sud.

Se pare totuşi că societăţile din toată lumea „s-au confruntat la un moment dat cu un număr prea mare de bărbaţi şi au rezolvat asta fie trimiţând bărbaţii către preoţie, fie implicându-i în lupte sau  propunându-le să îşi facă un nume în altă parte. Este clar că în ţările care încă se mai confruntă cu această problemă se vor lua măsuri în privinţa numărului mare de bărbaţi, dar este puţin probabil ca poliandria să fie vreodată o soluţie universal valabilă, conchid cercetătorii.