Cum s-a schimbat silueta ideală a bărbaţilor în ultimii 150 de ani: atributele trupului masculin de invidiat în 2016 FOTO

Cum s-a schimbat silueta ideală a bărbaţilor în ultimii 150 de ani: atributele trupului masculin de invidiat în 2016 FOTO

1870: spre sfârşitul secolului al XIX-lea, bărbatul arătos avea burtă, pentru că o talie amplă simboliza bunăstarea şi o clasă socială privilegiată într-o perioadă în care accesul la mâncare era dificil pentru multe alte pături sociale. FOTOGRAFII  Business Insider

Ideea unui aspect fizic apropiat de ideal s-a schimbat de-a lungul ultimilor 150 de ani şi în ceea ce-i priveşte pe bărbaţi, în funcţie de mai mulţi factori, economici sau culturali. Astfel, în urmă cu 147 de ani, bărbatul după care se uitau toate femeile era mai degrabă grăsuţ, semn de bunăstare şi de apartenenţă la o clasă socială înstărită.

Ştiri pe aceeaşi temă

Moda, schimbările culturale, economice şi sociale sunt factori care au jucat şi joacă un rol important în modelarea ideii de siluetă ideală într-o anumită perioadă, inclusiv în cazul bărbaţilor.   

Artistul Nickolay Lamm a făcut o scurtă istorie a schimbărilor fizice care au modelat de-a lungul timpului silueta ideală masculină, folosind modele generate 3D pentru a ilustra fiecare perioadă, notează Business Insider.

1870: spre sfârşitul secolului al XIX-lea, bărbatul arătos avea burtă, pentru că o talie amplă simboliza bunăstarea şi o clasă socială privilegiată într-o perioadă în care accesul la mâncare era dificil pentru multe alte pături sociale. 

Ba chiar, în 1866, în Connecticut, SUA, a fost întemeiat "Fat Man's Club", (Clubul Bărbatului Gras), care s-a bucurat de un mare succes, în club fiind acceptaţi numai bărbaţi care aveau greutatea de cel puţin 90 de kilograme. Bineînţeles, pe atunci media de înălţime era destul de mică pentru un bărbat, faţă de cea din zilele noastre.

1930: anii în care actorii de la Hollywood au devenit un reper fizic şi au influenţat silueta masculină. Actorul Cary Grant era unul dintre cei care întruchipau idealul de bărbat din punct de vedere fizic.

 

 

 


1960: însetaţi de libertate, procupaţi să lupte împotriva constrângerilor de orice fel, bărbaţii erau nişte rebeli cu părul lung, prea puţin preocupaţi de sport.


1980: Anii în care bărbaţii au început să-şi dorească aspectul fizic al unui culturist, un exemplu de ideal fizic pentru acel moment fiind sportivul devenit actor Arnold Schwarzenegger. 

1990: Hipermasculin este cuvântul cheie pentru anii '90, iar bărbatul cu o constituţie suplă, fără să fie însă excesiv lucrată la sala de sport, a devenit regula. Actorul Brad Pitt, aşa cum a arătat în rolul interpretat în filmul „Fight Club", era reprezentativ pentru perioadă.

2012-2016: un studiu realizat în 2012, desfăşurat de Institutul de Neuroştiinţe din SUA, a indicat că ambele sexe preferă silueta masculină zveltă, subţire, dar musculoasă. Prin urmare, silueta masculină ideală păstrează încă datele celei din anii '90. 



Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: