Şi Navalnîi a vrut să dea şah la Ţar, obligându-l pe preşedintele Putin – care nici nu-i pronunţă numele în public sau în reuniuni internaţionale, sau discuţii telefonice cu alţi lideri ai lumii – să reacţioneze. Gestul mai provoacă un moment al Adevărului, de data aceasta pentru Occident. În relaţia Rusia-Vest, cine va clipi primul? Va face Rusia lui Putin pasul înapoi, încercând să acomodeze solicitările occidentale de revenire la reguli şi angajamente, pentru a-şi uşura sancţiunile, sau Occidentul se va plia pe neconvenţionalismul şi singularitatea unilaterală a Rusiei, şi-i va tolera ieşirile în decor pentru a construi, totuşi, formule de angajare a Moscovei în marile probleme internaţionale?

Ofensiva Navalnîi: forcingul agendei Rusiei

 

Alexei Navalnîi a anunţat că vine în Rusia. Nu-i vorba, şi autorităţile ruse, care-l somaseră să revină la 5-6 ianuarie, au avertizat că vor fi obligate să-l reţină. Însă gestul său de frondă şi provocare supremă a avut multiple valori de întrebuinţare. În primul rând a revitalizat opoziţia rusă, câtă este ea, şi a atras atenţia spaţiului public şi mai ales social media că liderul sâcâitor al criticilor corupţiei şi cleptocraţiei ruse din jurul lui Putin există, e viu şi gata de luptă.

Navalnîi a mai făcut un gest de provocare majoră, de data aceasta la adresa liderului rus, prezentând vila sa de la malul Mării Negre sub titlul Castelul lui Putin, şi o poveste prin care arată cum camarila lui Putin a creat un adevărat stat în stat, de data aceasta o adevărată monarhie ţaristă pentru liderul suprem al verticalei puterii din Rusia, care conduce absolutist, dar fără a-şi asuma şi responsabilităţi şi costuri, din contra, utilizând resursele statului în interes personal şi în mod discreţionar.

Navalnîi şi-a asumat că va intra în închisoare. Dar a făcut-o sfidându-l pe Putin, din postura unui personaj slab şi pipernicit, dar cu voinţă şi hotărâre de a merge înainte şi de a se afirma ca succesor şi alternativa lui Putin. Unii hâtri au spus că, cel mai probabil, Alexei Navalnîi e mai în siguranţă în Rusia şi chiar în închisorile ruse decât pe stradă, liber, în Londra, Berlin sau Paris. Probabil că aşa este, având în vedere istoricul de execuţii ale opozanţilor regimului Putin refugiaţi în afara Rusiei. Dar sigur nu e o plăcere statul în spatele gratiilor. Însă Navalnîi a şi lansat apelul la manifestaţii de stradă şi nesupunere civică susţinătorilor săi.

Reactivitatea lui Vladimir Putin, prins pe picior greşit

 

Rusia lui Putin a fost prinsă pe picior greşit. Cred că răsuflase uşurată că Navalnîi a fugit, în timp ce deconta scandalul imens al otrăvirii sale cu Novichiok de către FSB, la ordinul lui Putin, dar mai ales nebunia investigaţiei jurnalistice care expusese această operaţiune. Mai adăugăm şi interviul lui Navalnîi însuşi cu unul dintre protagonişti, care a dezvăluit, pe bandă, înregistrat, tot ce s-a plănuit în uciderea lui Navalnîi. Ruşinea expunerii publice a acţiunii FSB, expunerea diviziei de arme chimice, recunoaşterea de către protagonişti a multora dintre elementele de încălcare a tratatelor şi angajamentelor internaţionale ale Rusiei au adus costuri majore de prestigiu.

Abia fusese pus sub urmărire poliţistul care permisese – ba chiar vânduse – accesul la bazele de date care au permis urmărirea drumurilor ofiţerilor operativi şi a convorbirilor lor telefonice. Iar Navalnîi a revenit acasă pentru a pune şi mai mare presiune pe sistem şi a fi dovada vie a eşecului serviciilor ruse. Vladimir Putin a fost cel care l-a făcut mare pe Navalnîi până la momentul tentativei de asasinare, chiar prin multiplele represiuni, aşa cum Navalnîi şi-a construit imaginea pe baza datelor despre oligarhi, apropiaţi ai lui Putin, malversaţiuni şi deturnări de fonduri, corupţie şi hoţie.

Şi de data aceasta, revenirea lui Navalnîi în ţară nu a fost scontată de către autorităţile ruse. Nici nu cred că au discutat-o cu Putin, cert este că gestul de curaj şi frondă a prins din nou sistemul pe picior greşit. Pus sub presiune de perspectiva revenirii principalului rival, şi în condiţii atât de speciale, Vladimir Putin nu a avut decât şansa de a marşa pe drumul deschis de Navalnîi şi de a-l aresta, creând noi valuri de revoltă faţă de represiunea la adresa liderului de opoziţie. Şi asta în an cu alegeri generale, în plină pandemie, într-o situaţie economică foarte complicată şi cu nemulţumirea publică în creştere dramatică.

Dar punctul cel mai important realizat de către Navalnîi este acela de creare a agendei publice. Nu s-a mai văzut nimic la început de an pe stil vechi. Degeaba s-a îmbăiat Putin în copcă, la -20 de grade, degeaba i s-au prezentat, la viteză, schiţele altui port-avion, nimic nu a putut acoperi evenimentul creat de Navalnîi. Liderul de opoziţie a învăţat să facă agenda, mai mult, prin greutatea sa specifică în calitate de purtător de mesaj, inclusiv prin victimizarea realizată de Putin în episodul otrăvirii sale, Navalnîi a început să-l domine public pe Putin chiar din spatele gratiilor. Iar specialiştii în PR nu au reuşit să facă nimic pentru a schimba cursul actual al evenimentelor.

Coordonarea acţiunii occidentale: presiuni şi mize

 

Din contra, coordonarea relativă între sosirea lui Navalnîi - puternic mediatizată, dar şi monitorizată la nivel occidental - şi reacţiile imediate şi vehemente ale liderilor occidentali au accentuat situaţia în care s-a plasat Rusia. Reacţiile au fost nefericite şi abordarea profund nepotrivită. Astfel, am avut un adevărat vuiet în toată presa internaţională şi o reflectare masivă a reacţiilor unanime faţă de deturnarea sosirii avionului, arestarea figurilor de opoziţie care-l aşteptau pe Navalnîi la aeroportul Vnukovo, reţinerea acestuia imediat după verificarea paşaportului şi intrarea în Rusia, la aeroportul Şeremetievo, şi mai ales judecata pe picior făcută într-o secţie de poliţie, în variantă extrajudiciară, a adus probleme majore credibilităţii Rusiei.

Acţiunea lui Vladimir Putin nu a comunicat nici forţă, nici siguranţă, ci, din contra, mai degrabă descumpănire şi slăbiciune cronică. Presiunea internaţională şi vizibilitatea acţiunii lui Navalnîi au fost primite cu reacţia tipic comunistă a neamestecului în treburile interne, o formulă care, cu alte ocazii, îmbrăca haine mai creative atât la ministrul de Externe Serghei Lavrov, cât şi la purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Iar desconsiderarea mesajelor liderilor lumii nu face decât să adauge teme de contencios la lista de probleme bilaterale şi la dosarul Rusiei.

Mai mult, Germania tocmai a trimis Rusiei lista de probe şi înregistrări în cazul otrăvirii lui Navalnîi, un dosar care dezvăluie operaţiunea şi detaliile, vinovaţii şi implicaţii, cerându-i lui Putin să facă ancheta până la ultima consecinţă. Refuzul de a proceda la judecarea în instanţele interne, de lansare a urmăririi penale şi identificarea vinovaţilor – respectiv pedepsirea lor – ridică din nou semne de întrebare asupra acţiunilor Rusiei şi a justiţiei sale. Şi, de data aceasta, este vorba despre Germania doamnei Merkel, nu de statele Europei centrale şi de est, mult mai angajate şi implicate în sancţionarea Rusiei pe baza propriilor experienţe.

Astfel că momentul actual ridică semne de întrebare majore în legătură cu perspectiva refacerii relaţiilor bilaterale cu terţe state occidentale, sau măcar a menţinerii unui modus vivendi cu Rusia lui Putin: cine clipeşte primul, cine face pasul în spate, dacă Rusia revine la reguli sau rămâne tributară nevoii imaginii de forţă destinată publicului intern, a prezentării acţiunilor sale ca fiind decise şi de forţă, chiar dacă sunt contrare regulilor şi comportamentului acceptate la nivel internaţional, sau Occidentul cedează un pas spre a păstra canalul de comunicare şi o relaţie respirabilă cu Rusia. La cum arată lucrurile, perspectiva unei pertractări sau a unei deschideri fără o acţiune coerentă şi vizibilă a Rusiei de asumare a unor responsabilităţi şi de revenire la reguli – inclusiv în procesul asasinării lui Navalnîi – nu mai este posibilă astăzi.