ANALIZĂ Cum este determinată politica marilor puteri de marile lor războaie

Siria/ Foto: EPA

Memoria colectivă a conflictelor majore din istoria marilor puteri joacă un rol important în determinarea politicii ulterioare a acestor state.

Una dintre problemele centrale ale teoriei relaţiilor internaţionale este modul în care acţionează statele pe scena internaţională şi ce anume determină acest comportament. De exemplu, pentru şcoala realistă determinantul cheie este puterea relativă. Realiştii tind să vadă marile puteri ca fiind în mare parte similare, în aceea că toate sunt constrânse de efectele ordinii internaţionale anarhice, iar ceea ce diferenţiază o putere de alta este puterea ei relativă la celelalte state.

Alte şcoli de gândire tind să pună accentul pe alte aspecte: pentru unii determinantul cheie al politicii externe al unui stat este poziţia sa geografică, alţii explică deciziile unui stat după tipul de regim – democraţiile liberale tind să acţioneze diferit de statele autoritare, iar alţi teoreticieni tind să pună accentul pe caracterul şi personalitatea liderilor ce conduc aceste state, ca factor ce întrece alte determinante.

Deşi toate acestea sunt paradigme valide de a înţelege deciziile marilor puteri pe scena internaţională, într-o scurtă analiză istorică pentru revista Foreign Policy, profesorul Stephen M. Walt, de la universitatea Hardvard, conturează modul în care deciziile marilor puteri au fost şi sunt determinate de către marile războaie pe care acestea le-au purtat.

Asumpţia esenţială a acestei paradigme este că aceste confruntări majore au avut efecte puternice, de lungă durată asupra deciziilor ulterioare ale statelor în cauză. În principal, aceste războaie tind să determine cum se organizează militar un stat ulterior, ce doctrină adoptă şi ce lecţii internalizează – toate acestea transmiţându-se decenii la rând în cadrul instituţiilor şi claselor politice a acestor state.

Această premisă nu este una uşor de ignorat. „Marile războaie prin care trece un stat sunt evenimente dureroase, costisitoare şi înfricoşătoare ce afectează întreaga societate; sunt episoade în care întreg viitorul unui stat este pus la îndoială. Cei ce luptă în aceste războaie sunt de cele mai multe ori marcaţi de această experienţă, lecţiile pe care internalizează din victorie sau înfrângere fiind adânc înrădăcinate în memoria colectivă a unei naţiuni. Această experienţă devine centrală în cele mai multe identităţi naţionale, iar securitatea naţională rămâne una din principalele justificări pentru existenţa unui puternic aparat de stat. Narativele pe care statele le construiesc cu privire la aceste confruntări contribuie la definirea a ce înseamnă să fii un bun patriot, sau un bun cetăţean – şi trasează perimetrul discursului politic pentru decenii la rând”, scrie autorul american.

Pentru majoritatea marilor puteri actuale, principalul război definitoriu rămâne cel de-Al Doilea Război Mondial.

În ceea ce priveşte efectul asupra Marii Britanii, acest conflict mondial a falimentat Imperiul Britanic, iar liderii acestuia „au ajuns la concluzia că cheia pentru a menţine o influenţă în viitor este reprezentată de clădirea unei relaţii speciale cu colosul american. Această lecţie a rămas intactă până astăzi. Geografia, puterea relativă, afinităţile ideologice au jucat fără îndoială un rol major, dar lecţia acestui război este ce a determinat în principal această politică”.

Acelaşi conflict a avut efecte majore asupra altor două puteri mondiale: Germani şi Japonia. Războiul s-a încheiat dezastruos pentru ambele – Germania a fost ruptă în două iar Japonia şi-a văzut oraşele culcate la pământ, şi ambele au învăţat că un militarism necontrolat şi/sau o doctrină fascistă reprezintă o reţetă pentru dezastru. Deloc surprinzător, ambele state au devenit unele dintre cele mai pacifiste state, chiar şi în contexte de securitate cu risc.

În ceea ce priveşte Rusia, „Marele Război Patriotic a reprezentat un adevărat dezastru, cu peste 20 de milioane de vieţi pierdute şi majoritatea oraşelor distruse. Deloc surprinzător, această experienţă a întărit sensibilităţile liderilor ruşi cu privire la graniţele Rusiei, dorinţa lor pentru o sferă de influenţă în imediata apropiere a acestora şi tendinţa lor de a presupune ce-i mai rău cu privire la intenţiile statelor vecine, alături de dorinţa de a sacrifica confortul şi bunăstarea materială în favoarea securităţii. Cine nu înţelege cum a fost cel de-Al Doilea Război Mondial pentru Uniunea Sovietică, şi cum această experienţă este esenţială pentru modul de a înţelege ordinea internaţională al Rusiei de astăzi, nu va înţelege ce anume determină actualele decizii ale Moscovei”, avertizează profesorul Stephen Walt.

În cazul Chinei, determinante au fost experienţa celor două secole de umilinţă în faţa Occidentului şi a Japoniei, iar astăzi viziunea dominantă este că China îşi redobândeşte poziţia pe care o merită între marile puteri – cea ce constituie o puternică sursă de legitimitate pentru actuala conducere a Chinei şi forţă motivaţională pentru populaţia ei.

În cazul Statelor Unite ale Americii, Al Doilea Război Mondial rămâne episodul eroic ce a ghidat şi informat modul în care America s-a definit pe sine şi în care şi-a trasat rolul ei în lumea de după 1945. În opinia lui Stephen Walt, acest conflict a învăţat câteva generaţii o serie de lecţii cu privire la „riscurile unei politici de conciliere, pericolele izolaţionismului, valoarea aliaţilor şi necesitatea supremaţiei militare. Şi pentru că americanii s-au convins că ei sunt principalii responsabili pentru victoria forţelor Aliate (o viziune ce ignoră în mod convenabil rolul superior jucat de Uniunea Sovietică în înfrângerea Germaniei naziste), aceste lecţii au întărit noţiunea că America reprezintă puterea „indispensabilă” ce trebuie să conducă în toate problemele lumii”.

În opinia profesorului american, deşi victoria în Războiul Rece a avut un impact la fel de profund asupra Statelor Unite, efectele ei nu par a fi fost de durată. Optimismul ce a domnit în anii de după prăbuşirea regimurilor comuniste, „ce i-a făcut pe americani să creadă în mod naiv că sistemul democraţiilor liberale reprezintă viitorul tuturor statelor, a murit în nisipurile Orientului Mijlociu şi în munţii din Afganistan”. În plus, „niciun unul dintre conflictele purtate de Statele Unite în timpul Războiului Rece nu a decurs neapărat bine, iar unul dintre ele – Vietnam -a fost un dezastru”, iar lecţiile acestuia din urmă – futilitatea punerii bazelor unei naţiuni în societăţi sărace pe care Statele Unite nu le înţelege – au fost uitate extrem de repede.

Prin aceste exemple, concluzia urmărită de profesorul Walt nu este că puterea relativă, geografia, tipul de regim etc., sunt irelevante în înţelegerea politicii externe a marilor puteri, ci doar că memoria socială a unei experienţe colective majore va avea efecte de lungă durată asupra strategiilor urmate de aceste state în ordinea internaţională.