26 noiembrie: 83 de ani de la „Masacrul de la Jilava“, pata neagră din istoria României
0Tot pe 26 noiembrie s-a născut dramaturgul Eugen Ionescu, cântăreața Tina Turner și campionul olimpic Ivan Patzaichin.
26 noiembrie 1909: S-a născut Eugen Ionescu, dramaturg francez de origine română
Eugen Ionescu s-a născut pe 26 noiembrie 1909 la Slatina, judeţul Olt. Mama lui, Marie-Thérèse, născută Ipcar, era fiica unui inginer francez care lucra în România. Tatăl, tot Eugen Ionescu, era avocat de meserie, însă a avut de-a lungul vieţii nenumărate funcţii publice, fiind în 1909, pentru câteva luni, subprefect al judeţului Olt.
În anul 1911, când viitorul scriitor avea mai puţin de 2 ani, familia se mută la Paris, unde tatăl şi-a continuat studiile la Facultatea de Drept.
În 1916, anul în care România intră în Primul Război Mondial, alături de Antantă (Franţa, Anglia şi Rusia), împotriva Puterilor Centrale (Germania şi Austro-Ungaria), tatăl se reîntoarce la Bucureşti şi se înrolează în armată.
Anul 1928 va consemna şi debutul literar al lui Eugen Ionescu, prin publicarea unor poezii în revista „Bilete de papagal“ a lui Tudor Arghezi, în care semnează constant până în 1931.
După susţinerea Bacalaureatului, se înscrie la Litere, secţia Franceză, a Universităţii din Bucureşti, unde în 1933 îşi ia licenţa. În 1934 publică celebrul volum de eseuri critice „Nu!“, premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu pentru „scriitori tineri needitaţi“. În 1936 se căsătorește iar în 1942 reuşeşte să plece definitiv din România în Franţa, fiind ajutat de un prieten, angajat în Ministerul de Externe, să fie numit într-un post diplomatic.
Mai precis, este numit ataşat cultural al Guvernului României pe lângă regimul de la Vichy, o autoritate marionetă a Berlinului, care administra partea de sud a Franţei. Numirea sa în postul de ataşat cultural la legaţia României se datorează politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe, o promova în privinţa intelectualilor români pe care dorea să-i apropie, oferindu-le şansa să lucreze în diplomaţie în ţările de care erau legaţi sufleteşte, pe germanofili în Germania sau pe francofili în Franţa.
În 1950, piesa „Cântăreaţa cheală“ scrisă de Ionescu şi jucată la Paris va reprezenta începutul unei cariere prodigioase, piesele sale „Lecţia“, „Rinocerii“, „Regele moare“, „Scaunele“ sau „Ucigaş fără simbrie“ fiind montate pe marile scene ale lumii.Practic, după ruperea definitivă de România, începe marea operă universală a scriitorului şi transformarea definitivă a lui Eugen Ionescu în Eugène Ionesco.
Condamnat la închisoare
Finalul relaţiei dintre Eugen Ionescu şi România avea să fie unul demn de viitoarele piese ale dramaturgului. Ionescu va fi condamnat în 1946 la ani grei de detenţie pentru un text publicat în revista „Viaţa Românească“, în care critica, într-un stil pamfletar, instituţiile statului român. Ironia constă în faptul că relele scoase în evidenţă de Ionescu erau cele ale perioadei interbelice, lucru evidenţiat de scriitoarea Marta Petreu, autoarea cărţii „Ionescu în ţara tatălui“: „Textul este pamfletar pentru că Ionescu dă drumul resentimentelor sale faţă de România interbelică, naţionalistă şi xenofob-antisemită. O atenţie aparte este acordată «ofiţerimii burgheze», considerată de scriitor drept «produsul cel mai josnic al spiritului mitocan şi burghez românesc»“. Astfel, în mod absurd, Ionescu este implicat într-un scandal între Armată şi ziarul „Dreptatea“, care publică, în numărul din 16 martie 1946, o caricatură cu un soldat român membru al Diviziei „Horea, Cloşca şi Crişan“, corp de armată format din prizonieri români de pe frontul sovietic, recrutaţi de Armata Bolşevică şi transformaţi într-o adevărată forţă de propagandă comunistă în România.
În 22 ianuarie 1970, a fost ales membru al Academiei Franceze, în 7 mai 1989 a primit premiul Moliere, iar în 30 decembrie a devenit membru de onoare al Uniunii Scriitorilor Francezi, împreuna cu un alt scriitor român celebru, Emil Cioran.
La 28 martie 1994, Eugène Ionesco moare după o îndelungă suferinţă. A doua zi, în publicaţia „Le Figaro Littéraire“ apare un ultim text, dictat de marele dramaturg, considerat a fi testamentul său spiritual. Scriitorul a rămas până în ultima clipă a vieţii un suflet zbuciumat, căutând mereu răspunsuri.
26 noiembrie 1917: Se încheie la Focşani armistiţiul dintre România şi Puterile Centrale
La 20 noiembrie 1917, gen. D. Scerbaciov, comandantul trupelor ruse din spaţiul românesc, a înaintat oficialilor germani, respectiv austro- ungari, propunerea de încheiere a unui armistiţiu, între armatele «Centralilor» şi cele româno-ruse, la Focşani. Propunerea a fost acceptată de reprezentanţii Puterilor Centrale, care au desemnat o delegaţie mixtă, formată din ofiţeri germani, austrieci, bulgari şi turci, având ca preşedinte pe generalul Von Morgen.
Punctele principale ale armistiţiului făceau referire la obligaţia suspendării ostilităţilor, cu condiţia absenţei vreunui demers militar al “Centralilor” pe întregul front răsăritean, dar şi interdicţia dislocării unor efective militare într-un procent mai mare de 10% din totalul armatelor prezente pe acest front.
Istoricii spun că semnarea Armistiţiului de la Focşani a avut consecinţe negative pentru statul român, pe multiple planuri.
Ulterior, consecinţele armistiţiului de la Focşani au arătat cât de zadarnică a fost jertfa sutelor de mii de soldaţi români care au murit în Primul Război Mondial. România a întrerupt relaţiile diplomatice cu noua putere sovietică, care i-a confiscat tezaurul aflat în păstrare la Moscova. Apoi, în continuarea Armistiţiului de la Focşani, în aprilie 1918 a avut loc Tratatul de Pace de la Bucureşti, dintre România şi ţările Puterii Centrale, prin care ţara noastră a cedat Cadrilaterul, respectiv partea de sud a Dobrogei.
Tratatul nu a fost niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat de Regele României, iar dispoziţiile sale nu au intrat în vigoare decât timp de şase luni. iar când Puterile Centrale au început să dea, la rândul lor, în octombrie 1918, semne de epuizare, înţelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman. Ulterior, România a reluat ostilităţile împotriva Puterilor Centrale, cu ajutorul armatei franceze, condusă de generalul Henri Mathias Berthelot. Aceasta a condus la Marea Unire din decembrie 1918 prin care toate teritoriile cu populaţie majoritară românească au intrat în componenţa României.
26 noiembrie 1939: S-a născut Tina Turner, cântăreață americană
Tina Turner s-a născut sub numele de Anna Mae Bullock la 26 noiembrie 1939 în micul oraș rural Nutbush, Tennessee. Tatăl ei Floyd a lucrat la o fermă locală.
Nu s-a putut bucura prea mult de copilărie. Ea și sora ei mai mare Aillene s-au despărțit când părinții ei s-au mutat să lucreze într-o fabrică de muniții, iar tânăra Anna Mae a plecat să locuiască cu bunici săi, care erau niște oameni foarte stricți din punct de vedere religios.
Când familia s-a reunit după război, Anna Mae a început să cânte într-o biserică baptistă locală.
A devenit majoretă la școala ei din localitate, a jucat baschet și s-a bucurat de o viață socială agitată. După ce a absolvit în 1958, ea s-a angajat la un spital din St Louis, Missouri, și și-a propus să devină asistentă.
Într-un club de noapte, unde ea și sora ei se duseseră seara, l-a văzut pentru prima dată pe Ike Turner cântând cu trupa lui, The Kings of Rhythm.
Ea a făcut prima ei înregistrare ca solista în 1958, dar marea ei șansă a venit doi ani mai târziu cu o melodie numită Fool in Love, scrisă de Turner. Când solistul care ar fi trebuit să cânte piesa, Art Lassiter, nu a apărut la înregistrare, Anna Mae a fost rugată să-i țină locul, cu intenția ca vocea ei să fie eliminată ulterior. Dar un DJ care a auzit demo-ul a fost atât de impresionat, încât l-a transmis unei case de discuri locale.
Ike a fost încurajat să-și pună protejata să cânte și a convins-o să-și schimbe numele în Tina, o mișcare despre care a spus mai târziu că a fost concepută pentru a-i împiedica pe foștii iubiți să o urmărească.
Fool in Love a ajuns pe locul 27 în topurile Billboard, iar următorul cântec al trupei, It's Gonna Work Out Fine, a ajuns în top 20 și a câștigat un Grammy.
A fost căsătorită cu Ike Turner în perioada 1962-1978. În 1960, cuplul a avut un fiu, Ronnie, și în plus, ea i-a crescut pe cei doi fii ai lui Ike, din uniunile anterioare ale acestuia.
Susținută financiar de un prieten care era și director al unei case de discuri, ea a pornit într-o serie de turnee solo care au consacrat-o ca artist de sine stătător. I s-a părut greu la început. Primul album solo al lui Turner, Tina Turns the Country On! - a apărut în 1974. În 1975. și-a lansat al doilea album, Acid Queen. După ce două albume nu au reușit să ajungă în topuri, ea s-a reinventat cu un sound mult mai grav, ceea ce i-a adus concerte cu Rod Stewart și un alt turneu cu Rolling Stones. Succesul a continuat de-a lungul deceniului următor.
A primit premiul Grammy, iar trei albume - Foreign Affair (1989), Wildest Dreams (1996) și Twenty Four Seven (1999) - au obținut discul de platină în multe țări. În 1995, cântăreața a înregistrat melodia Golden Eye pentru filmul cu același nume al lui Martin Campbell (primul film James Bond, cu Pierce Brosnan în rolul principal).
În 2013, la vârsta de 73 de ani, a devenit cea mai în vârstă persoană care a apărut vreodată pe coperta revistei Vogue. „Nu voi ceda niciodată bătrâneții până nu voi fi bătrână”, a spus ea. „Și încă nu sunt bătrână”.
S-a căsătorit cu un director al unei case de discuri, germanul Erwin Bach, după o relație de 27 de ani, și și-a abandonat cetățenia americană pentru a deveni cetățean al Elveției.
În 2020, ea a lansat o versiune actualizată a lui What's Love Got to Do with It? A intrat în top 40 din Marea Britanie, fapt care a făcut-o a fi prima artistă care a realizat această performanță în șapte decenii separate.
Un an mai târziu, Turner a vândut drepturile asupra lucrării sale către managementul BMG Rights pentru mai mult de 50 de milioane de dolari și a fost inclusă în Rock 'n' Roll Hall of Fame.
Înainte de a muri, Tina Turner a avut surpriza de a deveni subiectul unui musical în West End din Londra, care spunea povestea vieții ei incredibile.
La mijlocul anilor 1970, ea s-a convertit de la credința protestantă la budism.
Odată a fost întrebată ce a determinat-o să meargă înainte în anii de luptă și abuz.
Cântăreața Tina Turner, una dintre cele mai faimoase voci ale rock-ului, a murit la vârsta de 83 de ani, pe 25 mai 2023.
26 noiembrie 1940: Masacrul de la Jilava
În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, în închisoarea de la Jilava a avut loc un adevărat masacru. Nu mai puţin de 64 de foşti demnitari ai regimului condus de regele Carol al II-lea au fost împuşcaţi de legionari. Asasinarea acestora a rămas cunoscută în istorie sub numele de „Masacrul de la Jilava”.
Această pată neagră din istoria României s-a produs la scurt timp după ce regele Carol al II-lea a abdicat.
Nu mai puţin de 64 de persoane au fost omorâte, fiind folosite 579 de gloanţe. Adjunctul SSI, Nicolae Ştefănescu a fost împuşcat de 38 de ori, călăii trăgând fiecărei persoane în parte câte un glonţ în cap pentru a fi siguri că sunt moarte.
Pe lista celor asasinaţi în „Masacrul de la Jilava” se numără: fostul prim ministru Gheorghe Argeşeanu, fostul ministru de Justiţie Victor Iamandi, fostul ministru de Interne şi şef al Poliţiei Capitalei Gabriel Marinescu, fostul şef al SSI Mihail Moruzov, adjunctul SSI Nicolae Ştefănescu, foştii comandanţi ai Jandarmeriei Ion Bengliu şi Ştefan Gherovici, foştii poliţişti Gavrilă Ichim, Eugeniu Zugravu, Coman Paraschiv, Ion Balint, Stanciu Lolescu, Gheorghe Comşa, Olimpiu Mărculeţ, Miah Radu, Nicolau Bărbulescu, Gheorghe Boghici, Marin Dumitru, Ion Panova, Niculescu Bonea, Otto Reiner, Constantin Laurenţiu, Petre Malenschi, Nicolae Găman, Iordănescu Iordache, Iuliu Horwath, Victor Horwath, Constantin Bouleţ, Pavel Patriciu, Nicolae Lescenco, Marius Boţu, Tudor Miron, Dumitru Bilea, Constantin Culeţcu, Spiridon Dumitrescu şi Nicolae Blănuţă, precum şi foştii jandarmi Iosif Dinulescu, Ion Stănciuc, Constantin Sorbu, Vasile Taşcă, Nicolae Zăinescu, Ştefan Niţu, Vasile Moisescu, Nicolae Bularda, Gheorghe Niculescu, Constantin Popescu, Gheorghe Oancea, Neacşu Crăciun şi Petre Gheorghiu.
Tot în aceeaşi noapte, la sediul Poliţiei Capitalei au fost aduşi foştii prim miniştrii Constantin Argetoianu, Gheorghe Tătărăscu şi Mihail Ghelmegeanu, fostul ministru de interne, generalul Constantin Ilasievici şi colonelul Victor Marinescu. Aceştia urmau să fie şi el executaţi, dar au fost salvaţi de Alexandru Roşianu, care a mers la sediul poliţiei şi a cerut eliberarea lor.
Nu la fel de norocoşi au fost Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu, ei sfârşit morţi tot în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, deoarece ar fi aspru criticat Mişcarea Legionară.
Masacrul produs la închisoare din Jilava şi întreaga activitate a legionarilor l-a nemulţumit pe generalul Antonescu. Astfel, acesta a decis dezarmarea Poliţiei Legionare, motiv pentru care realţiile dintre cele două tabere s-au răcit. Chiar la începutul anului 1941, între 21 şi 23 ianuarie, a avut loc o confruntare violentă între legionari şi susţinătorii lui Ion Antonescu, rebeliunea legionară fiind înfrântă, generalul Antonescu instituind dictatura militară în România.
26 noiembrie 1949: S-a născut Ivan Patzaichin
Ivan Patzaichin s-a născut în satul Mila 23, comuna Crişan, ca fiul lui Vicol şi Alexandra. S-a născut în ziua în care în satul său se sărbătorea Hramul Bisericii din Mila 23, iar părinţii săi au decis să poarte numele Ivan, sfântul zilei respective. Până la plecarea sa la Bucureşti, viaţa lui s-a petrecut între Mila 23 şi Sulina (unde îşi petrecea vacanţele la bunici) şi, uneori, Tulcea.
Începând de la vârsta de 16 ani a fost încadrat ca ajutor de pescar, ajutându-l pe tatăl său. Ivan şi-a început cariera la Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti în luna martie 1967, unde a fost recomandat de nişte consăteni ai săi. Aceştia practicau kaiac-canoe şi ieşiseră campioni mondiali în urmă cu un an. Acest fapt l-a ambiţionat pe Ivan să încerce şi el să practice acest sport.
În doar un an şi jumătate de la sosirea la Bucureşti, a câştigat prima medalie olimpică de aur la Jocurile Olimpice din Mexic, în octombrie 1968, la proba de canoe 2, 1.000 m, împreună cu Serghei Covaliov. A făcut parte din Clubul Sportiv Dinamo Bucuresti timp de 43 de ani, 18 ani în calitate de sportiv şi 25 ani ca antrenor. Ca sportiv, Ivan Patzaichin a cucerit la Jocurile Olimpice patru medalii de aur (la Mexico City, în 1968, la Munchen, în 1972, la Moscova, în 1980 şi la Los Angeles, în 1984) şi trei de argint (la Munchen, în 1972, la Moscova, în 1980, şi la Los Angeles, în 1984).
De asemenea, la Campionatele Mondiale, Patzaichin a cucerit 22 de medalii, dintre care 9 de aur, 4 de argint şi 9 de bronz. După ce şi-a încheiat cariera de sportiv, Ivan Patzaichin a devenit, în 1985, antrenor la acelaşi club, Dinamo Bucureşti. În perioada 1993 - 2009, Patzaichin a fost coordonatorul lotului olimpic de kaiac-canoe. Palmares olimpic: aur Mexico 1968 canoe C2 - 1.000 m; aur München 1972 canoe C1 - 1.000 m; argint Munchen 1972 canoe C2 - 1.000 m; aur Moscova 1980 canoe C2 - 1.000 m; argint Moscova 1980 canoe C2 - 500 m Aur Los Angeles 1984 canoe C2 - 1.000 m Argint Los Angeles 1984 canoe C2 - 500 m. A fost de 8 ori campion mondial, o dată european şi de 50 de ori naţional.
Ca antrenor, a cucerit peste 150 de titluri la Olimpiade, Campionate Mondiale şi Europene. Începând din anul 1968 este Maestru Emerit al Sportului, în 1982 este declarat Maestru Internaţional al Sportului, iar în 1991 a devenit Antrenor Emerit. În anul 1990 i s-a decernat Ordinul Olimpic Colanul de Platină din partea Comitetului Olimpic Internaţional - cea mai înaltă distincţie a acestui for - fiind singurul sportiv român deţinător al acestui ordin.
A murit pe 5 septembrie 2021.
26 noiembrie 1968: S-a născut Francisc Valtag, multiplu campion european şi mondial de box
Talentul lui Feri a fost descoperit de antrenorul Vasile Bala, sub îndrumarea căruia reşiţeanul avea să ajungă ulterior cel mai valoros pugilist amator din România secolului XX.
Înainte să ajungă la Lotul Naţional de juniori, Feri a trecut pe la Bocşa. „Am plecat la Metalul Bocşa, care a fost rampa de lansare. De acolo am ajuns la lot, am câştigat titlul naţional, am ieşit campion european la Brondby, în 1987, iar un an mai târziu am câştigat titlul mondial la Havana. Apoi am făcut saltul către lotul de seniori”.
Feri Vaştag este multiplu campion naţional şi de şase ori câştigător al Turneului «Centura de Aur», a cucerit trei titluri mondiale (Moscova 1989, Tampere 1993 şi Berlin 1995) şi un loc 3 la Mondialele de la Sydney, în 1991, precum şi două medalii de aur la Campionatele Europene (Bursa, în 1993 şi Vejle, în 1996). A boxat pentru CSM Reşiţa, Metalul Bocşa, Dinamo Bucureşti, Selena Bacău şi Freedom Star Farul Constanţa şi este Maestru Emerit al Sportului. A activat apoi ca antrenor al lotului naţional, elevii săi fiind medaliaţi la Olimpiadă, Campionatele Mondiale şi Europene.
26 noiembrie 2013: A murit Temistocle Popa, compozitor român
Temistocle Popa (pseudonimul artistic al lui Mistocli Popa.) a fost un compozitor, instrumentist (flaut, saxofon) şi actor de film român.
Temistocle Popa, laureat cu Premiul Festivalului de la Mamaia, cu Premiul ACIN pentru muzică de film („Un oaspete la cină“), a primit în anul 2004 Ordinul Naţional Serviciu Contencios, în grad de Cavaler şi a debutat cu melodia „Vântule din zarea albastră“. Dintre compoziţiile sale mai cunoscute pot fi menţionionate „Gabriela“, „În rândul patru“, „În târgul moşilor“, „Mereu cânta o serenadă“, „Trecea fanfara militară“
A urmat studiile muzicale la Conservatorul Bucureşti (1935-1939) cu Ioan D. Chirescu şi Faust Nicolescu (teorie-solfegiu), Petre Elinescu şi Vasile Jianu (flaut), în paralel continuându-şi educaţia muzicală la Şcoala Militară de Muzică din Bucureşti (1938-1942), unde a început să practice şi saxofonul. A participat la cursurile de perfecţionare de la Uniunea Compozitorilor (1953-1955) cu Ion Dumitrescu (teorie-solfegiu), Florin Eftimescu (armonie), Marţian Negrea şi Tudor Ciortea (compoziţie, forme muzicale), Constantin Bugeanu şi Mircea Basarab (instrumentaţie/orchestraţie).
A fost instrumentist în orchestrele Teatrelor Atlantic (1943-1947) şi Alhambra (1947-1949) din Bucureşti, în orchestra Teatrului de Estradă (1949-1957) şi Orchestra de jazz Bucureşti (1957-1962). A întreprins turnee artistice în ţară şi peste hotare (URSS - 1957 şi 1962 Polonia - 1962 şi 1967, Cehoslovacia - 1964, Bulgaria - 1966).
A fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor (în anii 1963, 1964, 1965, 1966, 1970, 1972, 1973, 1974, 1976, 1981, 1983, 1985) şi cu Premiul de excelenţă al UCMR (2001), cu Premiul de creaţie (1963, 1964, 1965, 1966), cu Marele Premiu (1969) şi cu Premiul de popularitate (1998) la Festivalul şi Concursul de muzică uşoară de la Mamaia, cu Premiul internaţional „Lira de Aur“de la Bratislava (1985), cu Ordinul Meritul Cultural cls. IV (1969) şi cls. II (1974). A făcut parte din jurii naţionale şi internaţionale internaţionale (Irlanda) de concursuri de muzică uşoară.
Compozitor cu o vastă experienţă de interpret/instrumentist (flautist, saxofonist) în diverse orchestre de jazz şi teatre de revistă, timp de peste un sfert de veac, în perioada tinereţii, Temistocle Popa a reuşit să se impună la vârsta de 40 de ani printr-un şlagăr de mare popularitate („Lalele“, 1961), care i-a deschis calea spre muzica uşoară, de film şi de revistă.
Colaborând în cinematografie cu mari regizori (precum Sergiu Nicolaescu, Elisabeta Bostan, Francisc Munteanu şi Geo Saizescu), a scris muzica unor pelicule de succes (ciclul „Veronica“).
Nelipsit de pe afişele Festivalului de la Mamaia, cucerind aproape toate premiile posibile, Temistocle Popa a devenit - în scurtă vreme - un compozitor de largă audienţă naţională. Nu a ocolit cântecul pentru copii şi nici cântecul coral de mase (cu unele concesii politice), înscriindu-şi numele printre acelea ale creatorilor de certă popularitate ai anilor 1970-1985.
A creat muzică de teatru, muzică simfonică, muzică de film, muzică corală, muzică pentru copii, muzică uşoară.
26 Noiembrie 2017: Mari proteste în România pentru stoparea legilor Justiției
Sute de mii de români au cerut în stradă retragerea legilor Justiţiei, respingerea în Parlament a Ordonanţei privind modificarea legislaţiei fiscale şi demisia Guvernului şi a preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Semnatarii apelului, între care s-au numărat Platforma România 100, Corupţia Ucide, Centrul Român pentru Politici Europene, Freedom House, au spus că România a ajuns într-unul dintre cele mai grave momente ale istoriei sale postcomuniste, comparabil cu mineriadele din anii ’90, criza financiară şi tăierea salariilor bugetarilor din 2010.
Organizaţiile civice care iau cheamat pe oameni să protesteze în stradă au spus că România este călcată în picioare, coaliţia de guvernare nesocotind sau ignorând opiniile şi interesele legitime ale societăţii civile şi reprezentanţilor puterii judecătoreşti care s-au exprimat neechivoc împotriva modificării legilor justiţiei.
"Singura preocupare permanentă a guvernării sunt „drepturile” infractorilor, şi deloc dreptatea pentru victime sau recuperarea banilor furaţi. Numirile în funcţii publice ne-au adus persoane de o incompetenţă flagrantă şi cu un nivel de moralitate cel puţin discutabil. România este astăzi în situaţia în care nu mai pot avea loc nici negocieri, nici contracte colective la nivel naţional sau de sector. Ca urmare, angajaţii sunt din ce în ce mai puţin protejaţi, iar riscul de inechitate socială ne plasează mai degrabă în zona ţărilor de la Estul Uniunii Europene”, au arătat niţiatorii protestului.
Se încarcă comentariile...
