Trump l-a concediat pe responsabilul cu organizarea mitingurilor sale

Trump l-a concediat pe responsabilul cu organizarea mitingurilor sale

Donald Trump, preşedintele SUA Foto: EPA

Preşedintele american Donald Trump l-a concediat pe responsabilul cu organizarea mitingurilor sale electorale, furios pentru că la evenimentul de la Phoenix, din 22 august, au participat prea puţini oameni, relatează Bloomberg.

Trump a fost “nemulţumit” de faptul că sala unde a avut loc evenimentul părea goală şi, deşi mai mulţi oameni au venit după aceea, liderul de la Casa Albă a decis să îl concedieze pe George Gigicos, unul dintre cei mai vechi consilieri ai săi, care s-a alăturat campaniei republicanului în iunie 2015.
 
Înainte ca Trump să urce pe scenă, Gigicos a fost sunat de Keith Schiller, directorul de operaţiuni al Biroului Oval, pentru a i se cere explicaţii privind publicul. Gigicos a explicat că televiziunile au început să transmită prea devreme, când oamenii abia începeau să ajungă şi că mitingul urma să înceapă abia peste câteva ore, relatează CNN.
 
La scurt timp după aceea, oficialul a fost sunat de preşedinte, care era furios. El l-a avertizat pe Gigicos că ar fi bine ca sala să fie plină până când va urca el pe scenă, au declarat două surse apropiate Casei Albe pentru CNN.
 
Discuţiile nu erau o noutate pe Gigicos, dar câteva zile mai târziu, acesta a fost sunat de directorul executiv de campanie al lui Trump, Michael Glassner, care l-a informat că Trump nu mai vrea să colaboreze cu el pentru mitinguri.
 
La mitingul din 22 august, Trump a atacat virulent presa pentru modul în care a acoperit declaraţiile sale privind violenţele de la Charlottesville. De asemenea, el a acuzat Congresul că nu îi promovează agenda.
 
Preşedintele a fost criticat pentru discurs. Don Lemon, de la CNN, l-a descries pe liderul de la Casa Albă drept “un bărbat care este atât de meschin încât trebuie să îi atace pe oamenii pe care îi consideră duşmanii săi, precum prietenul imaginar al unui copil de şase ani”.
 
Însă presa s-a concentrat şi pe mărimea mica a publicului. Washington Post a scris, de exemplu: “În timp ce Trump tuna şi fulgera la Phoenix, mulţimea sa s-a împuţinat, încet, încet”.
 
“Sunte de oameni au plecat mai devreme, în timp ce alţii s-au aşezat pe jos, şi-au verificat feedurile de pe reţelele de socializare sau au început să discute cu vecinii”, a scris publicaţia. “După ce au aşteptat ore la rând, la 40 de grade, pentru a intra în sală – unde sticlele lor cu apă au fost confiscate de securitate – oamenii erau obosiţi şi deshidrataţi, iar preşedintele pur şi simplu nu le-a captat atenţia”, au adăugat jurnaliştii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: