Cronica masacrului legionar de la Jilava, cel mai odios asasinat politic din istoria României. 64 de demnitari au fost ciuruiţi în celule, cu 579 de gloanţe

Reconstituirea masacrului din închisoarea Jilava FOTO wikipedia.org

În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, în închisoarea militară de la Jilava s-a scris una dintre cele mai negre pagini din istoria recentă a României. Un comando de legionari a împuşcat 64 de persoane găsite responsabile de asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu şi altor aproape 300 de membri ai mişcării legionare.

O sinteză a unuia dintre rapoartele medico-legale cele mai sumbre din istoria României a fost dată publicităţii recent de către istoricul ieşean Adrian Cioflâncă, cercetător în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).

Raportul a fost întocmit la sfârşitul anului 1940, de către medicul legist care a participat la anchetarea celui mai macabru asasinat politic din România secolului XX.

În noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, un comando format din circa 20 de membri ai Corpului Muncitoresc Legionar, înarmaţi cu pistoale semi-automate Mauser, calibrul 7,65 milimetri, a executat 64 de deţinuţi închişi în 19 celule ale Închisorii Militare Jilava. Fiecare participant la execuţie a avut la dispoziţie 5 încărcătoare cu câte 20 de cartuşe, iar zgomotul focurilor de armă a răsunat în penitenciar timp de aproximativ 15 minute. 

Au fost omorâţi foşti demnitari ai statului, ofiţeri superiori, magistraţi civili şi militari, funcţionari superiori de stat, ofiţeri de jandarmi şi agenţi de poliţie.

În capul listei victimelor s-au aflat Mihail Moruzov, fost director al SSI (Serviciul Secret de Informaţii al Armatei),  Victor Iamandi, fost ministru al Justiţiei, generalul Gheorghe Argeşanu, fost prim-ministru, generalul Ioan Bengliu, fost comandant al Jandarmeriei.

Raportul medico-legal consemnează în total 579 de plăgi împuşcate. Majoritatea celor asasinaţi au murit din cauza "suprimării funcţiilor cerebrale consecutiv fracturilor craniene şi rănirii creierului prin proiectile de armă de foc".

În cadavrele victimelor au fost găsite între 2 şi 38 de gloanţe. În majoritatea cazurilor, raportul medico-legal consemnează "răni împuşcare cap, piept, faţă, membrele inferioare şi superioare". Există şi opt cadavre în cazul cărora s-a constatat că fuseseră lovite în cap cu "un corp tăios greu, cum ar fi un topor". Cercetările ulterioare au relevat că victimele proveneau din celula cu numărul 17 unde a operat comisarul legionar Gheorghe Creţu, liderul comandoului.

Cele mai multe gloanţe, 38, au fost trase în Niki Ştefănescu, fost adjunct al fostului director al SSI, Mihail Moruzov.

FOTO Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii

Contextul istoric

Asasinatele din închisoarea militară, rămase în istorie ca "masacrul de la Jilava", au avut loc la scurt timp după cedarea puterii de către regele Carol al II-lea mareşalului Ion Antonescu. După proclamarea Statului Naţional-Legionar, în data de 14 septembrie 1940, mareşalul a înfiinţat, pe 3 octombrie 1940, o Comisie specială de anchetă criminală, având drept scop anchetarea şi instrumentarea crimelor comise contra legionarilor în perioada regimului de "dictatură regală" (24 februarie 1938 - 6 septembrie 1940).

Scopul comisiei a fost de a identifica şi de a aduce în faţa instanţei pe funcţionarii statului care s-a făcut responsabili de asasinatele din 29/30 noiembrie 1938. Atunci au fost masacraţi în apropierea Închisorii Jilava 14 membri marcanţi ai mişcării legionare, în frunte cu Corneliu Zelea Codreanu, responsabili de asasinarea lui Armand Călinescu, primul ministru al guvernului carlist, pe data de 21 septembrie 1939.

În plus, asasinarea lui Armand Călinescu a fost urmată de o campanie de represalii împotriva legionarilor fără precedent, întinsă pe tot cuprinsul României, ordonată de regele Carol al II-lea. Numai în noaptea de 21 spre 22 septembrie au fost ucişi fără proces în România 252 de lideri legionari, iar în total, rapoartele istorice consemnează moartea, în perioada imediat următoare, a 292 de membri ai mişcării legionare.

Nu întâmplător, cel mai ciuruit cadavru de la Jilava a fost cel al lui Niki Ştefănescu, adjunctul directorului Moruzov, şeful serviciilor secrete ale lui Carol al II-lea. Ştefănescu fusese direct responsabil cu anchetarea şi torturarea legionarilor după asasinarea lui Călinescu. Un alt deţinut în care s-a tras aproape un încărcător a fost plutonierul de jandarmi Constantin Sârbu (17 gloanţe), cel care recunoscuse anterior că-l sugrumase pe Corneliu Zelea Codreanu în pădurea Tâncăbeşti.

Imediat după asasinat, în presa vremii primele pagini au fost ţinute de ceremonia de reînhumarea a lui Corneliu Zelea Codreanu, al cărui cadavru fusese dezgropat pe 28 noiembrie din apropierea penitenciarului Jilava. Ancheta declanşată imediat de către mareşalul Antonescu nu a avut ca scop prinderea şi pedepsirea criminalilor. Abia după rebeliunea legionară 23 ianuarie 1941 şi instalarea dictaturii militare a generalului Antonescu (14 februarie 1941), ancheta privind masacrul de la Jilava a mers înspre identificare vinovaţilor.

S-a ajuns şi la proces, care a avut loc pe 22 iulie 1941. 20 de acuzaţi au fost condamnaţi la moarte, 5 acuzaţi au fost condamnaţi la muncă silnică, 6 acuzaţi au fost condamnaţi la câte 10 ani închisoare, iar 5 acuzaţi au fost achitaţi. Cu toate acestea, scopurile principale ale anchetei nu au fost atinse. Nu s-a stabilit cu exactitate lista asasinilor, nici modul în care au acţionat aceştia şi nici cine a dat ordinul.

"Procesul celor implicaţi în masacrul de la închisoarea Jilava a avut loc în iulie 1941, în plin război. Documentele de mai sus au fost extrase din documentaţia acestui dosar, aflat la CNSAS. Procesul a fost judecat de Curtea Marţială a Comandamentului Militar al Capitalei şi s-a soldat cu zeci de condamnări. Printre acestea, mai multe condamnări la moarte: Ştefan Zăvoianu, fostul prefect legionar al Bucureştiului, Dumitru Groza, şeful Corpului Muncitoresc Legionar, Traian Boeru, Tudor Dacu etc. Unii au fost executaţi, alţii au rămas în închisoare până în timpul regimului comunist, alţii au fugit din ţară. Mulţi dintre cei condamnaţi nu erau nişte marginali în Legiune, nişte lunatici patibulari. Erau oameni din comandamentul central al Mişcării, foarte apropiaţi de Sima. Legiunea s-a manifestat pe toată perioada de existenţă ca mişcare violentă, teroristă – mergând de la violenţele stradale din anii ’20 la atentatele planificate în anii ’30. Atenţia ne este atrasă de câteva episoade extrem de violente, precum acesta, din noiembrie 1940. Dar nu trebuie să uităm că legionarii au acţionat violent de-a lungul întregii lor istorii, transformând violenţa într-un element ambiental al vieţii politice şi sociale. Dacă citiţi presa interbelică, violenţele stradale împotriva evreilor erau extrem de frecvente, în perioadele de apogeu înregistrându-se violenţe zilnic sau săptămânal", a precizat istoricul ieşean Adrian Cioflâncă.