Cele mai utile invenţii arabe

Demult, pe vremea când Harun Al Rashid asculta poveştile Şeherezadei, iar Rumi compunea versuri despre beţia iubirii şi magia vinului, lumea Orientului era una de invidiat.

Filozofi, astronomi, matematicieni, medici, poeţi au modelat civilizaţia arabă din Antichitate, în special în perioada aşa-zisei „vârste de aur a Islamului“. Pe atunci, între secolele VIII-XIV, arabii şi perşii au schimbat lumea cu invenţiile lor, care mai de care mai surprinzătoare.

Aparatul foto

Cel mai mare inventator al lumii medievale a fost un arab din Irakul de azi, pe numele său Ibn Al Haytham. Printre multele sale contribuţii în domeniul opticii se numără prima explicaţie corectă despre cum se formează vederea. Până la el, teoria era că lumina este emisă din interiorul ochiului, creând, astfel, imagini. Ibn Al Haytham a realizat însă că este invers şi că imaginea se formează atunci când o rază de lumină intră în ochi. El şi-a demonstrat teoria folosind o altă invenţie, camera obscură, dispozitivul care stă la baza realizării fotografiilor.

Primul „avion“

Despre Abbas ibn Firnas se spune că ar fi fost Leonardo da Vinci al arabilor. Există chiar şi un crater de pe Lună numit după el. Cea mai cunoscută invenţie a sa este un aparat zburător, nişte aripi imense confecţionate din mătase şi din pene de vultur, prinse pe o structură din lemn uşor. Abbas a reuşit o singură demonstraţie a invenţiei sale, la vârsta de 70 de ani. După ce şi-a luat zborul de pe o stâncă, inventatorul a reuşit să rămână în aer timp de zece minute înainte de a se prăbuşi la aterizare, când şi-a fisurat coloana vertebrală. Sute de ani mai târziu, invenţiile sale au devenit o importantă sursă de inspiraţie pentru da Vinci.

Ritualul îmbăierii

În timp ce europenii evitau igiena personală, considerând că spălatul face rău sănătăţii, în lumea musulmană îmbăierea făcea parte din ritualurile zilnice. Tot arabii au inventat şi săpunul. Conform unor documente, invenţia acestuia a fost o consecinţă directă a mirosului urât emanat de Cavalerii Templieri. Soldaţii musulmani le-ar fi oferit călugărilor militari catolici săpun, obţinut din extract de plante şi din grăsime animală, pentru a-şi curăţa pielea şi hainele.

Primul spital

Spitalele, aşa cum le cunoaştem astăzi, cu saloane şi cu săli de tratament, îşi au originea în Egipt, în secolul al IX-lea. Primul centru medical a fost Ahmad ibn Tulun, fondat în anul 872, în Cairo. Urmând principiul musulman conform căruia cei sănătoşi trebuie să-i îngrijească pe cei bolnavi, spitalul oferea tratamente şi îngrijire gratuit, oricărei persoane suferinde. Tot un arab, chirurgul Al Zahrawi, este acreditat cu invenţia mai multor instrumente medicale, folosite şi în ziua de azi. Trei sute de ani mai târziu, în secolul al XIII-lea, medicul musulman Ibn Nafis a descoperit şi a schiţat cum are loc circulaţia sângelui în corpul uman.

Periuţa de dinţi

Se zice că Profetul Mahomed a fost primul om care a folosit o periuţă de dinţi. El obişnuia să rupă mici crenguţe dintr-un arbore specific regiunii Arabiei, „Miswak“, pe care le cresta în fâşii subţiri la un capăt şi le folosea pentru a-şi curăţa dinţii după ce mânca. Anticele periuţe de dinţi se mai vând şi astăzi prin pieţele ţărilor arabe.

Cele trei feluri de mâncare

Arabii au fost primii gurmanzi, cu mult înaintea italienilor şi francezilor. Ideea de masă cu trei feluri de mâncare a fost introdusă în Europa, în secolul al IX-lea, de un irakian, Ali ibn Nafi. Când s-a mutat în Cordoba (Spania), el i-a învăţat pe localnici să-şi înceapă masa cu o supă, urmată de un fel cu carne sau cu peşte şi să o încheie cu o selecţie de fructe şi de nuci.