Generaţia de sacrificiu

Reprezentanţi ai forţei de muncă mature din România, adulţii generaţiei X îşi doresc să mai schimbe câte ceva din modul în care funcţionează lucrurile astăzi. Crescută de părinţi obişnuiţi cu reguli dure, generaţia X are aşteptări mari şi acum, deşi valorile ei parcă nu-şi mai găsesc locul.

Celor care au azi între 32 şi 46 de ani li s-a spus în tot felul: „Generaţia de criză", „Generaţia X", „E" în Europa, „Decreţei" în România sau „Bof" în Franţa. Sunt cei care conduc milioane de oameni în toată lumea, ocupă poziţii cheie în organizaţii şi dau astfel măsura viitorului.

Nu întâmplător generaţia X este considerată a fi cea mai puternică din toate timpurile: este cea care asistă la profesionalizarea în masă a femeii, ultima care are valori tradiţionale şi prima care ia contact cu noile tehnologii, o generaţie care face legătura între două lumi aproape complet diferite.

Citeşte şi:

Generaţia Messenger, pândită de pericole virtuale

Generaţia Ni-Ni pune în pericol viitorul Spaniei

În România, generaţia X este cea care a asistat conştient la schimbările de regim şi la cele socio-economice şi care a fost nevoită să se adapteze la un stil nou de viaţă. Pentru toţi aceşti români, clădirea unei cariere de succes, stabilirea unui echilibru între viaţa profesională şi cea de familie, dar şi conservarea optimismului care-i caracterizează reprezintă „crezul" vieţii, aşa cum arată un studiu realizat la nivel internaţional, în 2008, de BBDO Worldwide, care a conturat un portret-robot al acestei generaţii în urma analizării datelor culese pe un eşantion de 5.208 persoane din 18 ţări, inclusiv din România.

Interesul faţă de această generaţie a venit din partea publicitarilor ca urmare a faptului că, statistic, ea reprezintă peste 20% din populaţia totală a majorităţii ţărilor.

Muncă, respect şi corectitudine

Dar această generaţie este marcată de sentimentul că face parte dintr-un „alt film", pentru că mare parte din valorile pe care le-a interiorizat nu mai sunt împărtăşite sau apreciate de societatea de azi.

Este şi cazul lui Constantin Sandu (35 de ani), expert contabil, care crede că reperele dobândite de mic îl pun chiar într-o lumină proastă, în faţa unor oameni care-şi croiesc drum prin viaţă „la plesneală".

Constantin Sandu lucrează la proiectul „casa mea“ împreună cu familia Foto: Arhivă Personală

„Ai mei m-au învăţat că trebuie să fiu respectuos. Iar azi, când nimeni nu mai respectă pe nimeni şi nimic, atitudinea asta a devenit un soi de «fata Morgana». Tot din copilărie am învăţat să fiu disciplinat, lucru pe care iarăşi nu-l mai văd la cei mai tineri, din jurul meu", explică bărbatul. Constantin face parte din cel mai răspândit curent al generaţiei sale: „nesters". Şi asta pentru că tânărul face din muncă un scop pentru asigurarea protecţiei şi confortului familiei sale.

De un an de zile munceşte la circa 300 de kilometri distanţă de soţie şi copil, petrecându-şi în familie numai weekendurile. Face acest sacrificiu întrucât e stimulat profesional, dar şi pentru că astfel poate continua proiectul „casa mea".

„De şase ani lucrez la viitorul cămin al familiei mele. Banii au fost puţini, aşa că am pus umărul cam la tot ce a însemnat construcţia casei. Cu ajutor de la familie, am reuşit să o ridic. De la munca pe şantier am rămas cu dureri de spate, dar am satisfacţia că am muncit pentru mine. De altfel, ăsta-i un alt lucru caracteristic generaţiei mele: suntem obişnuiţi să muncim mult pentru a ne bucura de culesul roadelor", spune el.

O viaţă ca o călătorie

Pentru Ana-Maria Constantinescu (32 de ani), munca trebuie să fie solicitantă şi făcută din plăcere, iar recompensa: o viaţă ca o călătorie. Deşi tânăra îşi găseşte mulţumirea în posibilitatea de a descoperi lucruri noi, face şi ea parte din aceeaşi generaţie, dar dintr-un curent diferit, denumit de sociologii americani „cruisers".

Aceştia sunt predispuşi să cheltuiască chiar mai mult decât bogaţii generaţiei „baby boom", adoră petrecerile şi sunt preferaţii comercianţilor. Iar numărul lor nu este chiar unul mic.

„Tocmai discutam cu două prietene ce să facem cu vieţile noastre, că ne-am greşit menirea, că nimic nu mai e rânduit ca pe vremuri. Şi una dintre ele îmi zicea că şi-ar dori să se retragă pe o insulă pustie şi să nu facă nimic, alta îmi spunea că şi-ar dori să aibă timp să scrie o carte, iar eu le ziceam că mi-aş dori foarte tare un job care să mă solicite cât mai mult din punct de vedere intelectual, dar să-mi permită să văd tot felul de locuri", povesteşte Ana-Maria.

Cristiana Ionescu (37 de ani) crede că toate aceste curente: „nesters", „cruisers" şi „breeders" - din ultimul făcând parte şi ea -, au apărut tocmai pentru că generaţia ei „nu a fost una foarte unită, ci marcată de o oarecare inerţie".

Şi tot din această inerţie pe care a observat-o în societate, Cristiana a renunţat la zece ani de avocatură pentru a lucra în slujba proiectelor caritabile. De când a devenit mamă, a decis să se implice în educaţia băiatului ei, cu care petrece toate weekendurile şi cel puţin trei ore pe zi, în rest.

O generaţie, trei idealuri

Pentru cei care fac parte din generaţia X, scopul vieţii are trei direcţii. Astfel, pentru „nesters", siguranţa şi confortul familiei are o importanţă deosebită. Ei au o viaţă socială stabilă, sunt înconjuraţi de un cerc restrâns de prieteni.

Pentru „cruisers", independenţa financiară este primordială, motiv pentru care ei reprezintă cea mai stresată categorie a generaţiei X. Cei înscrişi în curentul de gândire „breeders" trăiesc pentru şi prin copiii lor.

Cauzele dezordinii

În România, diferenţele dintre valorile generaţiilor s-au adâncit odată cu schimbarea regimului politic din '89, arată sociologul Alfred Bulai. El crede că între „generaţia X" şi „generaţia Y", aşa cum au fost ele definite de sociologii americani, nu există deosebiri notabile.

În schimb, „liberalizarea a condus la o dezordine în societatea românească şi de aici şi sentimentul pe care-l încearcă astăzi românii crescuţi în comunism şi pentru care valoarea centrală era dată de muncă", explică Bulai.

Sudoare sau valoare?

Sociologul pune totul pe seama modului în care ne raportăm la muncă. Pentru cei care au peste 20 de ani sau şi mai bine, valorizarea muncii a fost învăţată în familie, fie şi prin simpla percepţie a expresiei „meserie", în timp ce adolescenţii de azi au crescut într-o societate în care civismul şi munca patriotică au fost blamate şi pentru care totul este „marfă".

Ana-Maria Tomescu, într-o excursie în Maroc Foto: Arhivă Personală

Diferenţele majore ale valorilor generaţiilor din România pleacă de la câteva evenimente istorice, susţine Alfred Bulai. „Sigur că cei care au făcut şcoală în perioada anilor '64-'68, când sistemul de învăţământ a cunoscut o dezvoltare serioasă, împărtăşesc valori diferite faţă de românii care au intrat la şcoală după '70, când a început declinul sistemului de învăţământ românesc. Însă cele mai mari diferenţe le putem observa la cei şcolarizaţi după '90", identifică sociologul momentele-cheie, responsabile pentru schimbarea modelului socio-cultural românesc.

Totuşi, Bulai consideră că românii şi-ar putea schimba atitudinea faţă de muncă în această perioadă de criză, în care competitivitatea intră din nou în discuţie, după atâţia ani în care am valorizat cu totul altceva: „pile, cunoştinţe, relaţii".

Cum arată viitorul prin ochii generaţiei X

În timp ce majoritatea românilor sunt pesimişti în privinţa modului în care se conturează viitorul, Cristiana Ionescu (37 de ani), mama unui băiat de 12 ani, crede că noua generaţie este mult mai implicată în ceea ce înseamnă acţiunile civice decât generaţia ei, care a fost una de sacrificiu.

„Mă uit la copilul meu şi observ că el are mult mai multă disponibilitate faţă de tot ceea ce înseamnă caritate, ecologie, proiecte de echipă, în comparaţie cu mine la vârsta lui", observă femeia.

Cristiana povesteşte că s-a implicat în educaţia copilului ei după ce a constatat că majoritatea profesorilor de azi nu mai au acel har pe care l-a întâlnit la dascălii ei.

„Am observat că băiatul meu cere mai mult decât i se oferă la şcoală, că sistemul nostru de educaţie e croit ca un taior cu măsură universală şi că profesorii, de cele mai multe ori, nu observă că unui copil acest taior îi vine larg la mâneci, altuia îi e strâmt. Şi-atunci am apelat în clasele I-IV la fosta mea învăţătoare, care este o tipă foarte deschisă şi foloseşte metode grafice şi interactive de predare".

Implicare în educaţia copilului

Cristiana crede că unul dintre motivele pentru care Bogdan, fiul ei, a ajuns să fie pasionat de ştiinţă este că a învăţat să-l ţină ocupat mereu.

„După lecţii, ne-am făcut un obicei din a realiza un «proiect» împreună. Şi asta poate să însemne să deschidem un atlas de geografie, o carte de istorie şi să-i povestesc despre o ţară sau o bătălie, să lipim mălai pe hârtie, să facem mărţişoare sau să înşirăm mărgele pe aţă".

Cu toate acestea, femeia, care şi-a dedicat ultimii zece ani proiectelor educaţionale, consideră că generaţia copiilor de astăzi este o generaţie „vizuală", care nu mai are nevoie de poveşti, ci de explicaţii logice. Iar părinţii sunt principalii responsabili pentru explicaţiile şi sensurile pe care le vor da aceştia vieţii.

Originile etichetei

Prima utilizare a sintagmei „generaţia X" aparţine istoricului american Paul Fussell. Într-o lucrare din 1983, acesta făcea astfel referire la o categorie de oameni care aleg să se retragă din societate.

 În 1991, scriitorul Douglas Coupland preia sintagma într-un roman, în care prezintă radiografia a trei tineri sufocaţi de senzaţia că nu-şi găsesc niciun loc în societate.