Avantaje şi dezavantaje ale sexului în apă. Ce riscaţi dacă vă faceţi de cap în piscină sau în valurile mării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avantaje şi dezavantaje ale sexului în apă/FOTO The Sun
Avantaje şi dezavantaje ale sexului în apă/FOTO The Sun

Avantaje şi dezavantaje ale sexului în apă. Sexul în apa mării, în piscină sau într-un lac este privit de unele cupluri drept o ocazie deosebită de a face dragoste altfel. Există însă multe dezavantaje ale acestui obicei.

Avantaje şi dezavantaje ale sexului în apă. Avantaje

În primul rând, este incitant pentru că este într-un loc public, puteţi fi văzuţi, iar asta aduce un plus de adrenalină. Puteţi încerca poziţii noi, inedite, bucurându-vă de apa care vă susţine trupurile şi plutiţi pe culmile plăcerii în adevăratul sens al cuvântului.

Desigur, poate aveţi ocazia să reproduceţi vreo scenă văzută într-un film erotic sau pur şi simplu îmbinaţi dragostea voastră pentru apă cu pasiunea. Este sexy, excitant şi interesant.

Avantaje şi dezavantaje ale sexului în apă. Dezavantaje

Din păcate, există multe motive pentru care nu ar trebui să daţi frâu liber acestei pasiuni. Sau, dacă o faceţi, ţineţi cont de aceste riscuri. Apa din lacuri sau din mare poate conţine bacterii periculoase, care ajung în vagin şi duc la infecţii grave. Iar apa din piscină este plină de chimicale care pot irita vaginul femeii, scrie Popsugar.com.

Pe lângă riscurile pentru sănătate, mai există şi alte probleme practice. Orice substanţă lubrifiantă folosită este spălată de apă, la fel, apa reduce secreţia vaginală normală. Din acesată cauză, sexul va fi mai neplăcut, chiar dureros, va există multă frecare intensă, care poate chiar rupe prezervativul, în caz că folosiţi unul. Astfel, apare şi riscul unei sarcini nedorite sau al bolilor cu transmitere sexuală.

Dacă sexul în valurile mării vi se pare încă o idee romantică, imaginaţi-vă cum ar fi să vă intre apa sărată în ochi în cel mai pasional şi nepotrivit moment. În plus, apa rece are asupra organelor genitale efectul bine cunoscut: muşchii vaginului se contractă involuntar, iar penisul va sta cu greu în poziţie erectă. Este posibil ca, sperând la un orgasm intens, să vă alegeţi doar cu o răceală zdravănă.

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite