18 aprilie: ziua în care a murit Albert Einstein, autorul teoriei relativității VIDEO

0
Publicat:

La 18 aprilie 1506 a început construcția bazilicii Sfântul Petru din Roma, cea mai mare biserică din lume. Tot într-o zi de 18 aprilie a murit  Albert Einstein.

1506: a început construcția bazilicii Sfântul Petru din Roma

Bazilica Sfântul Petru din Roma se găsește în Cetatea Vaticanului, în monumentala Piazza San Pietro. Edificiul, lung de 186 metri, înălțimea cupolei de 119 metri, și cu o suprafață totală de peste 15.000 metri pătrați, este cea mai mare biserică din lume.

De-a lungul timpului edificiul a căpătat o mare importanță datorită pelerinajelor la mormântul sfântului, dar și datorită faptului că aceasta era biserica principală a papilor, succesorii lui Petru în conducerea Bisericii.

În anul 846, Bazilica Sfântul Petru a fost jefuită și incendiată împreună cu Bazilica Sfântul Paul, în urma unei incursiuni arabe asupra Romei. Papa Leon al IV-lea (847-855) a fost nevoit să restaureze lăcașul și să construiască un zid protector.

Bazilica Sfântul Petru din Roma FOTO Wikipedia
Bazilica Sfântul Petru din Roma FOTO Wikipedia

În secolul al XV-lea, bazilica era în ruină din cauza incendiilor accidentale și a cutremurelor, fiind neglijată de papalitatea ce își mutase pentru o scurtă perioadă de timp sediul la Avignon. După reinstalarea lor înapoi la Roma, Papa Nicolae al V-lea (1447-1455) a fost primul papă care s-a preocupat de restaurarea locașului. El a ordonat demolarea Colosseumului și folosirea materialului său pentru repararea bisericii. Până la moartea sa din anul 1455 au fost extrase aproximativ 2.522 de care cu material.

În anul 1506 papa Iulius al II-lea (1503-1513) a luat decizia de a dărâma vechea bazilică și să construiască în locul ei un nou edificiu monumental. Cei mai buni arhitecți, pictori și sculptori ai Renașterii, printre care Michelangelo sau Bernini au participat la construcția uriașei biserici. Lucrările au durat 120 de ani, perioadă în care au domnit aproximativ 20 de papi.

1848 - La Blaj, pe Câmpia Libertăţii, a avut loc prima adunare politică a românilor din Transilvania

Adunarea Națională de la Blaj a fost o adunare a românilor din Transilvania, care a avut loc în data de 15 mai 1848 în timpul Revoluției Române de la 1848, cu participarea a 30.000-40.000 de persoane. Proclamația adoptată la Blaj cerea împăratului Ferdinand I al Austriei desființarea iobăgiei, libertatea tiparului, înființarea unor instituții de învățământ în limba română.

1873: a  murit chimistul Justus von Liebieg

Justus von Liebieg este considerat întemeietorul chimiei pentru agricultură. Cea mai cunoscută invenție a sa a fost extrasul din carne, care îi poartă numele. Tot el a descoperit cloroformul, primul gaz folosit de medici ca anestezic în cursul operațiilor.

În 1851, Justus von Liebig a descoperit un procedeu practic de precipitare a argintului metalic pe o suprafață de sticlă, ceea ce a permis o fabricare mai ușoară a oglinzilor.

1935: a murit Panait Istrati

Panait Istrati
Panait Istrati

Panait Istrati, botezat Gherasim Istrati, s-a născut pe 10 august 1884, în oraşul-port Brăila. A fost unicul fiu al unei spălătorese, Joiţa Istrati, şi al unui contrabandist grec, Gherasim Valsamis, care a murit când avea doar 9 luni. Până la vârsta de 7 ani, micul Panait a fost lăsat în grija bunicii şi a unchilor din Baldovineşti, pe care îi va evoca mai târziu în povestirile „Moş Anghel“ şi „O noapte în bălţi“. În nemărginirea Bărăganului a cunoscut Panait pofta de ducă şi tot aici a văzut palmele bătătorite de muncă ale ţăranului român şi i-a înţeles suferinţa.

A făcut doar patru clase, şi acelea cu chiu, cu vai, fiind un elev mediocru. „Brusca mea strămutare dintr-o libertate deplină între pereţii ostili ai unei şcoli mi s-a părut un act de duşmănie nemaipomenită.“ În loc să se ducă la şcoală, o lua razna pe câmpii, aşa se face că după trei ani, Panait era tot în clasa I.

Marea lui salvare a fost învăţătorul Moisescu – el l-a încurajat să scrie şi să citească.

În 1924, la 40 de ani, a publicat romanul „Chira Chiralina“

1952: s-a născut actorul Eugen Cristea

eugen cristea jpg

Eugen Cristea a urmat studii teatrale, absolvind I.A.T.C. din București în anul 1976. În perioada 1976-1980 a jucat la Teatrul Național din Timișoara. Din 1980, joacă pe scena Teatrului Național din București. În decursul carierei, a interpretat numeroase roluri de film, teatru de televiziune și teatru radiofonic. Este prezentator și realizator de emisiuni TV, regizează și compune ilustrația muzicală a unor piese de teatru. Este căsătorit cu actrița Cristina Deleanu.

1955: a murit Albert Einstein, fizician germano-american, laureat al Premiului Nobel

3 1 einstein shutterstock 1313573780 jpg jpeg

Albert Einstein a fost un fizician teoretician evreu, născut în Germania, apatrid din 1896, elvețian din 1899, emigrat în 1933 în SUA, naturalizat american în 1940, profesor universitar la Berlin și Princeton.

A fost autorul teoriei relativității și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință ai omenirii. În 1921 i s-a decernat Premiul Nobel pentru Fizică.

Istoria zilei



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite