„Zăpada mieilor” închide şcoli şi anulează zboruri în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Regiunea centrală şi Coasta de Est sunt cele mai afectate de viscolul din ultimele zile
Regiunea centrală şi Coasta de Est sunt cele mai afectate de viscolul din ultimele zile

Temperaturile prea scăzute pentru această perioadă, însoţite de căderi semnificative de zăpadă, au dat peste cap mai multe state americane. Coasta de Est este cea mai afectată, şcolile au fost închise şi sute de zboruri anulate.

Viscolul a îngropat sub zăpadă părţi bune din centrul Statelor Unite, unde a lăsat în urmă şi straturi de peste 40 de centimetri de nea. Vremea rece s-a mutat cu repeziciune către Est, pierzând însă din intensitate. Cu toate acestea, autorităţile nu au vrut să rişte şi au închis şcolile din sistemul preuniversitar. 

Starea drumurilor a rămas însă în mare parte bună, s-au înregistrat doar câteva cazuri de blocaje, potrivit Associated Press. 

Americanii se tem acum că vremea rece şi zăpada ar putea strica un eveniment anual aşteptat cu entuziasm: înflorirea cireşilor din Washington, spectacol pentru care mii de americani călătoresc anual. Aceştia vor înflori cândva între 3 şi 6 aprilie, spune Carol Johnson, purtătorul de cuvânt al Parcului Naţional din Washington. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor reveni la un nivel normal pentru această perioadă până atunci. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite