Customizarea motorului sau cum poţi să îţi faci motocicleta visurilor tale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre motocicletele transformate de Ace Custom
Una dintre motocicletele transformate de Ace Custom

Amatorii de senzaţii tari, dependenţi de adrenalină, dar şi oamenii care apreciază stilul şi eleganţa pe două roţi au acum posibilitatea de a-şi lua contura propriul motor, pe care-l primesc apoi „la cheie”.

Ştiţi senzaţia aceea pe care o întâlneşti atunci când îţi place ceva, dar nu-ţi vine atât de bine pe cât ţi-ar veni altceva? Când te duci să-ţi iei un costum de la firma X, care are culoarea la care visezi, dar la care pantalonii sunt mai strâmţi decât la magazinul Z, unde însă sacoul e larg şi te deranjează. Sau când vezi nişte adidaşi de top, care au însă o dungă portocalie, care după părerea ta strică restul creaţiei.
În materialul de mai jos nu vorbim însă de haine, ci de o afacere plecată din pasiune, care încearcă să reducă din senzaţia de frustrare pe care unii o întâlnesc atunci când investesc nu într-un costum, ci într-o motocicletă, cere însă nu e în totalitate pe gustul lor.

 Pe scurt, îţi poţi face motocicleta visurilor tale, asamblată de zero, aşa cum o visezi. Cu şaua care-ţi place, ghidonul cel mai potrivit, roţi, jante, spiţe, motor, faruri, culoare, nuanţă, etc. Aceasta este varianta de high-class, pentru că trebuie precizat că o astfel de operaţiune necesită timp, dar mai ales bani. Există însă şi variante mai accesibile. Customizarea e cea mai la îndemână. Altfel spus îmbunătăţire, editare, personalizare. În traducere liberă, transformare după bunul plac.

Experienţă din Germania


Şi acum să facem prezentările. Cel care poate satisface orice gust în materie de motoare, pasionat şi profesionist în acelaşi timp, se numeşte Andi Ceucă. Nu s-a născut pe motor, dar cu siguranţă unul dintre primele lucruri pe care a pus mâna în viaţă a fost şurubelniţă. Provine dintr-o familie de motorişti şi pasiunea pentru motoare l-a făcut să înceapă încă din copilărie să “dezbrace” motociclete până la piele şi apoi să le îmbrace la loc. Mai întâi cu aceleaşi haine, apoi cu altele. Şi iar cu altele. Să le facă mai frumoase, mai elegante, ca un designer de fiare, care în fiecare moment e convins că încă n-a realizat cel mai bun model al carierei. Pasiunea a mers atât de departe încât şi-a definitivat “studiile” într-un atelier din Germania, al unui customizator de top, Thomas Habermann.
Apoi s-a întors acasă şi pas cu pas a gândit cum să-şi transpună pasiunea într-o afacere. Nu i-a reuşit din prima, pentru că mediul de afaceri din România nu e deloc prietenos cu tinerii întreprinzători, plus că la noi încă se consideră că avea o motocicletă e jumate moft, jumate nebunie, ambele aşezate pe un confort financiar pe care nu toţi şi-l permit. Acum însă, lucrurile s-au mai schimbat. “Piaţa motoarelor din România este în continuă creştere. Suntem departe de Occident, dar creştem. Şi o dată cu această creştere a pieţii, apar şi nevoile”, explică Andi atmosfera din lumea celor de pe două roţi.  În momentul e faţă, pasiunea lui s-a transformat în “Ace Custom”, care reprezintă în România trei dintre furnizorii majori de piese şi accesorii din industria auto: Motorcycle Storehouse, Custom Chrome Europe şi Thunderbike, sub umbrela cărora stau peste 200 de producători din lumea motoarelor. În recepţia atelierului de la intrarea în Otopeni, imediat lângă pod, lângă reprezentanţa adidas, stau cataloage mai groase decât “Pagini aurii” cu mii de piese şi accesorii, pe care le poţi comanda după bunul plac.

motor

Transformări cu viziuni artistice


Procesul de customizare sau chiar de asamblare a unui motor de le zero este migălos. “Depinde însă şi pretenţiile clientului. Nu e ca şi cum ai schimba o aripă la o maşină.  Motorul îşi dă dreptul să visezi şi să te joci. La o maşină nu poţi pune pe un Mercedes faruri de Jaguar, să zicem. O motocicletă o poţi lua de la cadru şi o poţi face cum vrei tu. În general, transformarea motocicletelor e un proces de durată. Procesele ample pot dura săptămâni sau chiar luni. Aducem piese şi din America, dar majoritatea vin din Germania. Lumea motoarelor nu e însă o lume nerăbdătoare. Nu vine nimeni să spună, gata, mâine vreau asta! Tot ceea ce modificăm e omologat RAR. Nu batem cu ciocanul într-o piesă ca să o facem mai mică şi să intre unde ni se pare nouă că ar veni bine.. Aproape toate transformările sunt spectaculoase, deoarece această lume are o viziune artistică. Ajutăm şi noi clienţii cu sugestii, dar foarte mulţi vin ei cu idei foarte interesante. În fond, asta e treaba noastră, să le oferim ceea ce vor ei”, mai povesteşte Andi Ceucă.
Kilometrul zero al motociclismului este evident fenomenul Harley Davidson, cu o istorie mai mare de o sută de ani. De aceea şi “Ace Custom” are ca piatră de bază customizarea motoarelor din această gamă. “Putem interveni la orice. Forţă, manevrabilitate, putere, sunet, consum. Faţă de reprezentanţa oficială, care are obligaţia de merge doar pe piese originale, noi oferim şi alternative. Mai ieftine, mai scumpe, după caz. Nu lucrăm doar pe Harley, dar aceste modele se pretează pentru transformări de top”, dezvăluie tânărul pasionat.

motor

Accesorii pe măsură
Şi pentru că piaţa motoarelor are nevoie şi de alte lucruri, Ace Custom nu s-a limitat strict la asta. În recepţia show-roomului din Otopeni găseşti şi accesorii pe măsură. Ochelari, căşti, jachete, tricouri, cămăşi şi multe alte lucruri care-şi pot consolida prestanţa de pe două roţi.

accesorii
Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite