Noul Renault Megane este disponibil în România de la 16.300 euro
0Constructorul francez a deschis comenzile pentru noul Renault Megane în România. Lansat în 1995 şi achiziţionat de atunci în peste şapte milioane de exemplare, pe parcursul a patru generaţii, în întreaga lume.
Vorbim despre un upgrade normal la mijlocul carierei unui model. Noul Renault Megane vine în echiparea de serie cu faruri LED Pure Vision. Mai eficiente, aceste noi faruri îmbunătăţesc şi măresc fasciculul luminos cu aproape 30%, oferind o vizibilitate mai mare, siguranţă şi confort la condus. Farurile, stopurile şi farurile de ceaţă sunt acum LED-uri.
Modelul se laudă şi cu bară faţă redesenată şi o grilă frontală nouă, iar în funcţie de nivelurile de echipare, îşi fac apariţia detalii cromate. Mici restilizări la nivelul aripilor, maşina poate fi echipată cu jante de 16 inch până la 18 inch, iar clienţii pot alege din 10 culori pentru caroserie, 3 fiind noi în gamă. Renault Megane va putea fi comandat, în funcţie de versiune, cu un tablou de bord digital compus dintr-un ecran cu diagonala de 10 inch. Sistemul infotainment poate fi comandat cu un display cu o diagonală de până la 9.3 inch, suprafaţa afişajului fiind de două ori mai mare comparativ cu cea a vechiului display de 7 inch. Noul model oferă comenzi electrice pentru scaunul şoferului şi o oglindă retrovizoare interioară fără ramă.
Lista completă a motorizărilor şi preţurile noului Renault Megane pe ADEVARUL AUTO.