În primul rând, toată lumea ştie că, dacă intri în administraţia Trump, îţi trebuie avocaţi buni şi scumpi, pentru că sigur ajungi să ai de a face cu justiţia sau audierile, mai devreme sau mai târziu. Dacă ai bani, nu te compromiţi. Dacă nu ai bani, avocaţii te mănâncă şi nu te bagi.

De aceea, astăzi, administraţia Trump este o colecţie eterogenă de aventurieri, oameni nesiguri, cu pregătire discutabilă, oameni cu o anumită situaţie pecuniară care vor să-şi adauge la CV şi o poziţie în administraţie, cel mai simplu de obţinut în condiţiile de astăzi. Nu înseamnă că în administraţie nu se află şi diplomaţi de carieră extrem de respectabili, militari cu cariere în spate – dar măturaţi lesne de zona politică dacă nu execută întocmai şi la timp dorinţele Preşedintelui, vezi cazul Richard Spencer, Navy Secretary, eliberat de şeful Pentagonului, Mark Esper, practic peste noapte în cazul Eddie Gallagher, soldatul SEAL condamnat şi graţiat de Trump, pe care preşedintele l-a vrut reinstalat în operaţiuni speciale, deşi a fost condamnat legat de crime de război.

Pe de altă parte iată că, în cazul Don McGahn, consilier la Casa Albă, citat în faţa Comisiei juridice în cazul privind interferenţa în alegerile din 2016 a Rusiei, anchetate de către procurorul special Robert Muller, chemat în faţa Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanţilor, acesta a refuzat să se prezinte – la îndemnul Casei Albe care invocă privilegiile executive prezidenţiale şi imunitatea Preşedintelui – şi s-a adresat instanţei pentru a stabili care din cele două obligaţii trebuie respectate: să se prezinte în faţa Congresului, ca orice cetăţean, sau să nu se prezinte, ca fost angajat al Casei Albe care trebuie să-i fie loial preşedintelui care îi cere să nu se prezinte şi care beneficiază de imunitate.

În acest caz, s-a pronunţat un judecător federal ieri: Judecătorul Ketanji Brown Jackson a hotărât că este obligaţia lui McGahn să se prezinte la audiere, pentru că nimeni nu e mai presus de lege, nici măcar preşedintele american, că imunitatea sa nu se extinde la angajaţii săi sau foştii angajaţi, iar privilegiile preşedintelui legate de loialitatea angajaţilor Casei Albe nu se extind în mod absolut. „Oficialii executivi nu sunt imuni în mod absolut în faţa proceselor din Congres care sunt obligatorii pentru ei, indiferent de câte ori a existat susţinerea ramurii executive despre anumite  privilegii şi imunitate de care ar beneficia şi angajaţii Casei Albe şi chiar dacă Preşedintele a cerut oficial neîndeplinirea acestor obligaţii şi să nu răspundă la citaţii“, menţionează hotărârea judecătorească de primă instanţă.

Judecătorul Jackson menţionează în motivaţia sa explicit că Preşedintele „nu are puterea“ de a-şi opri ajutoarele din administraţie să răspundă citaţiilor din partea Congresului, subliniind, spre deliciul presei, că „preşedinţii nu sunt regi“. „Nimeni, nici chiar şeful Executivului, nu este deasupra legii“, a insistat motivaţia. Evident, ministerul Justiţiei a anunţat că va face apel la această hotărâre judecătorească. Fiind vorba despre relaţiile între puterile statului, Executivă şi Legislativă, cel mai probabil cazul va merge spre Curtea Supremă, acolo unde republicanii au o majoritate.

Judecătorul Ketanji Brown Jackson a hotărât că este obligaţia lui McGahn să se prezinte la audiere, pentru că nimeni nu e mai presus de lege, nici măcar preşedintele american.

Nu înseamnă că decizia nu va veni în sensul evident, al controlului Executivului de către Legislativ, doar că timpul necesar unui asemenea caz excede cu mult termenul livrării actelor de impeachment pentru Trump, votului din Camera Reprezentanţilor şi înaintarea spre judecata Senatului, ba chiar ar putea excede ca interval şi votul la alegerile prezidenţiale din noiembrie anul viitor. Totuşi, judecata e relevantă, în sistemul anglo-saxon, prin puterea sa de precedent, ceea ce înseamnă că oricând, pe viitor, lucrurile vor merge în această direcţie stabilită, deci cu obligaţia personalului Casei Albe de a se prezenta la audierile din Congres.

Totuşi, judecătorul subliniază că McGahn, ca orice alt angajat, poate folosi privilegiul confidenţialităţii de fiecare dată când este cazul, în timpul audierii, pentru a proteja informaţii sensibile ce ţin de activitatea sa în sprijinul preşedintelui. Imediat după pronunţare, Preşedintele Comisiei juridice a Camerei, Jerrod Nadler, a anunţat că-l aşteaptă pe acesta să-şi îndeplinească obligaţiile ce rezultă din citaţie cât se poate de prompt.

Şi această pronunţare a justiţiei creează din nou presiuni asupra întregului staff de la Casa Albă, chiar şi cel ce dorea să fie exonerate sau dorea să evite apariţia în faţa unei comisii a Congresului. Motivaţia e simplă: a minţi în faţa unei comisii e o infracţiune federală care antrenează condamnarea penală. Or în faţa audierilor şi întrebărilor Congresului, nu poate exista decât formula răspunsului sincer - chiar dacă pot fi evitate anumite teme asupra cărora nu a existat o întrebare specifică. Pe de altă parte, amendamentul ce presupune tăcerea şi a nu răspunde la o întrebare este utilizabil doar atunci când răspunsul l-ar incrimina pe cel în cauză, deci poate alege, în asemenea condiţii, tăcerea în faţa comisiei, invocând amendamentul care-i protejează drepturile individuale, respectiv dreptul de a nu se auto-incrimina ca efect al obligaţiei de a răspunde sincer la o întrebare a membrilor comisiei în cadrul unei audieri.

Oricum, preocuparea majoră rezidă în modul în care va fi constituită administraţia Trump într-un eventual al doilea mandat. Deja este campioană la posturile libere, neocupate sau ocupate de către persoane ce exercită funcţiile ad interim, nu de oameni care au trecut prin furcile caudine ale audierilor în Congres şi au reuşit să treacă de vot. Asta deoarece în administraţia americană există două categorii de oficiali, înalţii oficiali care ocupă poziţiile de secretari sau subsecretari - echivalent miniştri – cea de şef al administraţiei şi consilier prezidenţial şi categoria personalului care sprijină pe Preşedinte şi care este numit diret de preşedinte sau de către consilierii preşedintelui, deci nu au nevoie să treacă prin votul Congresului. În ambele categorii, perspectivele constituirii unei posibile viitoare administraţii nu sunt tocmai roz.