Şocul metropolei
0
Mirajul libertăţii într-un oraş în care poţi fi cine vrei este motorul unei vieţi noi. Cu toate acestea, paradoxal, mulţi sunt copleşiţi tocmai de acest sentiment şi nu reuşesc să se adapteze prea uşor.
„Te adaptezi la o viaţă care aproape că nu-ţi mai aparţine sau te întorci acasă. Pentru că totul se mişcă prea repede, uneori chiar fără tine, iar metroul nu stă în staţie mai mult de 20 de secunde. Aşa că te urci în el sau... te duci înapoi acasă", aşa caracterizează Ionela Vasiliu (29 de ani) viaţa în Capitală. S-a mutat din Iaşi în Bucureşti în urmă cu două luni şi nu poate spune că se simte acasă, aşa cum a sperat. Dimpotrivă. Capitala e prea mare, mereu în viteză şi plină de oameni oricând dispuşi să-ţi dea un brânci pentru a-ţi lua locul.
Mii de tineri iau drumul Bucureştiului, sperând la o Mecca a libertăţii şi a bunăstării. Nimic nu le stă în calea planurilor de a-şi lăsa în urmă viaţa liniştită, dar limitată, dintr-un orăşel de provincie. „Noi am fost nevoiţi să ne mutăm după ce soţul meu şi-a pierdut slujba şi, timp de două luni, nu a reuşit să-şi găsească un alt loc de muncă. Toţi îi spuneau că e supracalificat, aşa că a plecat la Bucureşti, unde spera să-şi găsească un job. L-a găsit, dar asta a însemnat că şi eu trebuia să-mi găsesc unul", a mai povestit Ionela.
Chinul de a închiria apartamentul din orăşelul de provincie, apoi de a găsi o locuinţă la Bucureşti a fost mult peste aşteptări, deşi cei doi aveau prieteni care i-au ajutat să se adapteze la noua viaţă. „Am avut noroc cu prietenii din liceu, din facultate. Dar fiecare are deja viaţa lui, iar venirea noastră a însemnat îngrămădirea a şase persoane într-un apartament cu două camere. Au fost câteva săptămâni grele", a explicat tânăra.
Criminalitatea, o problemă
Ionela reprezintă unul dintre cazurile fericite. A găsit repede un job, cunoştea câţiva oameni în marele oraş şi, mai ales, era alături de soţul ei. Aşa că atunci când s-au mutat în casa lor - adică un apartament în cartierul Titan, gălăgios şi plin de gândaci pentru care plăteşte lunar 300 de euro - a crezut că, în sfârşit lucrurile s-au aşezat pe făgaşul normal. Dar, de fapt, problemele erau departe de a se fi terminat. Drumul către serviciu, făcut înainte pe jos, acum înseamnă câteva staţii cu metroul, altele cu un troleibuz şi încă 10 minute de mers pe jos. În total, mai bine de o oră.
„Mijloacele de transport în comun sunt mereu aglomerate, iar într-o zi m-am trezit că un puşti încerca să-şi bage mâna în buzunarul meu de la geantă. Apoi de la metrou până la birou găsesc aurolaci încă dormind pe bănci, iar seara aceiaşi vagabonzi îmi cer bani. Mi-e şi frică să nu le dau", a mai povestit Ionela. De altfel, specialiştii spun că aceste persoaneje reprezintă parte din marea problemă pe care o au cei veniţi din provincie. Cerşetorii şi şuţii din mijloacele de transport în comun provoacă disconfort şi îngrijorare.
Singurătatea ultimului venit
O altă problemă pe care o are tânăra este mediul în care lucrează. Este o firmă destul de mare din domeniul turismului, iar ea împarte spaţiul de lucru cu zeci de persoane. Niciunul dintre colegi nu a încercat să o ajute să se acomodeze la noul loc de muncă. „Mai întâi s-au supărat că le-am luat nişte conturi profitabile, deşi eu n-am avut niciun cuvânt de spus.
Apoi că de ce deschid geamul sau aerul condiţionat. Apoi cine mai ştie... Oricum, zi de zi am senzaţia că cineva îmi vânează orice mişcare greşită şi, la cea mai mică abatere, vor avea grijă să-mi dea un brânci sănătos. Nici nu se pune problema să ne împrietenim, aşa cum era la fostul meu loc de muncă din provincie", a precizat tânăra. Specialiştii explică acest lucru prin faptul că un grup deja conturat îl va privi mereu suspicios pe ultimul venit. Acesta este un „intrus" care le poate fura atenţia şefului sau chiar slujba.
Atuurile Capitalei sunt însă altele: oferta culturală şi educaţională şi chiar viaţa de noapte. „În Iaşi cu greu găseai un restaurant bun, aici sunt zeci. Ai teatre, concerte, multe cinematografe. Nu mă pot plânge, dacă mi-ar rămâne timp, aş avea probabil o viaţă socială mai activă", a explicat Ionela avantajele traiului în „metropolă".
Greu de adaptat
Nici străinilor nu le este uşor să se adapteze la metropola dâmboviţeană. Daniel Huffman (35 de ani) locuieşte în Capitală de trei ani şi abia şi-a găsit locul. L-au şocat diferenţele de preţuri la chirie, mizeria - chiar şi în centrul oraşului - câinii vagabonzi, cerşetorii, profitorii. „La început a fost dificil. Am închiriat un apartament oribil cu 700 de euro în Militari ca apoi să-mi dau seama că am fost păcălit.
Acum plătesc 400 de euro şi stau în centru, la Romană. Am învăţat pe pielea mea că nu trebuie să flutur bani sau cărţi de credit pe stradă, dar am găsit şi oameni care m-au ajutat foarte mult. Mâncarea este ieftină, utilităţile la fel, dar asta numai pentru cineva care fie lucrează pe o poziţie de top într-o multinaţională, fie pe cont propriu. E recomandat să nu ajungi la spital sau la mâna autorităţilor. Bucureştiul nu este încă acasă, dar e un loc în care poţi trăi", a explicat bărbatul, orginar din Texas (SUA) care are o mică afacere în România.
"Ai deodată libertatea de a face ce vrei fără să te ştie nimeni, de a încerca tot felul de lucruri interzise acasă. Cum să fii drogat într-un sat de munte?''
Bogdan Lucaciu psiholog
"Am senzaţia că îmi este vânată orice mişcare greşită şi, la cea mai mică abatere, vor avea grijă să-mi dea un brânci sănătos.''
Ionela Vasiliu 29 de ani
"Eu îmi trăiesc cartierul ca un fel de sătuc. Când îl părăsesc ca să ajung în centrul Bucureştiului, am impresia că ajung în altă lume, unde totul se mişcă prea repede.''
Ioana Popescu antropolog
Bucureşteni captivi în propriul oraş
Mutările se fac şi în sens invers. Nu toată lumea tânjeşte la o viaţă plină de perspective într-un oraş agitat. Este destul de mare şi numărul celor care încearcă să trăiască departe de agitaţie şi zgomot şi visează la o casă la ţară sau la un trai tihnit într-un oraş mai mic.
În aceste cazuri, adaptarea la propriul oraş este la fel de dificilă. „Eu, una, trăiesc cu dorul vieţii la ţară, unde sper să ajung la pensie. Deşi pentru mine Bucureştiul înseamnă acasă, partea de metropolă mă oboseşte. Tot ce este centru, circulaţie, îl simt departe de mine. Eu îmi trăiesc cartierul ca un fel de sătuc, unde îmi cunosc vecinii, ne împărţim seminţele de flori, când îl părăsesc am impresia că ajung în altă lume, unde totul se mişcă prea repede", a precizat antropologul Ioana Popescu.
Aceasta spune că tinerii au o mai mare putere de adaptare, proporţională cu dorinţa de a avea succes. Parte din această uşurinţă cu care îşi găsesc locul în marele oraş vine din educaţia primită acasă. „Colegii mei tineri cunosc mult mai bine oraşul, mijloacele de transport, locurile mondene. Nici nu le trece prin cap să se întoarcă acasă. Tinerii au crescut cu televizor şi multimedia, au alte aşteptări şi orizonturi, iar dorinţa lor este fie să reuşească în Bucureşti, fie să plece din ţară", a explicat antropologul.
Frica de eşec
Cei care totuşi nu sunt primiţi cu braţele deschise de oraş sunt în pericol de a intra într-o altă capcană: ruşine a de a se întoarce acasă. „Ceilalţi te vor privi ca şi cum te-ai fi întors înfrânt, există ruşinea întoarcerii acasă. Mai ales în cazul fetelor care s-au căsătorit, au divorţat şi acum se întorc la părinţi, sunt prejudecăţi", a precizat psihologul Bogdan Lucaciu.
În acest caz, sfatul specialistului este ca cei întorşi în orăşelul de provincie să privească partea plină a paharului şi mai ales, să nu se provincializeze. „E adevărat că nu ai parte de provocare, ca în Capitală de pildă, dar viaţa într-un oraş mic este mai confortabilă", a conchis
Lucaciu.
Viaţă ieftină
Bucureştiul se află pe locul 66 din 73 în topul UBS al celor mai scumpe oraşe din lume. Salariul este la nivelul celor din Santiago de Chile, Riga sau Shanghai, în timp ce puterea de cumpărare este asemănătoare cu cea din Istanbul sau Budapesta. În vârful clasamentului se află
Zürich şi Oslo.
„O iluzorie libertate"
Oraşul mare, Bucureştiul, tentează individul care trăieşte sub un control social relativ sever, explică specialiştii. Atunci când părăseşte confortul orăşelului unde orice mişcare e cunoscută şi păşeşte în anonimitate, acesta are sentimentul unei iluzorii libertăţi. „La început e fascinant. Ai deodată o grămadă de libertăţi. Libertatea de a face ce vrei fără să te ştie nimeni, de a flirta, de a face sex liber, de a încerca tot felul de tentaţii interzise acasă. Cum să fii drogat într-un sat de munte? Aşa că un tânăr neexperimentat e pregătit să încerce multe", a explicat psihologul Bogdan Lucaciu.
Lupta pentru supravieţuire
Nu sunt de neglijat nici tentaţiile culturale, de socializare. Mergem la mall, la teatru, la film. Un oraş mare atrage şi prin viaţa strălucitoare, la care doar visează un puşti abia ieşit de pe băncile liceului din orăşelul său cu 10.000 de locuitori. Specialiştii susţin că micile inconveniente - traficul, aglomeraţia, timpul pierdut pe drumul de la serviciu acasă şi invers - sunt false probleme de adaptare pentru că „omul are o capacitate de adaptare teribilă". Problemele adevărate apar când intervin tentaţiile şi felul în care fiecare le răspunde.
„E vorba despre morala de acasă. Normele sunt altele, mica trecere peste regula de la ţară nu are aceeaşi gravitate ca cea de la oraş: una e să furi prune din curtea vecinului, alta să dstrugi un bancomat. Apoi trebuie să găseşti modalitatea de a trăi în echilibru: se câştigă mai mult, dar se şi cheltuieşte pe măsură", a mai declarat Lucaciu. Valorile şi relaţiile sociale sunt foarte importante în procesul de adaptare, mulţi ajungând să se simtă alienaţi, singuri chiar într-un oraş cu peste două milioane de locuitori.
„Unii rămân cu rădăcina în provincie şi cu prezenţa în Bucureşti şi se simt foarte singuri, iar alţii se rup de familie, de toţi cunoscuţii şi îşi fac un nou cerc de prieteni. Niciuna dintre situaţii nu este ideală. Suferă mai ales singuraticul care vrea să avanseze în carieră, dar se loveşte de nonşalanţa unui şmecher născut în marele oraş şi atunci începe lupta. Apar frustrările, tânjeşte la oraşul de origine, la prietenii care îi oferă confort", a explicat psihologul.
Sfaturi pentru o adaptare uşoară
- Găseşte-ţi un job! Înainte de a face pasul mutării, dacă nu ai o slujbă care te aşteaptă, mergi la interviuri, cercetează piaţa. Este mai greu să te adaptezi când ai facturi de plătit şi niciun venit.
- Ieşi cât mai mult, socializează! Întâlneşte-te cu colegii, cu vecinii, foşti colegi de liceu cu care n-ai mai vorbit de 10 ani.
- Nu te lăsa învins! Chiar dacă colegii sunt suspicioşi şi te privesc ca şi cum ai vrea să le furi pâinea de la gură, chiar dacă stai într-un apartament cât o cutie de chibrituri, nu-ţi pierde optimismul.
- Acceptă provocările! Invitaţii la teatru sau la film, un curs de aikido sau de pictură, un proiect la muncă, toate pot însemna un pas spre o viaţă mai frumoasă în Capitală. Nu exagera însă şi nu-ţi asuma mai multe sarcini decât poţi duce.
Se încarcă comentariile...
