Cât de rar a devenit sexul după căsătorie în ultimii 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cuplurile căsătorite care nu fac sex sunt de patru ori mai numeroase decât acum 20 de ani FOTO: Shutterstock
Cuplurile căsătorite care nu fac sex sunt de patru ori mai numeroase decât acum 20 de ani FOTO: Shutterstock

Că viaţa sexuală după căsătorie devine monotonă sau lipseşte cu desăvârşire nu este doar un mit. Tot mai multe cupluri căsătorite evită intimitatea, unele cu lunile, iar altele chiar cu anii, dezvăluie un sondaj.

Sexul devine o amintire frumoasă după căsătorie, deşi foarte puţine cupluri au curajul să vorbească despre această problemă. Căsniciile fără sex sunt tot mai numeroase în zilele noastre, semnalează un studiu care a inclus16.000 de persoane  cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani. Potrivit sondajului citat de yourtango.com, 20% din cuplurile căsătorite nu au făcut sex în ultima lună, 12% în ultimele trei luni, iar 6% nu s-au mai întâlnit în intimitate de mai bine de un an.

Cuplurile căsătorite care nu fac sex sunt de patru ori mai numeroase decât în urmă cu 20 de ani, semnalează specialiştii. În 1993, doar 1,3% din bărbaţi şi 2,6% din femei au mărturisit că nu au mai avut viaţă sexuală în ultimul an, iar în 2014, procentele au crescut până la 4,9%, respectiv 6,5%. Cuplurile căsătorite din prezent fac sex, în medie, de 1,2 ori pe săptămână, arată aceeaşi statistică. Nu este de mirare, în aceste condiţii, că industria jucărilor erotice devine tot mai înfloritoare.

Care este explicaţia? Denise A. Donnelly, profesor de sociologie în cadrul Universităţii de Stat din Georgia, din SUA, crede că lipsa sexului în căsnicii a fost dintotdeauna o problemă, dar oamenii nu aveau curajul în trecut să vorbească deschis despre acest subiect. „Pe vremea când nu existau metode de contracepţie eficiente, căsătoriile fără sex erau un mod de a limita creşterea familiei... În plus, cuplurile nefericite rămâneau împreună doar de gura lumii sau de dragul copiilor pe care îi aveau împreună“, spune ea.

Totuşi, explicaţia specialistului nu este validă dacă ne gândim că numărul divorţurilor a crescut foarte mult în ultimii 20 de ani, ceea ce arată că oamenii nu mai acceptă un asemenea compromis.

 O explicaţie mai credibilă pentru lipsa de activitate sexuală a cuplurilor căsătorite ar putea avea legătură cu anumite comportamente sexuale şi, în special, cu consumul de pornografie. Un studiu publicat recent în „Journal of Sexual Medicine“ semnala o incidenţă tot mai mare a disfuncţiilor erectile la bărbaţii tineri, iar specialiştii pun acest fenomen pe seama pornografiei.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite