Şase motive profund greşite pentru a aduce pe lume un copil

Deşi este adevărat că maternitate sau paternitatea ne oferă un scop în viaţă, acesta nu trebuie să fie un motiv de a face copii. FOTO notsosmugnow.com

Venirea pe lume a unui copil schimbă profund viaţa unei persoane sau a unui cuplu, în timp ce sentimentele părinţilor faţă de noua viaţă „vinovată” de schimbare sunt extrem de importante pentru modul în care micuţul va creşte şi pentru fericirea acestuia în viaţa de adult.

Autoarea şi jurnalista americană Peg Streep a intervievat femei adulte crescute de părinţi neglijenţi şi absenţi pe o perioadă de un deceniu, iar întrebarea care le macină cel mai tare pe aceste fiice neîmplinite este, spune jurnalista, „De ce m-a avut?”. Uneori, această întrebare este retorică, dar chiar şi aşa, durerea cauzată de lipsa unui răspuns şi a unei explicaţii dăinuie chiar şi până la sfârşitul vieţii copilului neglijat devenit adult.

„Motivele pentru care fac oamenii copii sunt complicate. Chiar dacă în secolul nostru există metode de contracepţie pentru toată lumea, oamenii ajung să aducă pe lume copii doar pentru că le-a fost greu să evite acest lucru”, scrie Streep pentru publicaţia „Psychology Today”

Fără doar şi poate, există motive bune pentru a avea un copil, dar şi motive total nepotrivite pentru a deveni părinte. Iată care sunt câteva din raţiunile profund greşite, conform lui Peg Streep, care a ajuns la aceste concluzii după analizarea a zeci de interviuri cu părinţi şi copii deopotrivă:

1. Să ai pe cineva care să te iubească necondiţionat

De cele mai multe ori, femeile care rămân însărcinate de tinere îşi motivează alegerea de a avea un copil prin dorinţa de a ameliora durerea din copilărie, pricinuită de absenţa şi lipsa de afecţiune a părinţilor, sau suferinţa cauzată de respingerile din viaţa amoroasă. 

Din femeile pe care le-am intervievat, una mi-a mărturisit că decizia de a avea un copil fără un tată implicat, micuţul fiind conceput în timpul unei aventuri de o noapte, a fost cel mai egoist lucru pe care l-a făcut vreodată. Mi-a mai spus, de asemenea, că niciodată copiii nu ar trebui să aibă copii, recunoscând că nu avea nici stabilitatea emoţională, nici maturitatea pe care ar trebui să o aibă o femeie care alege să devină mamă”, a consemnat Peg Streep, autoare de cărţi psihologice şi jurnalistă americană. 

Cea mai cruntă problemă este însă faptul că povara de a „furniza” iubire se concentrează asupra copilului, care devine pur şi simplu o trusă de prim ajutor pentru părintele neîmplinit emoţional.

2. Pentru că cineva te presează să devii părinte

Fie că este vorba despre un părinte, fie de partenerul de cuplu sau pur şi simplu despre presiunea socială, nu trebuie să te laşi influenţat când vine vorba de aduce pe lume o viaţă. Decizia de a avea un copil este un angajament pe care trebuie să îl iei mânat de dorinţa personală. Pentru a fi un bun părinte, trebuie să pui pe primul loc nevoile copilului şi să fii tot timpul disponibil pentru cineva care depinde, în permanenţă, de tine. Munca presupusă de maternitate şi paternitate este extrem de intensă, aşa că o asemenea schimbare trebuie să vină din propria iniţiativă. De obicei, copiii ai căror părinţi susţin că le oferă acestora toate facilităţile materiale şi că le îndeplinesc toate dorinţele sunt neglijaţi emoţional.

3. Presiunea socială sau pentru a fi „în rândul lumii”

Unele femei se tem că vor fi privite într-un mod negativ, judecate sau chiar stigmatizate dacă decid să nu aibă copii. Înainte de a lua o astfel de decizie, trebuie să fii sincer cu tine însuţi în legătură cu normele culturale considerate normale. Acestea nu sunt motive suficient de puternice pentru a deveni părinte. 

O femeie care a decis, împreună cu soţul ei, să nu aibă copii, a observat: Suntem patru fete la părinţi, iar eu sunt singura dintre surori care nu are copii. Acest lucru m-a diferenţiat de ele şi nu într-un mod pozitiv, având în vedere că pot să am copii. Părinţii şi surorile mele au văzut decizia mea drept o dovadă că sunt extrem de egoistă şi preocupată de mine însămi. Când părinţii mei au murit, mi-au lăsat o moştenire mult mai mică decât surorilor mele, iar în testament chiar au pomenit faptul că nu am nevoie de prea mult, pentru că sunt doar eu, singură, fără copii.

4. Pentru a da vieţii tale un sens

Deşi este adevărat că maternitate sau paternitatea ne oferă un scop în viaţă, acesta nu trebuie să fie un motiv de a face copii. „Doar tu, ca persoană, poţi hotărî ce anume dă vieţii tale menire şi sens, iar acest lucru nu se poate îndeplini doar prin viaţa unei alte fiinţe umane, nici măcar prin cea pe care tu însuţi o aduci pe lume. Dacă vei aduce pe lume un copil doar din acest motiv, cel mai probabil vei sfârşi prin ai ignora limitele emoţionale, nu îi vei da spaţiu să devină cine ar trebui şi cine şi-ar dori să fie”, spune Peg Streep.

5. Vrei ca cineva să îţi ducă numele mai departe

Protejarea numelui, a bunurilor materiale şi nevoia de a lăsa ceva în urmă au fost, de-a lungul istoriei, raţiuni valide pentru unii, pentru a deveni părinţi. La fel ca în cazul celor care aduc pe lume copii doar pentru a da propriei vieţi sens, în situaţile în care această alegere este motivată de moştenirea numelui, sau alte motive asemănătoare, copiii tind să fie presaţi să procedeze întotdeuna corect, doar pentru a-şi mulţumi părinţii. Şi în acest scenariu, nevoile, gândurile şi sentimentele micuţilor sunt de cele mai multe ori ignorate, iar urmările sunt nefericite.

O fiică mi-a mărturisit cumva: «Era foarte important pentru mama ca eu să fiu admirată pentru ca şi ea să fie, la rândul ei, admirată pentru felul în care m-a crescut. Îmi alegea hainele, prietenii, mi-a ales chiar şi facultatea doar pentru a da bine în cercul ei social. Am ajuns avocat pentru că ea şi-a dorit asta, iar când am realizat în sfârşit că urăsc această meserie, mama şi-a ieşit din fire, mai ales când am abandonat o profesie prestigioasă, în opinia mamei, cu şanse financiare mari, în favoarea unei cariere de profesor într-o şcoală publică. Nu scapă nicio ocazie să îmi spună cât de nemulţumită este de alegerile mele», povesteşte jurnalista americană. 

6. Pentru a salva relaţia de cuplu 

În ciuda tuturor articolelor apărute în publicaţii faimoase, a studiilor şi cercetărilor şi a poveştilor cu tâlc din filme sau cărţi, oamenii încă au impresia că un copil poate „repara” o relaţie cu probleme. Adevărul este însă că, deşi neînţelegerile dintr-un cuplu sunt cauzate de cele mai multe ori infidelităţii, consumului ridicat de droguri sau alcool şi banilor, şi stresul cauzat de apariţia unui copil este o cauză destul de comună a divorţurilor.

„Un bărbat mi-a povestit: «Nu aş spune că certurile pe care le-am avut din cauza fiului nostru au fost motivul divorţului, dar au fost picătura care a umplut paharul. Fosta mea soţie refuza să îl disciplineze în copilărie, iar apoi în adolescenţă, iar în viaţa de adult, când fiul meu era incapabil să fie responsabil pentru propriile acţiuni, ea a închis ochii. Nu am putut să accept aşa ceva»”, a mai scris Streep.

O altă femeie în vârstă de aproape 40 de ani, divorţată şi mama unui copil în vârstă de opt ani, a declarat: „Tensiunile din căsnicia noastră erau evidente. Eram căsătoriţi de şapte ani şi aveam vieţi paralele. Nu ne certam, dar nici nu ne conectam în vreun fel. Când fiul nostru a venit pe lume, ne-am concentrat pe el şi am uitat cu desăvârşire unul de celălalt”.