VIDEO Ce au câştigat SUA în războiul din Afganistan? Washington Post dezvăluie mărturiile necenzurate a zeci de oficiali

VIDEO Ce au câştigat SUA în războiul din Afganistan? Washington Post dezvăluie mărturiile necenzurate a zeci de oficiali

Militanţi talibani şi ISIS  îşi predau armele în cadrul unei ceremonii de reconciliere la Jalalabad, în Afganistan/ 5 deecmbrie 2019 FOTO EPA-EFE

Oficiali americani de rang înalt au continuat să susţină că se fac progrese în Afganistan în ciuda dovezilor clare că războiul nu poate fi câştigat, a relatat luni The Washington Post după ce a obţinut sute de documente în privinţa conflictului întins pe aproape două decenii, scrie AFP.

Ştiri pe aceeaşi temă

După o luptă de trei ani în instanţă, publicaţia The Washington Post a obţinut peste 2.000 de pagini de note de interviu intenţionate a fi confidenţiale, deci deosebit de sincere ale 400 de persoane implicate direct în conflict, ofiţeri militari superiori şi diplomaţi, voluntari, oficiali afgani ca parte a proiectului „Lecţii Învăţate”, coordonat de Inspectorului General Special al SUA pentru Reconstrucţia Afganistanului (SIGAR).
 
Documentele intitulate „Afghanistan Papers” „contrazic un întreg şir de declaraţii publice ale preşedinţilor americani, comandanţilor militari şi diplomaţilor care an după an au dat asigurări americanilor că fac progrese în Afganistan şi că războiul merită dus”, scrie publicaţia.
 
„Interviurile arată că oficialii au prezentat o stare de lucruri roz, deşi ştiau altceva şi au ascuns dovezi absolut incontestabile că războiul nu mai poate fi câştigat”, relatează The Washington Post.
 
John Sopko, şeful  agenţiei federale care a realizat interviurile, a admis că acestea arată că „populaţia americană a fost minţită în permanenţă”.
 
„Ne lipsea o  înţelegere fundamentală a ceea ce se întâmpla în Afganistan – nici nu ştiam ce facem”, a declarat într-un interviu din 2015 Douglas Lute, responsabil pentru Irak şi Afganistan în Consiliul securităţii naţionale a SUA (2007-2014).
„Ce încercăm să facem aici? N-aveam nici cea mai mică idee ce întreprindeam noi acolo”, a adăugat Lute.
 
Jeffrey Eggers, veteran al  forţelor speciale ale Marinei SUA, Navy SEAL şi angajat al Casei Albe pe timpul preşedinţilor Bush şi Obama, a pus sub semnul întrebării costurile uriaşe ale implicării armate a SUA în Afganistan.
 
„Ce am obţinut de pe urma eforturilor noastre de un trilion de dolari? S-a meritat să cheltuim banii ăştia? După uciderea lui Osama bin Laden, am spus că probabil râde de noi în mormântul său din mare socotind cât am cheltuit noi în Afganistan”, a spus  Eggers.
 
Fostul general Michael Flynn, care a fost pentru scurtă vreme consilierul pe probleme de securitate al preşedintelui Donald Trump, s-a exprimat în aceiaşi termeni.
 
„De la ambasadori la personal inferior, toţi o ţineau întruna cu ce treabă grozavă facem”, a spus Flynn într-un interviu din 2015. „Serios ? Păi dacă facem o treabă atât de bună, de ce nu ne simţeam învingători” ?
 
Potrivit The Washington Post, fostul diplomat american James Dobbins, trimisul special în Afganistan sub Bush şi Obama a declarat:
Nu invadăm ţări ca să le facem bogate. Şi nici nu invadăm ţări sub regimuri autoritare pentru a le face democratice. Ci invadăm ţări violente pentru a le face paşnice, or noi am eşuat clar în Afganistan.
Oficiali americani de rang înalt intervievaţi au declarat că nu a existat o strategie sau obiective clare în Afganistan după scoaterea din joc a Al-Qaeda şi răsturnarea regimului taliban.
 
„Dacă a fost vorba vreodată de o misiune care şi-a depăşit scopul, aceea e misiunea noastră în Afganistan”, a denunţat Richard Boucher, diplomat de rang înalt pentru Asia de Sud al Departamentului de Stat, într-un interviu din 2015.
 
„Trebuie să spunem: ne oprim aici, e suficient. Tocmai de aceea am ajuns în acest punct 15 ani mai târziu. Ne străduim să obţinem lucruri irealizabile în loc să ne concentrăm pe ce putem obţine”, a spus 
Un oficial american neidentificat în documente, ofiţer de legătură cu NATO, s-a arătat la rândul său sceptic în privinţa strategiei americane în Afganistan.
 
„Ce făceam de fapt acolo? Care ne erau obiectivele? Formarea unei naţiuni? Apărarea drepturilor femeilor?...Niciodată nu am avut o imagine cu totul clară asupra obiectivelor şi a unui orizont de timp”, a spus acesta.
 
The Washington Post spus că mulţi dintre cei intervievaţi au recunoscut că „guvernul obişnuia să promoveze statistici bune în condiţiile în care oficialii ştiau prea bine că sunt distorsionate, înşelătoare sau de-a dreptul false”.
 
Un oficial de rang înalt de la Consiliul Naţional de Securitate a mărturisit că administraţia lui Obama şi Pentagonul făceau în mod constant presiuni pentru a veni cu cifre care să demonstreze că suplimentarea trupelor între 2009 şi 2011 dădea roade în ciuda dovezilor contrare
 
„Era imposibil să generăm metrici bune”, a spus oficialul. „ Am încercat cu numărul de trupe antrenate, nivelurile de violenţă, controlul asupra teritoriului – niciuna din astea nu reprezenta corect starea de lucruri. Metricile au fost manipulate pe tot timpul războiului”.
 
Ziarul a mai obţinut şi sute de notiţe ale lui Donald Rumsfeld, secretar al apărării în timpul mandatului lui George W. Bush.
 
Statele Unite au invadat Aganistanul în urma atacurilor din 11 septembrie 2001 pentru a înlătura ameninţarea teroristă din partea Al Qaida şi regimul taliban.
 
Potrivit The Washington Post, peste 775.000 de militari au fost desfăşuraţi în Afganistan din 2011 încoace, dintre care 20.589 au fost răniţi şi 2.300 au murit.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: