Obama apără moscheea de la Ground Zero

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american, Barack Obama, şi-a exprimat sprijinul pentru construirea unei moschei la New York, în apropierea locului atentatelor de la  11 septembrie 2001, invocând libertatea religioasă garantată de Constituţie.

„În calitate de cetăţean şi în calitate de preşedinte cred că musulmanii au acelaşi drept ca oricine să-şi practice religia în această ţară", a spus el. „Suntem în Statele Unite, iar angajamentul nostru în favoarea libertăţii religioase trebuie să fie de nezdruncinat.

Principiul, conform căruia oamenii de toate credinţele sunt bineveniţi în această ţară şi nu vor fi trataţi diferit de guvernul lor, este esenţial pentru ceea ce suntem noi", a adăugat Obama, referindu-se la Primul Amendament al Constituţiei SUA, care garantează libertatea religioasă. Intenţiile de construire a moscheii în apropiere de Ground Zero au provocat o polemică de amploare în SUA, după ce Consiliul municipal din New York a aprobat în mai planurile de construcţie. Până acum Casa Albă a evitat orice implicare în aceste polemici.

Susţinătorii proiectului consideră că centrul cultural islamic de 13 etaje şi moscheea pentru care vor fi alocate 100 milioane de dolari vor contribui la depăşirea stereotipurilor care continuă să afecteze comunitatea musulmană din New York după atentatele de la World Trade Center, soldate cu circa 3.000 de morţi.

Opozanţii, cei mai vehemenţi fiind republicanii, afirmă însă că ridicarea unei moschei în apropierea Ground Zero reprezintă o insultă adusă memoriei victimelor, chiar Obama recunoscând că subiectul este foarte delicat. Un sondaj al Marist College arată că 53% dintre locuitorii New York-ului se opun ridicării moscheii.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite