Ziua Independenţei: Cum sărbătoresc americanii ziua de 4 iulie

Ziua Independenţei: Cum sărbătoresc americanii ziua de 4 iulie

Americanii vor sărbători Ziua Independenţei de la cei mai mici, până la cei mari. FOTO: Reuters

Statele Unite ale Americii sărbătoresc separarea faţă de Mare Britanie şi adoptarea Declaraţiei de Independenţă pe 4 iulie 1776, fiind una dintre cele mai îndrăgite evenimente pentru americanii de pretutindeni. Maraton de focuri de artificii, concerte şi concursuri au fost planificate de-a lungul întregii ţări.

Reinaugurarea Statuii Libertăţii

Pentru prima dată din toamna lui 2012, când uraganul Sandy a devastat nord-estul Statelor Unite, Statuia Libertăţii se redeschide şi va putea fi vizitată din nou începând din 4 iulie. 

Simbolul „tărâmului tuturor posibilităţilor” nu a fost afectat de ape în timpul furtunii, deşi mare parte din insulă a fost inundată. Statuia Libertăţii are în interior cadrul metalic inventat de Gustave Eiffel pentru Turnul Eiffel, iar asta îi permite să reziste la furtuni puternice şi vânturi cu viteze mari, spun specialiştii.

Michael Bloomberg, primarul New York-ului, şi Sally Jewell, secretarul american de interne, participă la festivitatea de dimineaţă, informează cotidianul britanic.

Concurs de mâncat hot-dog

Unul dintre mult aşteptatele concursuri americane cere participanţilor să mănânce cât de mulţi hot-dogi pot în doar zece minute. Cartierul newyorkez Coney Island va fi locul de desfăşurare al faimosului concurs de mâncat, iar vedeta acestui eveniment va fi americanul Joey Chestnut, care va concura pentru al şaptelea titlu. Acesta va avea de înfruntat câştigătoarea de anul trecut, Sonya „Văduva Neagră”.

Discursul de pe 4 Iulie

Preşedintele Barack Obama va ţine discursul anual de pe 4 iulie de la Casa Albă, la ora 18.00 (ora locală). Barack şi Michelle Obama vor găzdui 1.200 de militari şi familiile lor întreaga zi, la Casa Albă.

Preşedintele va vorbi cetăţenilor despre pionierii libertăţii, care au lăsat moştenire o înaltă dovadă de patriotism, obţinând independenţa naţională. Potrivit comunicatului emis de administraţia prezidenţială, Obama va reaminti americanilor că Statele Unite „este cea mai mare naţiune din lume”.

Concerte şi salve de tun

Cunoscutul muzician american Barry Manilow este capul de afiş al concertului anual din Washington. Acesta va cânta unele dintre piesele sale cele mai îndrăgite de americani, în timp ce organizatorii vor desfăşura un spectacol de focuri de artificii. Întregul eveniment se va încheia după spectacolul Orchestrei Simfonice Naţionale. De asemenea, se vor trage salve de tun.

Spectacole de artificii

New York-ul va fi locul de desfăşurare al celui mai mare spectacol de artificii din ţară: „The Macy's 4th of July Fireworks”. Spectacolul pirotehnic de 26 de minute va fi completat de interpretări ale celor mai cunoscuţi şi iubiţi artişti americani, cum ar fi Tailor Swift, Mariah Carey şi Cher. De asemenea, spectacole de artificii vor fi organizate în majoritatea oraşelor din ţară.

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările