Cinci moduri prin care îţi sabotezi viaţa sentimentală

Cinci moduri prin care îţi sabotezi viaţa sentimentală

FOTO Ivan Bliznesov

Eşti singură şi te gândeşti de ce nu ai mai avut o relaţie serioasă de ceva timp? S-ar putea ca tu să fii cea care se sabotează.

Îţi cauţi sufletul pereche

Un sondaj recent arată că 73 la sută dintre americanii tineri şi fără partener cred în idea de suflet pereche şi consideră că este mai important să găseşti acea persoană decât orice alt aspect al relaţiei, cum ar fi conexiunea emoţională, securitatea finaciară sau valorile în viaţă. În mod surprinzător, nu doar femeile se încadrează în acest segment, 63 la sută dintre bărbaţi fiind convinşi că, undeva în lumea asta, sufletul pereche îi aşteaptă.

Principala problemă în cazul relaţiilor cu „sufeltul pereche” atunci când chiar îl găseşti este că nu se ridică niciodată aşteptărilor grandioase pe care ţi le-ai creat. Este uşor să întâlneşti pe cineva şi să aveţi o conexiune instantanee, dar o relaţie intensă de lungă durată poate fi obositoare.

Aşa că nu ar trebui să vină ca o surprindere statistica potrivit căreia persoanele care cred în suflete pereche au şanse mai mari de a intenta divor. DOar pentru că tu „ştii” că el va apărea la un moment dat te va face să crezi că nu este nevoie să construieşti relaţia, să o faci să se dezvolte.

Începi relaţii pe internet

Acum zece ani, cei mai mulţi oameni credeau că doar cei care nu puteau avea o viaţă socială dezvoltau relaţii amoroase pe internet. Acum se estimează că 40 de milioane de persoane au încercat să aibă o relaţie pe internet.

Multitudinea de opţiuni îţi poate sabota relaţia abia începută pe internet. Ai putea să întâlneşti pe cineva potrivit pentru tine, dar pentru că au un copil, o altă religie sau sunt de altă rasă, treci la următoarea opţiune.

În plus, nu este nimic mai uşor decât să îţi construieşti o personalitate care nu corespunde întocmai cu realitatea în mediul online. Profilul unei persoane nu este de ajuns pentru a-ţi da seama dacă sunteţi compatibili, iar fotografiile pe care le-au postat pot avea câţiva ani vechime.

Eşti îndrăgostit/ă de prietenul cel mai bun

Numeroase studii arată că există o explicaţie ştiinţifică pentru care bărbaţii rămân la rolul de cel mai bun prieten, în timp ce femeile nu îşi imaginează că ei ar putea dori mai mult. Într-un studiu despre prietenia dintre persoanele de sex opus, bărbaţii şi femeile au fost intervievaţi separat, pentru a vedea ce simt unii faţă de ceilalţi. În general, femeile îţi vedeau amicii băieţi exact ce erau, spunând că ele cred că şi băieţii simţeau la fel. La polul pous, bărbaţii şi-au exprimat dorinţa de a avea relaţii sexuale cu amicele lor, fiind convinşi că şi ele simt la fel.

Nu poţi să uiţi prima relaţie

S-ar putea să fi rămas marcată de prima ta relaţie, cu toată naivitatea şi intensitatea ei. Malcolm Brynin, cercetător la Institute for Social and Economic Research la University of Essex, a declarat, citat de „The Guardian”: „În mod remarcabil, se pare că secretul pentru a obţine fericirea de lungă durată într-o relaţie este să sari peste prima relaţie. Într-o lume ideală, te-ai trezi deja în a doua relaţie”.

Toate experienţele prin care treci îţi modifică şi relaţiile sentimentale, de aceea „prima iubire” care are loc la vârste mai mici poate fi depăşită cu greu de următoare relaţii care implică responsabilitate. Dacă prima ta relaţie a fost pasionaă ţi lipsită de griji, te-ai aştepta ca şi celelalte să fie la fel, dar şansele sunt minime.

Ideea unei relaţii bazate pe emoţie pură se evaporă pe măsură ce îmbătrânim şi viaţa ne pune la încercare.

Crezi în televizor

Filmele romantice se concentrează pe începutul unei relaţii. În urma unui studiu s-a descoperit că filmele repetă aceleaşi teme:, cum ar fi că partenerul trebuie să ştie la ce te gândeşti fără ca tu să spui ceva.

Deşi romantismul este mai puţin prezent la televizor, dar poate avea acelaşi efecte dăunătoare asupra gândirii tale. Cuplurile prezente pe ecran sunt atipice ţi îţi pot crea o falsă impresie despre relaţii în general. De obicei, bărbaţii cu greutate peste medie, cu un job prost plătit nu au soţii extrem de frumoase şi gospodine, iar criminalii nu sunt aşteptaţi acasă de iubitele lor care arată ca nişte modele. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările