Egal cu sine, Preşedintele SUA, aflat în plină campania electorală, a fost în acelaşi timp acuzator asupra marilor probleme ale lumii şi împotriva Chinei, şi-a promovat temele politice specifice şi mai ales a prezentat un raport de activitate succint pe ultimii 4 ani. Neconvenţional după cum îl ştim, a reuşit totuşi să fie mai degrabă pozitiv şi afirmativ decât pesimist şi acuzator tocmai folosind realizările în funcţie şi contrabalansând astfel criticile interne. Donald Trump a profitat de vizibilitatea internaţională şi de statutul de Preşedinte al SUA pentru a marca o apariţie ce nu poate fi egalată sau contrabalansată de către contracandidatul în cursa prezidenţială, Joe Biden.

Pandemie şi poluare, numele tău e China

China a fost principalul cal de bătaie al discursului lui Donald Trump. La 75 de ani după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite, Preşedintele Statelor Unite a asociat voit marea plagă actuală a lumii, pandemia de coronavirus, cu China, duşmanul său favorit de astăzi. Bătălia cu toate armele împotriva duşmanului invizibil, coronavirusul – numit virusul chinezesc – care a curmat nenumărate vieţi şi a stârnit suferinţe imense în peste 188 de ţări, a fost baza atacului său asupra Chinei.

Preşedintele Donald Trump a cerut ONU să tragă la răspundere naţiunea, ţara responsabilă pentru apariţia pandemiei, numind-o explicit: China. Motivul nu este producerea virusului în laborator şi scăparea lui în omenire – cum apărea în vechile abordări – nici secretomania care a blocat difuzarea informaţiilor corecte şi la timp către întreaga lume, pentru a se pregăti şi a combate răspândirea virusului, ci menţinerea zborurilor internaţionale care au răspândit molima peste tot în lume, în timp ce în China se trecea la măsuri drastice de carantină şi închidere a populaţiei în case, concomitent cu stoparea zborurilor interne.

Preşedintele SUA nu a iertat China nici pentru atacurile furibunde atunci când SUA a blocat zborurile ce veneau din China, în tentativa de a stopa din timp răspândirea virusului. Dubla măsură a regimului de la Beijing - care lua aceleaşi măsuri interne pe care le reproşa altor actori, SUA în special, dar nu comunica statelor lumii situaţia reală şi lăsa transportul internaţional să funcţioneze, a fost taxat ca atare. Ca şi comunicările externe „false” ale Chinei şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, despre care Donald Trump a susţinut că este controlată complet de către China, şi care au păcălit, de fapt au minţit lumea întreagă în legătură cu faptul – anunţat deja în ianuarie 2020, după vizita directorului OMS la Beijing - că virusul apărut nu s-ar fi transmis de la om la om, ulterior că cei asimptomatici nu transmit virusul.

După cum s-a probat ulterior, SUA ştiau încă de la început de noiembrie despre pandemie, prin metode specifice serviciilor de informaţii, care-şi desfăşuraseră capabilităţile în Wuhan pentru a supraveghea laboratorul ce lucra la nivel militar cu viruşi cu grad 4 de periculozitate aici şi despre care existau deja avertismentele că nu respectă strict măsurile de prevenţie a răspândirii viruşilor. Iar explicaţiile privind datele reduse la dispoziţia OMS despre virus au fost implicit respinse, de unde prezumţia că Washingtonul ştia din datele secrete că şi China avea informaţiile necesare despre virus dar le-a ţinut ascunse pentru a nu împieta asupra şedinţei Partidului Comunist Chinez din Wuhan şi asupra sărbătorilor Anului Nou Chinezesc, fapte care au expus proprii cetăţeni şi care au amplificat pandemia.

Dar atacul furibund la adresa Chinei a vizat şi alte teme, cu precădere poluarea, dar ulterior şi „abuzurile comerciale” taxate în războiul economic de durată cu SUA. La capitolul poluare, ţintele au fost deversarea a „milioane şi milioane de tone de plastic” în oceane, pescuitul excesiv şi devastator pentru zonele vizate, distrugerea recifurilor de corali şi emiterea unor cantităţi enorme de mercur în atmosferă, mai mult decât orice stat al lumii. Şi la capitolul emisiilor de bioxid de carbon, China are de două ori mai multe emisii decât SUA, care deşi s-a retras formal din acordurile de la Paris, şi-a redus emisiile „mai mult decât orice ţară care e semnatară a acordului” împotriva încălzirii globale.

Atacuri şi nuanţe la adresa instituţiilor multilaterale ale lumii

Discursul lui Donald Trump a menţinut marile teme ale campaniei electorale trecute şi ale celei prezente, pentru cel de-al doilea mandat de Preşedinte. Vizate cu precădere au fost marile instituţii multilaterale ale lumii. În afară de Organizaţia Mondială a Sănătăţii – atacată prin subordonarea faţă de China şi susţinerea prin propria legitimitate şi prestigiu a minciunilor Beijingului despre coronavirus – vizate au fost ONU, Organizaţia Mondială a Comerţului şi nici în cazul NATO problemele cu finanţarea debalansată a apărării de către aliaţii europeni nu au fost ocolite.

În cazul ONU – de la tribuna căreia vorbea cu această ocazie, chiar dacă în spaţiul virtual – preşedintele Trump a atacat ineficienţa şi temele din agendă, pe care le consideră, indirect, marginale şi neconforme aşteptărilor şi nevoilor statelor lumii. Organizaţia Naţiunilor Unite a fost taxată drept organizaţie ineficientă, iar în mod direct loviturile mai dureroase au apărut atunci când a citat pe rând procese de pace şi acorduri încheiate de SUA în această perioadă evitând cărările bătătorite şi non soluţiile anterioare – asociate, indirect, cu ONU.

În agenda aşteptată de către America, se includ teme precum terorismul, oprimarea femeilor, munca forţată, traficul de droguri, traficul de fiinţe umane şi exploatarea sexuală, persecuţia religioasă şi epurarea etnică a minorităţilor religioase. Pe cât de serioase în agenda privind drepturile omului, aceste teme sunt desprinse din temele de campanie ale Preşedintelui Trump: munca forţată şi traficul de tot felul fiind legat de migraţie – nepronunţată pentru a nu intra pe contrasens cu agenda ONU în materie; persecuţia religioasă şi epurarea minorităţilor religioase cu agenda creştină a preşedintelui conservator.

Organizaţia Mondială a Comerţului a rămas nenumită în discurs, dar referirea directă a fost la „abuzurile comerciale ale Chinei care durează de zeci de ani”. NATO a intrat la capitolul instituţiilor importante şi interesante pentru SUA, pe care „le-a revitalizat” actuala administraţie americană, iar azi „alte state plătesc o cotă mai aproape de cea corectă pentru propria apărare” tot ca efect al intervenţiei SUA. Combaterea imigraţiei ilegale şi apărarea libertăţii şi democraţiei în lume sunt alte teme de campanie regăsite în discurs, prin referirile la „parteneriatul istoric” cu Mexicul, Guatemala, Honduras şi El Salvador pentru stoparea traficului de fiinţe umane şi sprijinul pentru lupta pentru libertate a popoarelor din Cuba, Nicaragua şi Venezuela. Referinţa ajută şi la combaterea reproşurilor interne şi externe privind retragerea SUA din treburile lumii şi izolaţionismului american profesat de către Donald Trump.


FOTO 123RF

Suspecţii de serviciu. Iranul şi terorismul, vechile idei şi imobilismul internaţional

Dacă China este duşmanul de serviciu din discursul preşedintelui american, Iranul, proliferarea nucleară şi terorismul apar în discursul său în cheie negativă. Interesant este însă că întinderea reproşurilor la adresa Iranului este mult mai reţinută faţă de discursurile din Europa, de la NATO şi din conferinţele majore la care a participat, cu precădere, secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, şi care a avut formulări, argumente şi acuzaţii mult mai concrete, substanţiate şi solide la adresa Iranului. Modificarea de ton ar putea fi un pas pozitiv înainte, dar acest lucru îl vom vedea nu numai în campanie, când temele legate de Iran s-a estompat din preocupări, cât la discursul de învestire şi programul noului mandat, dacă preşedintele republican va fi reales.

Până atunci, tentativele de prelungire sau accentuare a sancţiunilor împotriva Iranului în cadrul Consiliului de Securitate şi blocajele pe această direcţie a celorlalţi membri au părut a fi o lecţie învăţată. Nu am avut reproşuri pe această zonă la adresa ONU, nici alte referiri la aplicarea unilaterală de către SUA a fazei următoare din sancţiunile prevăzute în acordul JCPOA cu Iranul, din care Washingtonul s-a retras. Donald Trump a preferat doar o referire la „Acordul Nuclear înfiorător cu Iranul”, din care America s-a retras, pe care ulterior l-a asociat cu terorismul.

Astfel, acest raport la 75 de ani ai ONU, dar şi după cei 4 ani ai primului mandat Trump, a vizat impunerea de „sancţiuni nesfârşite” statelor sponsor al terorismului – prin juxtapunere Iranul e asociat acestei categorii, deopotrivă. Distrugerea „în proporţie de 100%” a califatului ISIS, uciderea fondatorului şi liderului său al-Baghdadi este alăturată eliminării „celui mai mare terorist al lumii, Qasem Soleimani”, comandatul forţelor Al Quds al Corpului Gardienilor Revoluţiei Islamice. Eticheta teroristă asupra Teheranului joacă aici şi rolul justificării atacului din 3 ianuarie de lângă aeroportul din Bagdad în care a fost ucis generalul iranian coordonator al miliţiilor pro-iraniene din întreg Orientul Mijlociu.

Realizări ale primului mandat Trump: Acordurile de pace, sub emblema primatului Americii asupra problemelor lumii

Tot de la tribuna virtuală a ONU, Preşedintele SUA, Donald Trump, a lăudat marile sale victorii în acordurile de pace încheiate în ultimele luni, cel dintre Serbia şi Kosovo şi cel ce vizează reconcilierea din Orientul Mijlociu. Discuţiile şi criticile sunt prezente în fiecare din aceste înţelegeri: acordurile dintre Serbia şi Kosovo sunt, de fapt, două acorduri între SUA şi fiecare dintre cele două capitale în parte, Belgrad şi Pristina, separat, ba chiar cu conţinuturi diferite, în care prevalează interesele recunoaşterii Ierusalimului drept capitală a Israelului şi angajamentul mutării ambasadelor din Tel Aviv respectiv al recunoaşterilor reciproce în cazul Kosovo; iar cele două acorduri dintre Israel şi Emiratele Arabe Unite respectiv Bahrein sunt salutate unanim, prezumă deschiderea relaţiilor bilaterale şi recunoaşterii statului Israel după 73 de ani de la proclamarea sa, însă lipseşte Arabia Saudită, perla coroanei din Golf – unde există divergenţe între diferitele componente ale Monarhiei. Între reproşuri se înscrie faptul că cei în cauză nu erau în război, nici părţi ale conflictului din Orientul Mijlociu, unde palestinienii sunt în continuare partea perdantă şi sacrificată astăzi, fără acord de pace şi chiar lipsiţi de un proces de negociere viabil, în curs.

Preşedintele Trump a prezentat situaţia şi întâlnirea trilaterală – cu semnarea acordurilor SUA-Serbia şi SUA-Kosovo din Washington – drept „realizarea Acordului de pace între Serbia şi Kosovo”. În plus, Administraţia Trump a realizat o „deschidere remarcabilă” prin cele două „acorduri de pace istorice” din Orientul Mijlociu, între Israel, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein, cu „multe alte state din Orientul Mijlociu urmând să continue” procesul, pe aceeaşi direcţie, în viitorul apropiat.

Abordările americane „diferite” au dat naştere la „Răsăritul unui Nou Orient Mijlociu”, au dus la realizări deosebite de vechile abordări ineficiente. Intenţia Americii este să livreze mult „mai multe acorduri de pace în scurt timp”, creând mai mult optimism în regiune şi fără sânge pe nisipurile de acolo. Şi în Afganistan, Statele Unite operează pentru a încheia războiul şi a-şi aduce trupele acasă. Abordarea mesianică a preşedintelui Trump se regăseşte în formulările vizând „îndeplinirea destinului de pacificator al Americii”, o pace prin putere – o pace impusă.

Pe aceeaşi notă electoralistă, Preşedintele Trump - candidatul republican la preşedinţia SUA, aflat în campanie pentru alegerile din 3 noiembrie - anunţă rituos că America e mai puternică decât a fost vreodată, că deţine arme la un nivel tehnologic pe care nu l-a mai avut vreodată, şi la care nici nu s-a gândit vreodată, iar grija pentru proprii cetăţeni şi pentru pacea lumii se face prin această paradigmă a păcii impuse prin manifestarea puterii, o formă de descurajare generală şi impunere a soluţiilor acolo unde sunt necesare, mai ales în cadrul războaielor lungi precum cel din Afganistan.

De la tribuna ONU, Preşedintele Trump a criticat, indirect, organizaţia şi abordările clasice ale menţinerii păcii şi soluţionării conflictelor – pe care nu le-a menţionat, însă, ca obiective ale organizaţiei, în referirile sale la nevoia de eficienţă şi definiţiile noii agende a Naţiunilor Unite. Critica sa este la adresa „vocilor obosite” care tot propun „soluţii care au eşuat deja”, cei care urmăresc ambiţii globale pe seama propriilor popoare. Aceste „abordări ale trecutului” – reproşate ONU, liderilor altor state, predecesorilor săi la Casa Albă – au fost răspunsul dat de către Donald Trump care nu pregetă să-şi reafirme viziunea despre America mai întâi, punerea în prim plan a propriei ţări în faţa problemelor lumii, o abordare naţionalistă, egoistă, egocentrică reproşată unanim la nivel internaţional, dar pe care Preşedintele SUA o menţine şi o apără în continuare.


FOTO EPA-EFE

Răspunsuri şi abordări defensive: COVID, rasism, susţinerea extremismului, finanţarea armatei, izolaţionism

Caracterul electoral al discursului preşedintelui american în funcţie - aflat cu 6 săptămâni înaintea alegerilor, în plină campanie - era evident din aşteptările tuturor. Totuşi e de remarcat o anumită ponderare a criticilor şi componenta mai degrabă pozitivă, alteori bombastică şi expansivă a discursului din faţa Adunării Generale a ONU. Această situaţie a făcut ca în acest discurs să se regăsească şi răspunsuri şi abordări defensive în raport cu reproşurile interne şi externe asupra modului de gestiune a marilor probleme ale momentului: pandemia de coronavirus în SUA - care a ajuns la peste 200.000 de victime şi la peste 7 milioane de infectaţi; rasismul şi incidentele abuzurilor poliţieneşti asupra populaţiei de culoare, susţinute de mesaje nepotrivite ale administraţiei faţă de grupările extremiste ale supremaţiei albilor, misoginismul macho al aceleiaşi administraţii şi înclinaţia spre izolaţionism şi egoism în politica internaţională.

Tuturor acestor reproşuri, Preşedintele Trump le-a răspuns în stilul caracteristic de campanie, cu nuanţe nu rareori populiste şi discutabile. Despre coronavirus, Preşedintele SUA a susţinut de la tribuna virtuală a ONU că administraţia sa a lansat „cea mai agresivă mobilizare de la Al Doilea Război Mondial”, producând un număr record de ventilatoare cu un surplus distribuit prietenilor şi partenerilor de jur împrejurul lumii. Pionieratul în tratamente pentru salvarea vieţilor a dus la reducerea numărului victimelor cu 85% faţă de luna aprilie, în timp ce trei vaccinuri se află în fazele finale ale testării clinice de masă. Ele sunt produse deja în avans pentru a facilita distribuirea imediat după autorizarea lor, „înfrângând virusul şi încheind pandemia”, pentru a intra într-o „nouă era a prosperităţii, cooperării şi păcii fără precedent în istorie”.

Pentru a răspunde criticilor şi a contracara reproşurile vizând egalitatea de şanse a femeilor, încălcarea drepturilor în separarea familiilor şi returnarea migranţilor, a gardului ridicat la frontiera sudică, strategii Preşedintelui au preferat în context o componentă solidă a discursului dedicată drepturilor omului – care se adaugă referirilor la combaterea traficului de fiinţe umane, apărării libertăţilor în jurul lumii. Referirea la drepturile omului dă şi răspunsul la acuzaţiile de rasism, fără a fi o formă defensivă directă de abordare şi fără a aduce în prim plan şi a bate monedă suplimentar pe un subiect dureros şi complicat, care a adus zeci de mii de americani în stradă şi a activat marile mişcări Black Lifes Matter. Marile mesaje caracteristice, de campanie, se regăsesc aici, precum apărarea vieţii copiilor nenăscuţi - o referire transparentă la campaniile şi poziţiile conservatoare şi creştine anti-avort.

America va rămâne întotdeauna un lider în ceea ce priveşte apărarea drepturile omului, susţine Donald Trump în discurs – deşi între reproşurile la adresa Chinei nu se numără critica la adresa încălcării flagrante a drepturilor omului de către Beijing, aşa cum nici Rusia şi Iranul nu fac obiectul criticilor îndreptăţite în această materie, legate de democraţie şi respectarea libertăţilor individuale, deşi SUA apare şi ca apărător al libertăţilor din lume. Potrivit discursului, Administraţia Trump a promovat „libertatea religioasă, oportunităţile pentru femei, decriminalizarea homosexualităţii, combaterea traficului de fiinţe umane, protecţia copiilor nenăscuţi” – în fapt o agendă profund republicană, conservatoare şi majoritar creştină.

Prosperitatea americană, economia puternică, armata solidă sunt alte mesaje destinate mai degrabă publicului intern, american, în campanie, decât ONU. Legitimarea mesajului într-un asemenea cadru internaţional şi global se face printr-un nou recurs la mesianism şi la Misiunea Americii în lume, care dublează misiunea pacificării lumii prin forţă. Şi aici, fundamentul discursului  şi argumentelor se rezumă tot la forţa, puterea, mărimea Americii lui Trump. Preşedintele american susţine că „Prosperitatea Americană este fundamentul libertăţii şi securităţii de jur împrejurul lumii!”

Cea mai mare economie din istorie - construită în ultimii 3 ani, ai mandatului său - creşterea majoră a dimensiunii Armatei americane, pentru care au fost cheltuite 2,5 trilioane de dolari în 4 ani, au făcut ca cea mai puternică armată a lumii să fie garanţia păcii mondiale. Referirea este răspunsul indirect la reproşul privind retragerea Americii lui Trump din afacerile globale şi abdicarea de la responsabilităţile de jur împrejurul lumii, precum şi la adresa criticilor vizând tendinţele sale izolaţioniste, naţionaliste şi egoiste, care pun America mai întâi, America pe primul loc!